-
Când torționarii cer să fie judecați pentru crime: „Drumul Damascului”, un pas spre căință pentru o clipă de sublim preschimbată pe o viață de sclavie
O rază de lumină către nopțile întunecate ale zilelor fără vedere petrecute de Saul în rugăciune în Cetatea Damascului. O ultimă încercare de redare a demnitățior pierdute aiurea prin istorie ale unor oameni care încă iși mai caută identitatea prin colbul jumătății comuniste de secol a unei Românii în derivă. „Noi nu suntem nimica-n lume,…
-
Împrăștiate în tăcere de Radu Nica prin labirintul iubirii: „Lacrimile amare ale Petrei von Kant” la Sfântu Gheorghe
Lacrimi nerostite. Ale dorinței. Ale trebuinței. Ale conștientizării. Ale suferinței. Ale neîmpărtășirii. Ale respingerii. Ale acceptării. Ale necondiționării. Ritmuri de emoție, înduioșare și durere, un plâns aproape inițiatic, în surdină, în întuneric, în solitudine, departe de ochii curioși ai lumii, lipsite de jălanie și bocete patetice, lacrimi bolnave, de durere profundă, pline de demnitate, țâșnite…
-
Hope is a dangerous thing for a woman like me to have!… AntigonaApp: „Pata oarbă” sau irisul căscat în orbita ochiului scos al lui Oedip
Feeling cool, celebrating theater, attending FNT. Poate că Antigona lui Andrei Măjeri coborâtă din filosofie are dreptate. Poate că Lumea e doar schița rudimentară a vreunui zeu copilăros care a abandonat-o la jumătatea creației, rușinat de execuția deficientă, un zeu subaltern de care zeii superiori se amuză, luând peste picior producția lui confuză care poate…
-
Boxing me softly. Un croșeu de catifea în plexul plin de sânge al violenței: „KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi.”
Lumea ca ring de box. Arenă pentru o luptă nesfârșită. Cu viața, cu dragostea, cu lumina, cu teama, cu deznădejdea, cu boala, cu supraviețuirea, cu moartea. Cu ceilalți și cu noi înșine. Se pariază, se râde, se plânge, se disperă, se pariază din nou, se moare, se ridică miza. Greu să cazi, greu și să…
-
Iarna se așterne zgribulit peste brațele revoluționare ale policandrului: „Cei drepți” care au înghețat justiția divină
Botezul asasinului sub nevoia de binecuvântare a crimei, înălțată cu pocăință Sfintei Treimi din icoana lui Andrei Rubliov. O imagine simbolică a căutărilor ființei umane în sine însăși, după forța de care are nevoie să se pună în slujba celorlalți, luând asupra sa răul pentru a-i feri pe alții de mânia lui. O poezie a…
-
Captiv într-un spectacol care nu se mai joacă: Marcel Iureș, „Creatorul de teatru” al Naționalului
Leul în cușcă. Artistul, în toată splendoarea nudității lui umane. Cu pantalonii în vine, lăsând să se vadă tremurând genunchii îndoiți, bâjbâind după calea pierdută la căderea luminii în fața iminentului apus, sprijinind indecis, pe gambele obosite, greutatea unui trup înțepenit care se silește să-și amâne prăbușirea, în timp ce-și revendică zgomotos dreptul la eternitate.…
-
Să facem dragoste pe cadavre sau ținte legitime în Armata lui Thomas Mâțâțelu: „Locotenentul din Inishmore” la Teatrul Mic
Orange is not the new black. Numa’ zic. Despre cele mai serioase lucruri la modul cel mai neserios. Sau despre cele mai neserioase lucruri la modul foarte serios. Așa cum o impune subiectul unui mic text mare (ori un mare text mic) despre absurdul violenței. La modul dur, zgomotos, energic, tulburător, accelerat până la paroxism.…
-
Lacrimi de plumb peste decorații de tinichea: „Băieții de zinc”, eroi pe catafalcul judecății materne la Bulandra
Carne de tun, împachetată și trimisă acasă. În sicrie de zinc. Dintre picioarele însângerate ale mamelor a țâșnit nu demult viața. Viața crescută în pântece care s-au bucurat să le poarte, viața unor mari promisiuni, viața a cărei inimi a bătut odată împreună cu inima ce i-a pompat grijuliu sânge și i-a mângâiat apoi creștetul…
-
Dragostea, un dans despre noi însumi la modul nepersonal: „Aproape”. La Excelsior.
