-
Umanul industrial și recăderea în teatral: Faust-ul lui Purcărete, cea mai frumoasă prăbușire
„Faust”. Uzina de absolut. Bucăți de uman explodat din universul nostru cel mai intim, izbite zgomotos de pereții reci ai unei hale industriale, prelinse în lacrimi de ceară fierbinte ce urmează să-i vegheze la căpătâi, împrăștiate pe podeaua prăfuită, amestecate aleator printre pagini mototolite de clasic și de cotidian și așezate apoi la vedere, pe…
-
N-am știut cum să-ți spun mai rămâi: „DISCO ’89: Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu” la Apolo 111
„De-ar fi să vii”. Unul dintre cele mai cunoscute cântece ale Mihaelei Runceanu. Care a sunat obsesiv în urechile românilor puțin înainte de revoluția din 1989, după moartea surprinzătoare a artistei, în condiții suspecte, la doar 34 de ani. Caz care a făcut mare vâlvă „în șoaptă” la vremea respectivă, fiind probabil cel mai mediatizat…
-
Eu-tu-noi-tu-eu sau teatrul descompus al lui Matei Vișniec, reconstituit în „Omul din oglindă” la Teatrul Mic
Eu, tu, noi. Voci. Multe voci. Voci care se acoperă una pe alta. Voci care nu se vor asculta niciodată una pe alta. Voci care nu spun nimic. Și care împreună reușesc să spună totul. Voci de cap ori de piept, stinse, joase, ridicate, șoptite ori răstite, brute sau cultivate, independente sau colective, care au…
-
„Tu și cu mine. Acum, aici. Zgomotos și intens. Doar asta. Nimic altceva.”: „Toxic”, un 112 emoțional la „Insula”
Câte unde ești?-uri au trecut până la aici? Te-am găsit în sfârșit, vino cu mine! Undeva, nu contează unde. Eu aș fi acolo și asta ți-ar fi deajuns. Frica de a fi singuri. Portul în care ne îmbarcăm cu toții pentru călătoria către împreună. Greu să părăsești țărmul. Să nu mai simți pământul sub picioare.…
-
Jocuri cu dragoste de pluș la vârsta bilețelelor despre viață și moarte: „Tristețe și bucurie în viața girafelor”. Totul va fi bine. La Teatrul Mic.
Post-it: calendar teatral 2025, pagina decembrie 12, Teatrul Mic, Sala Studio Gabroveni. Definiție: „Tristețe și bucurie în viața girafelor” este un spectacol magic cu trei actori de poveste, Alina Petrică, Gabi Costin și Vlad Ionuț Popescu, care dezvăluie cu multă luciditate, duioșie, tristețe și bucurie… nu mai e loc pe post-it, nici pe fața cu…
-
Imaginer l’amour cu Eugen Jebeleanu sau Liniște, la Craiova se cehovează!… Splendoarea singurătăților tip „Ivanov”
Je suis Ivanov. Я Иванов. Je suis revenu te chercher. Cu o reverență cinemuzicală (à la française) în teatrul românesc față de marea cultură rusă și greu încercații ei supraviețuitori de azi. Sunt Ivanov. Întors să te iau, știind că mă aștepți și că nu ne putem lipsi unul de celălalt. Chemați să ne privim…
-
Sătui de lumea din noi sau ascensiunea unui extremist poate fi oprită: „Ultima vară de pace” în lesa sufletului lui Radu Afrim
Generația cu clanța de gât în așteptarea exit poll-ului. Prinsă la înghesuială, în pădure, între închisorile minții și sufletului și curajul de a evada. La claviatură și la burduf. De o parte a ușii lipsă, generația cu cheia de gât întinde mirată mâna cu cheia potrivită spre broasca sau butucul care nu mai există.…
-
Noul titlu teatral nobilar al Luceafărului moldovean: „Vicontele” lui Slava Sambriș
Dacă nu știți unde mergeți, aveți șanse mari să ajungeți acolo. Așa își anunța Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău premiera lui Slava Sambriș cu „Vicontele” de Eugène Ionesco pe la începutul acestui an. Când poate nu știa cât îi sunt de mari șansele să ajungă la București, taman pe scena Festivalului Național de Teatru. La…
-
Colț constănțean de iubire de teatru cu fereastră spre vișini: Andrei Măjeri, joacă de oameni mari în Camera copiilor din Casa Cehov de la malul mării
Carambol sub candelabru de cristal cu bilă galbenă la mijloc. Ceva ce numai un tac tocit în mâinile neobosite ale unui jucător antrenat știe să atace la masa de biliard pentru a câștiga partida. Iar Andrei Măjeri a calculat precis fiecare lovitură. Alungate cu măiestrie către colțuri (în scenografia uluitoare a Oanei Micu, o casă…
-
Drama-groove sau poezia corporală a unui boléro: RAVE DE RAVEL DE ANDREA. Gavriliu, zic. La Teatrul Masca.
