AU GUST DA DA (In con sec-ven-ţe)
Speram că va să răsară, când de fapt asistam neputincioasă la un apus.
Am crezut că e-ntâmplător, însă totul începuse deja demult în cubitus
După ce s-a lovit în cădere de o părere mult prea obtuză
Mai întâi slobozind un junghi ascuţit până-n creştetul gândului cel mai ascuns, apoi o durere difuză,
Pe urmă-ncercând să-şi regenereze conjunctivele şi structura lui dură
Doar-doar l-or ajuta niscaiva minerale intelectuale să mai schimbe ceva la alură
– Nu era nicio aripă frântă, părea o simplă fractură de antebraţ,
Puteam să zbor liniştită şi să mai las, ca din greşeală, peste vreo ceafă mai groasă, câte un găinaţ… –
La biroul de cuveneli, cererea pentru un nou sport olimpic fusese aprobată cu brio
Scheletul pâlniei îşi abandonase generos coastele Pohem-ului, de la Comana la Rio de Janeiro,
În grădina Edenului, cartea Genezei îşi dezvelea plină de entuziasm perdeaua de fum,
Cu pântecele fremătând de dorinţa de a naşte noi prunci pentru Urmuz şi pentru Naum
Strigând sudalme dinspre morile de hârtie, patul Zenobiei şi Gellu ne-mpărtăşitu’
Proptindu-şi apoi aripile în lopeţile elicei uriaşe a lui Turnavitu
(care, după cum ştiţi, după multă politică a ajuns în sfârşit ventilator la stat,
tare-i mai place să taie văzduhul, până nu mai rămâne aer nici măcar de un inspirat…
– Închid paranteza şi promit să nu mai deschid niciodată subiectul, gata, am terminat! –
Portanţă pentru zbor spre atmosfera unui loc care nu are vreo definiţie geografică
Cu paginile spălate temeinic de ploaie de orice urmă de cerneală tipografică…
– Regal Bahtin despre Rabelais cu zacuscă de midii, două-trei porţii, vă rog!
Deschidem cu foraibărul istoria aplauzelor, străjuită de inorog sau rinocer mov,
Carnavelesc, modă, râs-surâs, mofturi în ploaie, presărate cu principi, dude şi alte păreri despre Casa Regală,
Spre frunza de viţă crescută în dreptul ruşinii lui Fuchs, cu nimfe şi spiţe de bicicletă uitate pe-afară,
Vid şi ubicuu, doar două cuvinte de umplut în această noapte patru pahare
de foloase cuvenite, ce mai zăbovesc câteva ceasuri în sala de aşteptare…
Vin uneori momente când izgonit din vremuri nu mai ai ce să speri,
La început de lună în care sunt răpuse inimi de regine şi şocolatieri…
Mântuirea şi mântuiala, unităţi de măsură pentru vanul ce guvernează din turn de minister,
Sunt tot ce poţi programa la terapie pe canapea, ce altceva aş putea să mai cer
Când cei mai mulţi atât de departe au început între timp să se preumble
Cu toată dorinţa lor de literatură şi teatru înghiţită sau doar mestecată cu umbre,
Studiate apoi cu endoscopul spre sfârşitul unei luni bolnave de nedigerare,
De diverticuli căscaţi în colonul care nu mai suportă niciun fel de eliminare
Ori crize adolescentine – radiografia şi alte investigaţii chiar o confirmă,
La unii a ajuns în radius, la alţii se pare că direct la inimă
Fractură dublă de antebraţ sau doar fractură simplă de sufleţel…
Cut to the chase: Voila! De unde a apărut acest rinocer?
E doar o himeră sau poate aievea a fost?…
Sunt amintrile unui suferind de Alzheimer, un norocos!
Diamante ale pământului, atârnate de sârma de telegraf în cârlige de rufe
Scrum s-au făcut până şi rămăşiţele aparatelor de măsurat orice-urile, si’trufe…
Click to share on X (Opens in new window)
X
Click to share on Facebook (Opens in new window)
Facebook
Like
Loading…
August 26, 2016
IиVERSURI. VerSuflețiri și alte naivitățuri.
Leave a comment
Δ
ESEURI TEATRALE
(300)
IиVERSURI. VerSuflețiri și alte naivitățuri.
(67)
Uncategorized
(55)
Archives
Select Month
December 2025 (4)
November 2025 (3)
October 2025 (3)
June 2025 (1)
May 2025 (3)
April 2025 (4)
March 2025 (2)
February 2025 (2)
January 2025 (3)
November 2024 (5)
October 2024 (3)
September 2024 (7)
July 2024 (1)
June 2024 (5)
May 2024 (6)
April 2024 (5)
March 2024 (7)
February 2024 (9)
January 2024 (1)
December 2023 (3)
November 2023 (11)
October 2023 (11)
September 2023 (2)
June 2023 (3)
May 2023 (6)
April 2023 (5)
March 2023 (2)
February 2023 (3)
January 2023 (4)
December 2022 (10)
November 2022 (3)
October 2022 (9)
September 2022 (2)
June 2022 (2)
May 2022 (8)
April 2022 (2)
March 2022 (3)
January 2022 (1)
December 2021 (2)
November 2021 (5)
October 2021 (2)
September 2021 (1)
July 2021 (1)
June 2021 (5)
April 2021 (1)
March 2021 (2)
January 2021 (2)
November 2020 (3)
October 2020 (5)
September 2020 (2)
July 2020 (1)
May 2020 (1)
April 2020 (3)
March 2020 (3)
February 2020 (7)
December 2019 (8)
November 2019 (10)
October 2019 (8)
August 2019 (1)
April 2019 (9)
March 2019 (7)
February 2019 (1)
December 2018 (8)
November 2018 (6)
October 2018 (6)
August 2018 (1)
June 2018 (1)
May 2018 (7)
April 2018 (11)
March 2018 (6)
February 2018 (6)
January 2018 (9)
November 2017 (2)
October 2017 (9)
April 2017 (2)
March 2017 (2)
February 2017 (2)
December 2016 (3)
November 2016 (7)
October 2016 (21)
August 2016 (1)
June 2016 (1)
February 2016 (1)
January 2016 (2)
December 2015 (1)
October 2011 (1)
Loading Comments...
Write a Comment...
Email
Name
Website
Comment
Reblog
Subscribe
Subscribed
Luciana Antofi - eseuri teatrale
Join 61 other subscribers
Sign me up
Already have a WordPress.com account?
Log in now.
Luciana Antofi - eseuri teatrale
Subscribe
Subscribed
Sign up
Log in
Copy shortlink
Report this content
View post in Reader
Manage subscriptions
Collapse this bar
%d
Leave a comment