Ca pe tine însuți. Zice-se că așa trebuie iubit Aproapele. Mai ales atunci când el e atât de aproape de tine încât e cel mai departe. Depinde de pe care parte a sferei începi să măsori. Și dacă privești dinspre el ori dinspre tine. Trebuie iubit atunci când își montează cortul în curtea ta, fără…
-
Nevoia de a ști că, dacă vei cădea, cineva are să te prindă. În orice anotimp, în orice lună, în orice zi, oricât ai fi de speriat: „VISUL” re-actorului clujean
Actori și re-actori. Visători care-și revisează visul, ridicați de la pământ din nou și din nou după fiecare prăbușire, scuturându-și frenetic cu mâna stângă genunchiul murdar de praf, în timp ce dreapta caută să oblojească și să acopere deopotrivă rana sângerândă din celălalt genunchi, în speranța că n-are s-o observe nimeni. Zboruri de binecuvântare și…
-
Trece repede, trece imediat: „Tatăl”, despre portretul perfect al unui vieți cu Victor Rebengiuc la Bulandra
Viața, așa cum arată ea de la capătul de care omul se agață cu aceeași candoare cu care a pornit din capătul celălalt. În timp ce se miră, se întreabă, râde, plânge, dansează și se reinventează din nou și din nou, într-o perpetuă luptă cu tabla memoriei și buretele ce-i șterge ghiduș rândurile și desenele…
-
De o parte și de alta a copilăriei: „Măcel” la Teatrul Mic
Într-o lume bipolară, ale cărei mereu alte două fețe se ciocnesc violent în contemporan una de cealaltă, revendicându-și supremația în chestiunea obrazului ce se cere întors, un mic bobârnac în nasul civilizației se poate oricând transforma într-o palmă serioasă peste ceafa ce n-a avut vreme să se ferească, din care ricoșează negreșit direct peste obrazul…
-
Cotloanele întunecate ale sufletului, proiectate pe ecranul uriaș ce le trezește știutul: „Interior-lumină”
Căderea în Lumină. Pași legănați dintr-o călătorie îndrăzneață către adevărul din noi înșine. Sfioase șoapte de lumină revărsate ca din greșeală din felinarul ce ne însoțește timid pasul următor, fără să știe vreodată dacă va fi ultimul, câtându-și încrezătoare calea către adevărul ținut în viață doar cu făcliile unor frânturi de gânduri și de amintiri,…
-
Melcii de hârtie nu mor sau cum să punem laolaltă bucățile noastre de Dumnezeu: „MASS”. Spovedanie și rugă pentru părinți la unteatru și la TNRS.
Un borcan colorat cu mirări, amintiri și lovituri de hârtie. Lovește-mă, ca să aflu cine ești! Lovește, până nu e prea târziu! Și hârtia se strânge neputincioasă într-un pumn trimis direct în plex. Urmat de o pauză de respirație de o oră și ceva. De teatru de cea mai bună calitate. Așa arată spectacolul semnat…
-
Fuga în Tăcere din noi înșine: „Exil” pe scena Mare a Naționalului
Acasă. Deportare. Expulzare. Părăsire. Surghiun. Români pribegi într-o Românie imaginară căreia încearcă să-i găsească definiția potrivită. Niciodată rămași, niciodată plecați de tot. Fugari nepricepuți pe o hartă interioară, parcă anume căzută din cui de pe peretele de la Răsărit ca să se prăbușească în ea însăși, în cea mai cruntă realitate care i-a fost hărăzită…
-
Umanul industrial și recăderea în teatral: Faust-ul lui Purcărete, cea mai frumoasă prăbușire
„Faust”. Uzina de absolut. Bucăți de uman explodat din universul nostru cel mai intim, izbite zgomotos de pereții reci ai unei hale industriale, prelinse în lacrimi de ceară fierbinte ce urmează să-i vegheze la căpătâi, împrăștiate pe podeaua prăfuită, amestecate aleator printre pagini mototolite de clasic și de cotidian și așezate apoi la vedere, pe…
-
Ițele încurcate ale desfrâului și puterea dragostei: „Legături primejdioase” la Teatrul Mic
Pasiunea. Tunete, fulgere, furtuni, cutremure, uragane. Lavă fierbinte turnată din cer direct pe derma umflată ce stă să plesnească, mult prea mirată să-și mai aducă aminte să doară și să se ferească. Sfidând anatomia, cătând fără pricepere să țină împreună țesuturi de viață obraznică și neastâmpărată, țâșnită brusc, fără veste, prin venele ce împing în…
-
N-am știut cum să-ți spun mai rămâi: „DISCO ’89: Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu” la Apolo 111
„De-ar fi să vii”. Unul dintre cele mai cunoscute cântece ale Mihaelei Runceanu. Care a sunat obsesiv în urechile românilor puțin înainte de revoluția din 1989, după moartea surprinzătoare a artistei, în condiții suspecte, la doar 34 de ani. Caz care a făcut mare vâlvă „în șoaptă” la vremea respectivă, fiind probabil cel mai mediatizat…
-
Viața de dincolo de viață, the switch to REC: „Sara/Mara”. La Apollo 111.