Pavană de pavaj. Sau doar drumul spre (nici nu contează ce, ci doar cât de periculos e!), pavat cu intenții bune și execuții senzaționale, prinse atent în caldarâmul tras vremelnic de sub picioare (sâc!), piatră cu piatră, unor tineri care o ard pe străzi în căutare de companie, de validare și de iubire. Rămași…
-
Recviem pentru o nuntă ratată sau vânzoleală mare prin Teatrul Mic: Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de Radu Iacoban
Nunta traumelor noastre. Înainte și după cununie, în fața și în spatele altarului teatral încropit pentru festin, întru disconfort total, în mai multe spații ale clădirii teatrului, gata să oficieze înaintea Domnului (și a domnului/doamnei, care s-o nimeri a fi de față (!)) unirea între două nevoi. Până când moartea, un secret bine ascuns, o…
-
Copilărie cu pălărie. De Pălărier nebun. „ALICE”. Concert de vis Ada Milea.
O aventurieră pusă pe muzicale fapte, fix la ora noiembrie și jumătate (nu căutați în ghiozdanul semantic), azi, de 1 iunie, s-a oprit și în Quantic. O oră pe ceas de decapitări teatrale-n concert; la percuție, butoi și studenți mureșeni cu talent. Doar că ceasurile nu măsoară chestiuni mititele, orele trec repede și ei nu-și…
-
Teatru – extremă urgență. Sau istoria e ceea ce rămâne după ce și unii și alții au șters tot: „În zori, lumina e mai aspră”. Codul Replika.
Lupta cu mâinile goale împotriva răului. Cu obrazul întins, fardul discret, uniforma impecabilă, pantofii lustruiți, bereta așezată corespunzător pe creștet, privirea vigilentă, dreaptă și iscoditoare, pumnii încleștați și scrâșnetul discret așezat printre dinți sub un fermecător zâmbet ferm. Așa arată o luptătoare disciplinată a istoriei. Inspirație pentru deloc puținele femei care și-au făcut încetul cu…
-
Scrisori în alb către călăul pe care l-am iubit sau cenușa-testament din urna Femeii care cântă: „Incendii” pe scena teatrului constănțean
Alb pe alb. Un doliu cu ștafetă neagră. Trei scaune albe așteaptă cuminți în semiîntuneric să odihnească pentru o clipă scrumul celor mai teribile amintiri ce vor fi așezate cu grijă la masa tăcerilor istoriei, în hăul fără de culoare dintr-un promis testament în alb. Un cec de cuvinte și de fapte pe viață…
-
Sublima(ta) viață a paladinului Agilulf Emo Bertrandin din spiţa Guildivernilor şi a Celorlalţi din Corbentraz şi Sura, cavaler de Selimpia Citerioară şi Fes: „CAVALERUL INEXISTENT” la Teatrul de Artă
Cine n-are nevoie de un trup, să-și cumpere un nume lung și armura cavalerului Agilulf! Iar cine are unul dar nu știe că are, mai bine să-i devină scutier se pare!… A nu fi fiind. Asta numai zgândărind (sâc!) încă oleacă gerunziile superbei premize dramatice, cu limba bine ascuțită spre a amenda corespunzător orice…
-
Ce nu te omoară te afrimește: „Teatro Lúcido la malul infinitului” lui Radu Afrim. La Constanța.
Joac-o p-asta: un salvamar care nu vrea să i-o mai tragă unei tătăroaice sexy numai pentru că a văzut el niște vapoare încremenite în larg de câteva zile!… Nave de război!… Și cine-o să joace, mă, povestea asta? Și pe cine o să intereseze??? Dacă ești bărbat pe plaja vieții la agățat, nu te grăbi…
-
A way to blue sau șah-mat măjerian pentru clepsidra Războiului celor două Roze: „RICHARD III”. Regatul meu pentru o mână de nisip albastru. La Oradea.
Puterea. O mână de nisip pentru clepsidra largă și răbdătoare a partidelor de șah ale istoriei care toarnă repede o altă mână de nisip deasupra, măsurând uneori măreția pieselor nu atât după importanță cât după rezistența lor pe tabla de joc de pe fundul clepsidrei. De această dată a unui nebun de albastru. Și nu…
-
Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.
My familiar unfamiliar. Amestec de recognoscibil cu nou încadrează atent spațiul de joc mărginit de bucățile unei statui dărâmate de pe soclu care are să privegheze subconștientul colectiv pe tot parcursul spectacolului. Fecioara din Orleans evadată din afiș sau Ioana d’Arc descălecată pentru a consola încă un soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă…
-
Melopee cu bărcuță rătăcită: „AȘTEPTÂNDU-L PE ULISE”. Cu Cristina (Penelopa) Juncu.
…cât timp s-o mai lăsa plutită de-o mare înspăimântător de liniștită!… Penelopa. Încă una între atâtea nereide, naiade ori oceanide câte s-au numărat printre nimfe (până la și) de la Războiul troian încoace. Care au aprins și au înflăcărat de-a lungul veacurilor multe cojoace (pentru care găsitu-s-a ac), trase peste inimi, pantaloni și minți încinse…
-
Loss of innocence sau fanaticii lui Botond Nagy de la Naționalul bucureștean: „Proorocul Ilie”, Fortza TNB!
Ilie 14. Vindecătorul lui Botond Nagy din Sfânta Evanghelie zugrăvită cu atenție de Irina Moscu în luminile celui mai crunt cotidian. Care pregătește molcom drujba Apocalipsei pentru ramurile uscate ale sufletelor rătăcite în cele 14 tablouri teatrale ce prind în rama istoriei (de-acum fluidă!) judecata păgână din zilele zbuciumate dinainte de osânda ce i-a fost…
-
Petale de heliotrop, flori de mireasă, fulgi de păpădie: Viața ca o scuturare în „Orașul nostru”. Piatra Neamț.
Doliu alb. O prezență fantomatică a banalului ce continuă să bântuie din amintiri Orașul nostru alb/negru, în care se succed regulat, preț de aproape trei ceasuri, întunericul și lumina, fără nicio umbră de gri. O partidă de șah cu remiza consimțită încă înainte de mutarea primei piese pe tabla de joc, dintr-o nouă rundă fără…
-
Ora la care Bobi Pricop caută să te împace cu demonul interior. La Excelsior. „ȘAPTE MINUTE DUPĂ MIEZUL NOPȚII
Mister, neastâmpăr, semiîntuneric. Spectatori agitați apăsând pe butoane, schimbând în șoaptă câteva impresii (cele mai multe despre filmul de referință din 2016) ori sfătuindu-se precipitat unul cu altul, pregătindu-se curioși pentru o experiență mai rar întâlnită în sălile de teatru. O voce blândă îi ghidează calm prin cele câteva detalii tehnice de care au nevoie,…
-
Salvați de Arca schilodului: „Billy șchiopul”, omul din Aran lansat la apă în curach-ul lui Vlad Massaci. La Comedie.
Un băiat cu două mame, ambele vitrege. Billy, un adolescent orfan, infirm și retras, cu sănătate fragilă și vise mărețe, crescut printre cleveteli și conserve de mazăre în prăvălia celor două mătuși care l-au luat de suflet de când apele i-au înghițit părinții. Mereu la intersecția ironiilor, disprețului ori milei adulților care se încrucișează zeflemitor…
-
Thinking outside the ciubăr sau saună în retreat-ul unui vizionar: „PĂDUREA ASUMAȚILOR” și veverițele lui Andrei Măjeri. La Suceava.
Născut Asumat. La poale de munte, lângă Carpați, în zodia lotrului, cu soarele în Bucovina și luna în România post-mesianică și ante-extremistă. Cu Venus în prosop, Marte în ciubăr și Ascendent în Veveriță. Dintr-un tată arian cu mindset de învingător (care a rupt lanțul de oi al strămoșilor, cătând să schimbe genetica sărăciei) și o…
-
Owneri of a lonely heart în arhitectura tandreții din matricea afrimiană: „ZI DE BUCURIE”. Party cu noi înșine de Radu Afrim.