„Sara/Mara”. Sau de-a râsu’/plânsu’ despre noul normal/anormal. Live. Online. La doar o literă distanță, alt destin, altă poveste pentru o altă nevoie a noastră din aceeași realitate. Atât de ușor de înlocuit. O mică poveste cutremurătoare despre culise. Despre noul spectacol al existenței. Despre viața din spatele vieții care se lasă anume văzută. Dezvăluită. Filmată.…
-
Fiica lui Stalin în proces deschis în mica sală de judecată unteatru: „Aici Moscova”
Catinca Drăgănescu dixit: „Aici Moscova! ”. Inconfundabila voce a lui Levitan tună a priori, doar de pe afiș, în micuța sală unteatru. Numai să capteze atenția. Pe scenă, boxa acuzațiilor cvasi-moscovite la adresa Svetlanei Allilueva (a unei excelente Nicoleta Lefter), unica fiică a lui Stalin, în jurul căreia se aude precis ecoul ciocanului Judecătorului universal,…
-
Natură-Rață-Moarte. „The Duck Variations – Variațiuni pe tema raței” la Teatrul Mic
Mijesc zorii unei noi zile din care se aude clar: duck-duck!… Hai la privit de păsări! Cum altfel să încercăm să înțelegem secretul zborului?… Poate e numai o poveste despre vechii greci care ne-a fost citită în copilărie. Sau poate e toată înțelepciunea pe care ne-o asigură viața, doar trăind-o, pe care căutăm apoi s-o…
-
La micul dejun și la prânz mă descurc eu cu dușmanii, ferește-mă, Doamne, de… „Cină cu prieteni”. Sau doi plus doi egal trei. La Bulandra.
Un zâmbet larg, fals, înfipt precis în spuma de lapte ce râde într-o inimioară în ceașca de cafea, lângă croissantul cu unt cu care îți începi ziua, la o conversație politicoasă. După niște ore de muncă, alt zâmbet la un prânz copios pe o terasă din centrul orașului îți va asigura energia necesară să-ți duci…
-
Punct ochit, punct lovit: „Pescărușul“ în poligonul de trageri al lui Eugen Jebeleanu. R.I.P., TNB!
Cehov nu privește în gol. De șnurul ochelarilor fără brațe legat de lentila dreaptă, brand new vision, stă atârnat demult laserul căutăturii scrutătoare, pusă dinadins deoparte, către oamenii acestui secol. El decupează abil sticla, eliberată de strânsoarea privirii prin dioptriile cu care s-a obișnuit atât de multă vreme ochiul, păcălit mereu de minciunile sfruntate aruncate…
-
Vlad Massaci, arcuș și pizzicato pentru Turgheniev și orchestră: „Părinți și copii”, concert pentru coarde sensibile la TNB
Vlad Massaci în concert teatral cu „Părinți și copii” în cea mai nouă premieră de pe scena Mare a Naționalului bucureștean. O mână care trage priceput arcușul peste corzile unui violoncel teatral de mileniul trei, cu o octavă mai sus decât contrabasul literar rus care i-a dat tonul în urmă cu un secol și jumătate.…
-
Despre deAjunsul de a fi, despre neAjunsul de A fi femeie: cu A de la „CassandrA”. La Apollo 111.