Un eu. Cel brav dintre noi care într-o zi va simți nevoia să plece. Și curajul să-și urmeze pornirea. Celălalt eu. Cel rămas răvășit în urmă care va trebui să-și înfrunte părăsirea. Mereu unul sau celălat, într-o lume cu oameni și povești în mișcare în căutare de îmbrățișare. Curajoși și răvășiți, plecați ori părăsiți, rămași…
-
Iuvenes dum sumus sau călăi și victime de două ori doi în unu: „OLEANNA”. Cum intră Marius Turdeanu pe ușa din față. La Excelsior.
Stai! Imperativele unei situații teatrale. Excelent deschisă de Marius Turdeanu, actorul sibian proaspăt sosit în trupa Teatrului Excelsior, care pornește pertinent spectacolul ce-i marchează debutul pe această scenă. „Oleanna”. O operație teatrală cu bisturiul bine ascuțit de Mădălin Hîncu pe interpretările actoricești ale unui excelent text dramatic semnat de David Mamet (foarte bine tradus de…
-
Despre bucurie și iubire împrumutată: „Zaharașka și Zăpada Uitată”. La Teatrul de Artă.
Zaharașka s-a trezit într-o zi și și-a spus: oare unde s-o fi dus zăpada când s-a dus?!… Nu e doar o poveste cu păpuși, ci o aventură cu plante, animale, melci și fluturi ghiduși. Care suferă împreună că nu mai ninge și nu mai plouă de-o vreme bună. Ei, și ce-o fi așa mare scofală…
-
Suflete cu mâneci suflecate care nu-și mai pierd viața punând întrebări: „Mândrie și prejudecată (un fel de)”. La Excelsior.
Când n-ai primit niciun „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. De la scriitoare. Și nu te-mpaci sub nicio formă cu destinul tău de personaj secundar. Sau lipsă. Rămasă nu doar fără propria ta servitoare sau un amor asortat la măcar un cuvenit apus de soare, ci chiar fără vreun fel de menționare. Cu…
-
Și dobitoacele au talent. Corporatist. „Bestiar”. Cel mai proaspăt socio-inventar. La Metropolis.
Domul Verde. Un spațiu eco-animalier sacru, human friendly, poate cel mai firesc nominativ pentru locul de baștină al eroilor celei mai noi povești teatrale marca Metropolis. O alegorie înscenată de Denisa Nicolae omului modern, sclav în urbe, în corporație, în rețelele sociale și în propria viață, împrumutate vremelnic, pe semnătură sub pseudonim, într-un team-building dramatic…
-
Prin geamurile unui submarin de smarald către cicatricile de pe fața verii: „Ochii mamei”. La Replika.
Greșeala și paradisul au uneori ochii verzi. Au culoarea unor lanuri de tulpini frânte, închise multă vreme după pleoape ce s-au căznit poate să acopere oftaturile prelungi ale petalelor scuturate înainte de vreme, lăsând fără floare dorințele unor orbi neîmplinite vreodată de soare. Cel puțin așa arată ele într-un fișier pe repeat, ținut de Dumnezeu…
-
Fragilitatea cuceritorului de cursă lungă: WET DREAMS (ARE MADE OF THIS). Sau cum a desenat Anastasia Preotu iubirea cu trupurile la Linotip.
Bărbatul. Cea mai fragilă încrâncenare din univers. Fibră de emoție antrenându-și fără încetare în drumul inițiatic femininul din mușchiul lui cardiac (de la primul biberon!) pe banda de alergare a vieții, cătând să-și păstreze echilibrul și să-și descopere masculinul pe măsură ce viteza și presiunile asupra lui cresc gradual, strângând încet șurubul antrenamentelor cardio din…
-
Inimi amăgite ce se zbat rușinate în mințile noastre: „DRAGOSTE” de teatru și cacofonii amoroase cehoviene cu Andrei și Andreea Grosu la Râmnicu Vâlcea.
Aritmii. Un mușchi teatral-cardiac se contractă disonant în câteva piepturi azvârlite în scenă în căutare de întreg nesincron. Năzuind parcă anume să-și dezacordeze instrumentele întru o lipsă cvasitotală de armonie cu care să-ți atragă atenția asupra fiecăruia dintre ele până-ți găsești locul cuvenit în această stridentă respirație generală, propusă în uvertură de ciudata orchestră ce…
-
Logos. Zicere fără interzicere și moarte fără de ființare: LEXICONUL AMAR. Joaca de-a Gri a lui Silviu Purcărete la Teatrul Odeon.
Gri. O superbă joacă teatrală împletind în cosițele unei Cosânzene mult dulce și frumoasă (ce-o vorbim!) albul și negrul în căutare de definiție pentru Tot și toate. Prezentate în vârful opincilor la raport lingvistic în ușa sobei dramatice la ceas de mitologie, legându-și cu grijă nojițele în jurul gleznelor ce grăbesc ștrengărește pasul pe…
-
Moartea, portret fără lacrimi în pinacoteca lipsită de remușcări de la hotarele neantului:„Trei piese triste” în laboratorul teatrului pentru suflet al lui Radu Afrim
Moartea. Poate doar o concluzie pentru o viață pretext. O fotografie în piatră la căpătâiul unei eternități caduce, scrijelită de muritori în ceața densă a câte unui petic de efemer cu care își cârpesc bortele giulgiului luat în primire la naștere în așteptarea așternutului veșnic, ca primă lecție plină de sens. Asumată abia în ceasul…
-
Zampanò, mă iubești măcar un pic?!… „REPETIȚIA DE SEARĂ” pentru trompeta Gelsominei. Sindrom Stockholm cu felii de Fellini la Teatrul Apropo.
Nevoia noastră de iubire. Prinsă după lanțuri în pieptul de oțel care-și antrenează cu atenție mușchii pentru a se elibera din strânsoare, ca să nu lase privirilor curioase șansa de a privi direct în inima sângerândă ce refuză să plângă înăuntru, mulțumindu-se cu aplauzele smulse pentru reprezentații cu public lipsite de orice fel de măreție.…
-
Războiul de pe scaunul mortului sau service pentru tragedia umană a lui Andrei Măjeri: „Piese de rezistență” albastră cu Lepa Brena. La Botoșani.
Patria-mamă. Un leagăn, o aspirație, o țintă. O cabină MAN a camionului istoriei ce se lasă condusă în semiîntuneric de OMul secolului XXI, care încă mai bâjbâie după libertate pe ruinele fascismului și comunismului din veacul dinainte, mitraliindu-și în continuare cu sânge rece semenii, fie și doar cu armele unor amintiri ce nu mai pot…
-
Nu rămâne în urma noastră decât un gol. Care va fi umplut și primenit de primul venit. „Nora”, S.O.S. albastru pentru un salon alb de păpuși
Un alb bolnăvicios care-și așteaptă cuminte, într-un decor minimalist, macularea. Sau doar albastrul unei făgăduințe de salvare din rochița unei păpuși vechi, mutată într-o casă nouă. Un antreu cu obiecte și fotografii de epocă între care s-au rătăcit rânduri din celebra piesă din 1879 a lui Henrik Ibsen (!) îți asigură trecerea către salonul alb…
-
Tatăl nostru Care ești în Cloud, huemAI?!… „(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI.”
Rugăciune către Homo Deus: Tatăl nostru Carele ești în Cloud, sfințească-se ID-ul Tău, vie Cyber-Fizica Ta, facă-se Automatizarea Ta, precum în Cloud așa și pe Device. Simularea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșalele noastre transantropologice precum și noi iertăm greșiților noștri transumani și nu ne duce pe noi…
-
Îndrăgostiții nu cred în lacrimi sau cum și-a băgat Putin coada în iubirea noastră: „Rușii nu zâmbesc”. Invadare cu dublă izolare la Teatrul Apropo.
Granițe. Linii fragile de demarcație între un El și o Ea condamnați la Împreună. Prinși fără voie într-un secol al iubirii și păcii pe un câmp de luptă de doar 37 de metri pătrați, pe care sunt nevoiți să-și ciocnească gândurile de singurătate printre neliniștile celui mai negru cotidian, carantinați după contactul nefericit cu o…
-
46-19-10. Cod de acces către sacru și profan: „Bazinul de nord”. La ARCUB.
Vina. Rotița care poate pune în mișcare cel mai complex mecanism al psihoemoționalului nostru. Capricioasă, necruțătoare, mistuitoare, se ascunde nepricepută după priviri ce-și forțează seninul și respirații greoaie slobozite uneori în oftat prelung din piepturile amenințate fără oprire cu destăinuiri periculoase și țâșnește de acolo când ți-e lumea mai dragă. Scotocind adânc după adevăr, sfredelind…
-
Căutătorul cu patru capete. De vulpe din patru zări. „FOXFINDER”. Cristi Juncu răscolitor, la Excelsior.