CassandrA. Începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor dintr-o poveste fără de sfârșit. Un punct magic pe drumul de la A la A care trece obligatoriu prin A. Din „A fi femeie”. Un morfem dintr-un mod nepersonal fără de care infinitivul existenței nu ar fi posibil. Și nici genul astfel născut. Și niciun verb care să-i pună…
-
Al patrulea perete sau martor la un nou testament post-cehovian: „Casa de la țară”, clipe de rătăcire din același veac de singurătate la Naționalul bucureștean
Teatrul. Niște adulți care țipă unii la alții într-o încăpere cu trei pereți. De pe cel de-al patrulea, urechile se ciulesc cu mirare să le prindă și să le înțeleagă revolta, în timp ce ochii cată să-și potrivească privirea pentru a primi o nouă provocare. Din noua eră Cehov. Cred că cel mai revigorat dramaturg…
-
Trăim într-o lume crepusculară și nu există prieteni în amurg: „Macbeth”, generalul în trening al lui Botond Nagy, dezbracă sacoul de rege pentru un chimonou
Probabilitatea cuiva de a muri e șansa altuia de a-și crea o viață. Da. Fiecare generație încearcă să supraviețuiască. Cum poate mai bine. Așa se face că generalul scoțian de acum mai multe veacuri își aruncă armura lângă zidurile Cetății și se opintește în primul magazin de articole sportive din secolul XXI să-și cumpere o…
-
Urlet de durere către toleranță: „Băiatul văduvă” la Teatrelli
Stigmatul. Pecetea unei rușini nevinovate lipită nemilos de o frunte mirată. La vedere. Dimpreună cu frica, lupta pentru acceptare și căutarea curajului de a fi altfel. În timp ce de sub cozorocul încercărilor timide trebuie înfruntate, ceas de ceas, privirile nemiloase ale celor mulți, care nu sunt în stare să privească în ochii de sub…
-
Lacrimi de ceară pe obrazul fierbinte al lui Claudiu Bleonț, „Paracliserul” de la Teatrul Dramaturgilor
„Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva?…”. Credința. Mărturisire asumată. Literă cu literă. Cuvânt cu cuvânt. Lacrimi de ceară, scurse fierbinte, una câte una, pe obrazul încins de așteptare, pe trupul umil care învață să îndure suferința, agățându-se de promisiunea fiecărei răni noi, tâșnită prin pielea umflată de carnea revoltată de…
-
Scormonind în jăraticul beckettian după aripile mântuirii: Gheorghe Visu, pasărea Phoenix a lui Toma Dănilă în „Cenușa” de la Point
Alb. O plajă pustie într-un univers nelocuit. Sau o plajă nelocuită într-un univers pustiu. Semne albe însoțind zgomote albe dintr-o dragoste fără sunete într-un promis anotimp alb. Îngânate doar de mare, într-o infinită abținere din care se revarsă ritmic pe pământ cel mai sfâșâietor strigăt de disperare: după viață. Așa cum se construiește ea din…
-
Check-in(g) him softly in Hollywood: Cehov in show business la Teatrul Mic
„…comic, comic, comic, comic, tragic”. Sau cele patru surori erau trei… Anton Pavlovici în culise. Americane. Un drum în cinci sarcastice indicații/reper despre teatrul din spatele teatrului sau un spectacol despre condiția artistului (actor, regizor, ș.a.) și a industriei spectacolului în general la capătul unui drum de 100 de ani după lansarea în cursă ale…
-
Rătăciți în camera secretelor: 203, ușa către comedie din „California Suite” la unteatru
Bună ziua, cazați cumva câteva povești de viață? Din recepția unteatru se răspunde categoric afirmativ: la 203! Și oaspetele poate să-și scaneze liniștit biletul ori să-și valideze cardul de spectator pentru o seară reușită de teatru, în suita care va revela debutul regizoral al actorului Andrei Huțuleac. Și cea mai recentă premieră pe scena unteatru.…
-
Andrea Gavriliu, artistul-corp din caietul program de gen: Pam param la Studio M