Fiara. Ascunsă precis undeva în preajmă. Agilă, curioasă, flămândă, gata să atace oricând. Stă mereu la pândă și ne așteaptă prima julitură, ce are s-o stârnească negreșit cu mirosul de sânge speriat. Știe sigur că momentul în care ne slăbește vigilența e aproape. După ce ne-a fost pusă mai întâi la îndoială credința, pe urmă…
-
Ce-ai fi regretat dacă n-ai fi existat: „Outfitul şearpelui”. Povestea primului Om care l-a inventat pe Dumnezeu din nimic.
Prolog: de sapă și de coasă nu te scapă nimeni. Lumea privită cu susu’-n jos. La propriu. Prin ochii lui Cătălin Miculeasa, care se lasă anume studiat ca să-i înțelegem poziția. Sau individul târându-se în piele de șarpe pe undeva pe la baza unei piramide corpo-ratiste, în care omul, partea de jos a sistemului, duce…
-
Nu poți uita niciodată Sărutul: „Și cerul va fi alb”. La Teatrul Coquette.
Sărutul promis, niciodată primit. Din care rămâne doar adierea unei perdele albe într-o pală de vânt ce-i poartă șoapta peste tot felul de distanțe, departe de Casa plăcerilor cu zorii mijiți în fereastra fermecată privind la plecarea ultimului petrecăreț care-și așteaptă cuminte refuzul. Un bărbat cu busola gata pierdută, alungat în zori departe de un…
-
Yorick glossy lipstick sau team building fără Horatio în Elsinore Office Building: „HAMLET”-ul craiovean. By Declan Donnellan.
E altceva putred în statul Danemarcei!… Memoriu parafrastic către noul CEO de la Elsinore sau un subiect numai bun de dezbătut într-o scurtă întâlnire corporatistă cu minunata echipă craioveană shakespeariană. În cercul de lumină aprins în mijlocul scenei, pe podeaua albă și îngustă ce traversează inițial sec un spațiu fără definiții, Hamlet îndoliat citește un…
-
Suflări strivite sub propriile trupuri, căzute din Cer în țărâna Renașterii lui Radu Afrim: „ANTOLOGIA DISPARIȚIEI”
Cu dalta în chip cioplit. De lut, de Lumină, de aripă, de nor, de arcuș, de hârtie, de cuvânt, de pixel, de pas de dans. Așteptând a doua înflorire a nalbei mari, cu dezorientarea dintre vârste lunecând misterios spre țărână printre anotimpuri ce trec în toate sensurile pe o pânză din vremea Renașterii, în sfârșit…
-
Eu uit, tu exiști, el/ea își amintește: „TRILOGIA MEMORIEI”. Conjugarea verbelor neuitării în estuarul iubirii lui Radu Afrim.
Reavăn. O promisiune rece și necruțătoare ce-și agită ecourile pe plaja întunecată și răcoroasă, coborâtă amenințător la marginea grădinii printre stâncile acoperite de ceață și de groază, de care se sparg zgomotos valurile unei mări încă uluită. Pâmânt aruncat de-a valma printre țipete ascuțite de pescăruși peste felii de viață, peste amintiri, peste obiecte și…
-
Andrea Gavriliu și Pocalul de dublu-Foc: „DOUBLE FIESTA”. La Teatrul Godot.
Seară de bal la Palatul Bragadiru. În lumina caldă de candelabru, 16 tineri frumoși și eleganți își aliniază pașii către spațiul central care-i așteaptă cu masa pusă. Pentru o petrecere somptuoasă de zile mari în care-și va căuta fiecare locul potrivit, amușinând încăperea și partenerii de joc cu mișcări precise ce pleacă în ștafetă de…
-
Să trăiești o viață întreagă doar pentru bucuria unei singure nopți: „RESPIRO – Vacanță pe acoperiș”. La Arcub.
Furnici. Mușuroaie de furnici. Batalioane de furnici. Năvălite pretextual în viața unor femei condamnate să trăiască sub un acoperiș tăcut, la marginea cimitirului ce le ține tristețile la adăpost de ochii curioși ai lumii, de care și-au ascuns priceput nefericirea de-a lungul anilor. Doar un motiv de înăbușit pentru totdeauna, sub otrava ce le va…
-
Post-it cu sânge și crini împușcați pe zidul în cruce al lui Ostermeier la Național: David Bowie între oglinzile Heddei Gabler
Ploaie, melancolie și muzică de coarde ciupite rece, întinzându-și amenințător griful peste imaginile în mișcare ce ne grăbesc către un contemporan sumbru, promis în afișul spectacolului. Hedda Gabler. Femeia tânără, frumoasă, puternică, sigură pe sine și pe feminitatea ei, învăluită repede în cea mai adâncă tristețe de femeie pe care i-ar fi putut-o inventa cinicul…
-
Cină intimă fără Wagner sau toast pentru sinuciderea ultimului nazist din țara Niebelungilor: „DECALOGUL DUPĂ HESS”. Nicu Mihoc, un Moise fără Egipt între cele zece porunci și cele zece urgii.