Știi că ai trecut pe aici când aștepți să plătești o pereche de pantofi într-un magazin de încălțăminte și te trezești că încerci să dansezi pe sunetul casei de marcat fiscale. Iar vânzătorul te scanează curios, fără să înțeleagă de ce zâmbești atât de larg, în timp ce desenezi cu mâna în aer un fel…
-
Apărarea și acuzarea, cele două capete ale aceluiași balaur de pe tabla de joc: „Jocuri în curtea din spate” a Teatrului de Stat Constanța
Fără flori. Doar fată și băieți. Nici măcar ghiciți după nume. Adunați într-o curte din spate. Un fel nou și totuși vechi de când lumea a celor două genuri de a se amușina unul pe altul în grupuri mici și locuri retrase, departe de ochii curioșilor, în căutarea identității și cuceririlor care-i pregătesc fără să-și…
-
Ciorne de feminism trecute pe curat și aduse la lumină: „Extraordinară viață” la TNB
Femeia. O secundă de miracol într-o serie de secunde de miracole. Așezate de Univers una după alta ca să învârtă împreună minutele, orele, zilele, anii, secolele și mileniile omenirii, scriind, literă cu literă, extraordinarele clipe dătătoare de viață. Fără de care cartea de istorie nu ar putea fi scrisă. Pagini din povestea ei așternute cu…
-
Weltjugend între Fassbinder și sparanghel sau cu bisturiul și satârul în ultimele decenii de intoleranță: „Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire”
Ar fi despre neîngăduință, dacă n-ar fi vorba despre iubire. Ar fi despre ignoranță. Despre neajunsurile educației. Despre lipsurile de tot felul care duc la intoleranțe de tot felul. Din care se nasc cele mai groaznice porniri umane. Și, din ele, cele mai necugetate acțiuni ale omului. Și mai apoi cele mai înfricoșătoare coșmaruri ale…
-
MDA-pretext pulverizat și tras pe nas din dragoste de teatru: Halucinații antice pe oglinda cotidianului cu „Medea`s Boys” la Apollo 111
Medeea cu mai puține e-uri. Un fel de –cstasy, mai mult halucinogen, mai puțin empatogen, gen, știi ce zic? Hai, coaie, că-i fain! Băieții o ard pe argonauțeală. Într-un party privat despre feminin/masculin, la limita misoginismului cu misandria. Medeea asta nouă e un Medea gender-free-mix și e doar un pretext de terapie. Printr-o supradoză de…
-
Fleurs de cou-cou pentru un rendez-vous… Al lui Ji-ji cu Alecsandri… La TNB, KiRiTZA sau Jocul de-a…
De-a dans-teatralul. De-a opereta. De-a picturalul. De-a muzicalul. De-a pluteala. De-a dragul. Dar și de-a moravurile. De-a stereotipiile. De-a veacurile. De-a viața. Un șotron autohton atent franțuziț, cu pietricica alecsandriană aruncată la piciorul recognoscibilului, gata să lovească poanta unei balerine zvăpăiate ori să sară șugubeață în pantoful Dansez Vous Gigi al domnului care a făcut…
-
Cu Radu Afrim, de la un capăt spre celălalt al ciozvârtei: câine cu om. câine fără om. la Naționalul craiovean.
O ciozvârtă mare, sângerândă, dintr-un animal imaginar proaspăt sacrificat, aruncată pe tava așteptărilor tale cele mai intime. Una dintre premizele dramatice pentru un festin teatral, „doar e Afrim!”, îți spui, clar trebuie să te înfrupți din carnea crudă ce-ți va fi întinsă ca să descoperi osul promis pe afiș. Vezi tu mai încolo de unde…
-
Comedia măștilor lui Dabija la ceas de pandemie: „D-ale istericului”, un perpetuum carnaval pe bază de umor
Un cerc pasional cu țopârlani și imbecili, cocoțat într-un carusel de moravuri ușoare ca fulgul, învârtit nebunește pe turnanta Sălii Studio a Naționalului bucureștean. Un perpetuuum mobile care funcționează pe bază de umor, gălăgie și istericale a la Caragiale, descompus cu toată grija de Dabija. Un malaxor vizual, coregrafic și emoțional în care sunt tocate…
-
Numai puțin, să mă sinucid, „Noapte bună, mamă!”