Înger și demon. Două chipuri cioplite ale unuia și aceluiași om din care s-a șters orice urmă de Dumnezeu. După ce a fost mai întâi poftit să-i cotrobăie minuțios toate cotloanele sufletului, în căutarea unei fărâme de credință care să-i ofere mântuirea. Sau binele și răul alchimizate cutremurător sub chipiul șepcii unui ofițer nazist la…
-
Nu lăsa marea să intre: „Cineva are să vină”. La Arcub.
Uneori oamenii își inventează propria lor mare și se așează tăcuți pe malul ei. Sperând că are să-i vindece. De rănile furtunilor trecute, de nisipul care așteaptă să-i înghită, de boala zgomotului lumii, de împreună, de ei înșiși. Luându-se de mână cu ce au mai drag și izolându-se undeva departe, după ce vor fi reușit…
-
Sugar, Spice and Everything nice sau nu mor caii când vor câinii: The Powerpuff Women. De trei ori „Adrenalină”. La Excelsior.
Succesul. O minge colorată de volei purtată pe mâinile prinse prietenește una de alta, pe o plajă plină de oameni tineri și veseli cu povești încă fericite de viață, care se întrec să o arunce cât mai sus. Un meci amical jucat doar pentru bucuria de a fi vara la mare cu prietenii, un vis…
-
Culpă sau premeditare dramatică? O poartă deschisă de Eugen Gyemant către teatrul mental: „Henry Johnson”. La Metropolis.
Viața ca o crimă. O închisoare din care ne putem cu greu salva. Un mental învăluit de confuzie, deliberat, mereu surprins ori doar bine antrenat până le conține pe toate. Gânduri sofisticate dintr-un elaborat mecanism de culpă și premeditare prin care expunem și ne argumentăm singurătățile fără să ne putem real apăra de crimele pe…
-
Nu călca pe linie sau teatrul bate filmul: „Vânătoarea” lui Alexandru Mâzgăreanu. La Bulandra.
Goana dinăuntru. Alergatul în gol prin pădurea întunecată a celor mai mari frici ce și-au înălțat semeț trunchiurile în sufletul tău copleșit de neputințe, căutând cu disperare să nu te abați de pe cărarea dreaptă a vieții pe care nu te-ai oprit niciodată să semeni speranțe, trăgând nădejde că are să te scoată într-o zi…
-
Postnaufragiu cu Joker în piscina disco din Iliria nebunilor: „A douăsprezecea noapte” la malul mării, neomadrigal elisabetan cu Andrei Șerban
Doar nebunii iubesc. În timp ce sapă vitejește în mare, cu mâinile aproape goale, după cuvinte atent meșteșugite din cel mai obraznic text al lui Shakespeare. Aruncate în valuri dimpreună cu gemenii Sebastian și Viola în urmă cu patru secole, numai spre bucuria naufragiului ce le va fi-nsoțit de-atunci încoace comicul pe mici și mari…
-
Când autorul încearcă să ne salveze de tristețea poveștii: „BALENA”. Năvod cu cârlige de salvare pentru fiecare. La Metropolis.
Nimic mai trist pe lume decât poveștile din care a fost smulsă iubirea. Bucăți de viață trăite în umbră, în întuneric, în rătăcire și izolare, cătând să se lege unele de altele după respirații forțate ce le întrețin mirat narativul, numai pentru a ține pe linia de plutire destine frânte, duse nu se știe cum…
-
Ispită în sânge pentru nara mereu flămândă a animalului din noi: „Acasă / La Zoo”. La Teatrul Act.
Ar trebui să stăm de vorbă. Cele câteva cuvinte de la care pot porni una către alta, înverșunate, pline de reproș, mirate sau doar perplexe, două singurătăți. Care se însoțesc de obicei în tăcere sub același acoperiș, prea prinsă fiecare de treburi cotidiene în vreo odaie a casei ca să mai ajungă în camera în…
-
Nu e de ajuns să fie demascat, trebuie musai pedepsit: „TARTUFFE sau IMPOSTORUL”. Lungul drum al șarlataniei către vigilență.