Ne naștem în minciună. Deschidem ochii în lume și, până să distingem ceva, toate pe care urmează să le descoperim au fost deja ajustate cu grijă de cei din jur, preocupați să ni le prezinte în cea mai bună lumină posibilă, pentru a ne simți bineveniți. Din punctul lor de vedere. E ceea ce se…
-
Strecurălnicia și trasul pe sfoară, cele mai vechi metode de învățare românești: ROSTO, victimele mioriticului la Teatrul Act
Românașului îi place. Fatalitatea, monșer! Mai ales cea școlară. Rosto. Sau tot ce ne aducem aminte despre rost. Un posibil nume de alint al pedagogului de școală nouă pentru un pROSTOvan get-beget. Același al lui nenea Iancu de acum un secol, pe care-l distingi lesne pe băncile școlii românești de azi și de oricând. Că…
-
Eu-tu-noi-tu-eu sau teatrul descompus al lui Matei Vișniec, reconstituit în „Omul din oglindă” la Teatrul Mic
Eu, tu, noi. Voci. Multe voci. Voci care se acoperă una pe alta. Voci care nu se vor asculta niciodată una pe alta. Voci care nu spun nimic. Și care împreună reușesc să spună totul. Voci de cap ori de piept, stinse, joase, ridicate, șoptite ori răstite, brute sau cultivate, independente sau colective, care au…
-
Poemul căciulean al unui neastâmpăr asumat: „Jungla TéVé”, anatomie de poezie în pandemie la Teatrul Dramaturgilor
Excepțional. M-am lovit, coborând în fugă scările către junglă, de Dumnezeu. Care le urca liniștit. Sper să mă pot întoarce să-i explic. O antologie a inocenței ajunsă în pragul examenului de maturitate, pe care nu prea pare să-și dorească a-l trece vreodată. O anatomie deșteaptă a unui El și a unei Ea, a unor mulți…
-
Filmul unor recunoașteri dureroase la Naționalul bucureștean: Adio, domnule Haffmann
Teatru pandemic. O reinventare a convenției, într-un examen de regie în pandemie. A unui film developat după o placă fotografică pe care istoria a imprimat imaginile dramatice ale unuia dintre cele mai triste momente ale ei. Spre a le așeza în album și a le răsfoi într-un alt moment delicat din lunga ei curgere. Cu…
-
Cânt afrimian peste cea mai veche tristețe din lume: Naționalul ieșean, orașul cu fete sărace
Fete scăpătate. Fără nume și fără număr. De nu li se mai poate ține socoteala. Azvârlite cu nemiluita într-un oraș cu o fereastră mare (deschisă pentru ele către o iarnă eternă) și pântecul mereu umflat de alte fete care nu mai prididesc să se nască și să-i umple până la refuz străzile măturate de viscol…
-
„Tu și cu mine. Acum, aici. Zgomotos și intens. Doar asta. Nimic altceva.”: „Toxic”, un 112 emoțional la „Insula”
Câte unde ești?-uri au trecut până la aici? Te-am găsit în sfârșit, vino cu mine! Undeva, nu contează unde. Eu aș fi acolo și asta ți-ar fi deajuns. Frica de a fi singuri. Portul în care ne îmbarcăm cu toții pentru călătoria către împreună. Greu să părăsești țărmul. Să nu mai simți pământul sub picioare.…
-
Un as în mâneca Naționalului clujean: „Cartoforii”, un joc de teatru cu pot generos
Cărțile se răsfiră încet sub privirile iscoditoare și se adună brusc în palmă cu un gest ferm: servit! Se joacă clar la cacialma. Miza e destul de mare pentru fiecare participant la joc: îmbogățire urgentă, prin șarlatanie. Potul e generos, de mileniul trei, adunat cu meticulozitate din mizele ofertante extrase din jocurile unui Gogol de…
-
Vocile retro de la P+2 sau jocul de-a copilăria altora: „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”
– o cronică infinită la un scenariu infinit – Suntem doar păsări călătoare. Învățăm mai întâi zborul și întindem apoi aripile către necunoscut. Păsări-năzuință, care știu că singurele direcții posibile sunt departele și înaltul. Dar, oricât de mult ne-am depărta sau înălța, nu putem să uităm că lăsăm întotdeauna în urmă un cuib cu o…
-
Beep-beep, ura!: „98% decizia corectă”
– poveste non-porno, într-un tablou adolescentin cu trompe uterine și lacrimi – Iza are 17 ani. Și a rămas însărcinată. Am plâns alături de ea câteva zile și nopți la rând. Am ținut-o de mână, i-am povestit în șoaptă cam tot ce am aflat eu despre viață, i-am cântat în surdină, să se liniștească, am…
-
După „(In)vizibil” și „(In)credibil”, Leta Popescu punctează familialul „(In)corect” cu Reactor-ul clujean
Omul vulnerabil. În toată splendoarea slăbiciunilor sale, ascunse cu grijă sub hainele alegerilor pe care trebuie să le facă în viață. Mereu între două extreme posibile, vizibil și invizibil, credibil și incredibil, corect și incorect, straiele nimerelilor sub care își ascunde pudorile nepriceperilor de tot felul alunecă întruna către o extremă sau alta, mereu prea…
-
Când ne iubim până când nu ne mai recunoaștem: „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” la #Reactor
Suntem doar niște nume. Care poartă în ele, uneori cu grijă și cu discreție, alteori cu toată convingerea și asumarea necesare, alte nume ce ne-au fost încredințate. Când am venit pe lume, ori cu care ne-am întâlnit de atunci încoace, născocite anume pentru noi din literele extrase cu grijă din sacul fără fund al universului…
-
„Dispariţii” după Cortina de lanțuri la Yorick Studio
Catharsis. Emoţional, istoric, teatral. O ardere pe rugul propriei conştiinţe a câtorva refulări de decenii personale și familiale, de fugă și istovire până la esenţă. Frânturi decupate din istoria încâlcită a unei familii din care dispare surplusul. De energie, de culoare, de istorie, de identitate, până când firul destinului se întinde și se revelează privitorului,…
-
Cu aripile deschise către înalt: „Dincolo de salcâmi” este cerul Lenei Constante, desenat de Ana Crăciun-Lambru
A fost odată o fetiță ca mai toate fetițele de pe pământ. Care însă s-a mântuit prin suferință. De naivitatea copilăriei, de forța viselor cele mai curate, de fericirea lui acasă, de ploaia care potolește setea pământului și lumina pe care Dumnezeu, ieșit în Poarta Raiului, i-a aruncat-o întru călăuzire. Apoi de frica soneriei telefonului,…
-
Own personal Jesus din Galați Truman Show pe scena Point: „Uitasem”, eul imposibil în competiție la Bucharest Fringe 10
Să crești fără nicio șansă să fii vreodată întreg. Sub o identitate dubioasă și un stigmat social de care nu ești conștient nicio clipă, cu sufletul amputat din fașă de semnul fatalității sub care te-ai născut. Acoperit de bezna minților și ignoranța celor din jur. Singura identitate cunoscută e una falsă, minuțios construită de o…
-
@Scuze, Noi!
[5CU23 NO1], transcrierea fonetică a dansului contemporan în prima zi de festival #bfringe10 Doi băieți faini au dansat aseară la mine în dormitor. Nu, nu a fost cazul să alertez pe nimeni, eu i-am chemat și i-am studiat cu atenție. Precis-precis mi-am dat consimțământul pentru 50 de minute de zâmbete și multe hohote cu Filip…
-
„Ana are mere” sau ABC-ul înțelegerii unei revoluții: „Kilometrul zero” de la Odeon, piatră pentru vindecarea de 1989
Ana are mere. Așa a început Ana să scrie. Ana are printre mere un măr imaginar. Așa s-a apucat Ana să viseze. Ana feliază mărul imaginar. Așa s-a pornit Ana să împărtășească. Ana gustă din fructul imaginar împreună cu ceilalți. Așa fixează Ana borna la kilometrul zero. Ana e liberă să cultive o livadă de…
-
M de la Teatru scris cu T de la Murphy: Joaca de-a răspărul pe acoperișul Naționalului bucureștean
Tot ce trebuie să știi despre pretext sau Purphy cu M de la Potiv. De deatru sau tans, nici nu mai contează… „M de la Murphy”, cel mai nou proiect „9G” (al 16-lea din „Noua Generație”, proiectul pentru sprijinirea și lansarea tinerilor creatori al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” al Naționalului bucureștean),…
-
PE TINE MĂ, PE MINE TE, M-
(Nihil habentes, omnia possidentes sau nimic personal despre tot la modul conjunctiv) Te inimă, să-mi afli pieptul, te cauză, să-mi cați efectul, te tihnă, să mă obosești, te rătăciri, să mă găsești, te câmp, ca să-mi răsari pe frunte, ș-apoi, ca să mă sui, te munte, te mare doar să mă înoți, te vânt…
-