Molière își face trupă. Și caută binecuvântare pentru o nouă dramatizare. De la Regele Soare. „Tartuffe sau impostorul”, spectacolul semnat de Gelu Colceag, este o înscenare după o celebră înscenare a lui Molière (pe numele lui Jean-Baptiste Poquelin, dramaturgul francez care a condus trupa „Teatrul Ilustru”, protejat de Ludovic al XIV-lea și alți câțiva seniori)…
-
Verticale alb/albastre cu orizontale de sârmă ghimpată sau private party în dungi pentru un ofițer nazist: „DECAMERON 135666”, noul lagăr de concentrare. Teatrală.
Semiîntuneric străbătut sporadic de o ceață densă. Prin care cotrobăie ritmic razele lungi ale luminilor de supraveghere, dezvelind în treacăt dușurile uriașe ridicate amenințător pe stâlpii de beton legați cu sârmă ghimpată, care delimitează, fără vreo posibilitate de evadare, spațiul de joc. Lipit speriat de al patrulea perete, simți cum lanțurile încep să se strângă…
-
Dacă Isus ar fi fost pteranodon sau paleopostumanul familiei tradisfuncționale: „PTERODACTILI”. Radu Iacoban la Excelsior.
Și dacă suntem așa hidoși cum ne arată oglinda lui Radu Iacoban?!… Îngeri căzuți cu față umană și aripile adânc înfipte în ere demult uitate, creați după chipul și asemănarea unui Dumnezeu exuberant, isteric și ludic, care a jonglat prea mult cu regnurile și speciile în design-ul jocului video pe care ni l-a propus într-o…
-
Delicateți din Era Fondatoare sau biografia teatrală a unei iubiri în Gründerzeit: „Eu sunt propria mea soţie – Charlotte”. Gabi Costin la Teatrul Mic.
Marii vizionari consemnați în istoria umanității sunt întotdeauna o combinație neobișnuită de fragilitate și forță. Sunt nebunii frumoși care au curajul de a visa și de a zbura, dar și puterea de a-și dezveli pieptul în care sălășluiește idealismul lor, dispus să se expună fără ezitare săgeților curioase și neîncrezătoare ale lumii, rezistentă la schimbare,…
-
Eșec în doi, o boală cu transmitere genetică: „Disco regret”. La Metropolis.
Dragostea. Iluzia de o clipă care durează uneori cât toată tinerețea. Nici nu știi când trece. În urma ei rămân să semneze condica de prezență a căsniciei în fiecare dimineață două suflete ce se regăsesc uneori uluite sub același acoperiș, după ce au uitat mai întâi să mai scotocească înăuntrul lor după sentimentul începutului care…
-
Preeminența unei tăceri tulburătoare: Florina Gleznea – Ivona, Principesa Burgundiei. La Nottara.
Numai tăcerea poate stăpâni cu adevărat lumea. În tăcere ne ascultăm sufletul, în tăcere învățăm să iubim, în tăcere definim, în tăcere provocăm, în tăcere ne luptăm, în tăcere ne rănim și ne vindecăm și tot în tăcere găsim soluțiile cele mai bune pentru izbândă. Și refugiul în fața oricărui pericol. Fiecare vorbă nerostită este…
-
Generația-curcubeu sau sindromul Tourette al lui Dumnezeu: „CORESPONDENȚE”. Diversitate în responsabilitate. La Metropolis.
Dragă străinule! Cel ce-ai visat poate odată cu mine aceleași vise, cel ce-ai dansat poate odată cu mine pe aceeași muzică, cel ce-ai pictat poate odată cu mine în aceleași culori, cel ce-ai scris poate odată cu mine aceeași poveste. Sau măcar ai lăcrimat vreodată, fără să știi, împreună cu mine, ascultând-o. Așează-te puțin în…
-
Dansul printre paharele cu apă ale unui bărbat adevărat: „CINE L-A UCIS PE TATA?”. Dubla crimă mărturisită de Andrei Măjeri într-o partidă de baschet. La Metropolis.
Să ucizi un fel de a fi. Un curaj pentru care nu te poate pregăti nimeni niciodată. O crimă tăinuită spre care suntem mereu împinși de toate nepotrivirile noastre cu ceea ce ne înconjoară, de toate disonanțele care ne amenință cu invalidarea, cu neacceptarea, cu respingerea, cu izolarea. O crimă pe care cel mai adesea…
-
Subscribe
Subscribed
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 