CLANUL PADRU – sau zânvătorul de bâmzete de la lamul mării –
(din volumul „IиVERSURI sau în versuri despre cum mi-ai mucit sințile”) Nu mai sunt așa sigură dacă era într-o nuli ori chiar într-o țarmi minideață (frea ar fi post atunci venoie de crei teasuri rele-n frepață, ori chiar nu cred că e zacul să introduc elementul tramadic de la bun început și să afirm că…
-
STARE DE ALERTĂ CU CER
Te cer că te-am pământ destul, te cer flămând, apoi sătul, te cer aici, te cer acolo, te cer acum și mai încolo, te cer în linia întâi, te cer de pus la căpătâi, te cer mai jos, te cer mai sus, te cer cu litere în plus… Te cerc să văd…
-
PLEDOARIE PENTRU DIACRITICE (text care nu s-a ajutat deloc de ele, tocmai ca)
Iubesc limba pe care o vorbesc dintotdeauna. Pe care mi-am jurat a o sluji pentru totdeauna. Rog toate sufletele care cunosc valoarea unor semne dintr-o scriere a face un mic test de sinceritate: parcurgerea (mai apoi chiar elaborarea unuia nou!) unui scurt text (cel mai lung pe care l-am scris astfel, singurul dealtfel) care…
-
INCEPTION (vis în vis în vis ș.a.m.d. sau un altfel de bumerang)
Un zbor visează să găsească o aripă neîncepută, aripa năzuiește să fie înălțată de o pasăre măiastră, pasărea se vede vânată în vis de un băiat priceput, băiatul speră să-i tămăduiască rana cu o batistă, batista râvnește să fie spălată de o fată cuminte, fata jinduiește să o împăturească cu grijă și să o prindă…
-
ÎN-CERC – Cap compas sau fals tratat de geometrie pascală –
Într-o zi i-am dibuit pământului buricul. Am înfipt în el, fără să mă gândesc, un pripon, de care mi-am legat, să pască, rumegătoarea. Așa a crescut în timp un cerc mare dimprejur, pe care iarba nu s-a mai ostenit să crească și să o hrănească (stârpită în încercările repetate de a rupe odgonul și de…
-
DE VORBĂ CU NICHITA – pagina unui jurnal de izolare –
Azi Îngerul a strigat cu Necuvinte: — Ce mai faci tu, Nichita, cum ai de gând să petreci ziua de mâine? Și el a răspuns: — Voi privi către patria mea unde nimica din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă. E acolo, jos, un pământ numit România, cu orașe cu suflete metalice…
-
Gând către surorile lui Shakespeare: „O cameră doar a ta”
Pentru femeia din tine. Poate fi chiar a Virginiei Woolf. A Marianei Cămărășan. A Adinei Suciu. A oricăreia și a tuturor femeilor care te-au inspirat și te inspiră. Să fii, să te bucuri că ești sau că vei deveni femeie. Și să vorbești și să scrii despre asta. A Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Sau…
-
Pionieri în grădina jocului de-a viața și de-a moartea: „Beginners” la Naționalul bucureștean
În orice sfârșit e un început. Și în orice început deja un sfârșit. În care se vede încolțind începutul, din care va înflori sigur sfârșitul unui alt nou început aducător de sfârșit. Până când nu vom mai ști în ce ordine s-au întâmplat toate în grădina asta cu începuturi de sfârșit și sfârșituri de început.…
-
O Europă, două Europe, trei Europe… O singură speranță: „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”
Europa, piesă în trei acte și o concluzie din 2019. Un act, două acte, și, în sfârșit… Actul III… Trăim un perpetuu act III. Greu. Foarte greu de parcurs și de dus către un capăt dezirabil. Pentru toată lumea. E momentul ăla în care trebuie să hotărâm cum folosim lama, pușca, ștreangul ori otrava cu…
-
Cronică în două capitole: „Vinovat. Nevinovat.”. La Teatrul Mic.
Capitolul I: „VINOVAT.” „Vinovat!”. Un verdict posibil. Poate chiar ușor de dat. La care poți ajunge doar plecând de la prezumpțiuni de nevinovăție, în timp ce așezi pașii corect, unul după altul. Dinspre mic spre mare. Dinspre superficial spre esență. Dinspre subiectivism spre luciditate. Dinspre absurd spre logic. Dinspre aparențe spre realitatea obiectivă. Dinspre constrângeri…
-
Înăuntru, aproape, la Comedie: despre „Afară, departe, pe câmp”
O bijuterie teatrală, alexandrudabijească și cătălinștefănească. Absolut avangardească. E bine când oamenii care mai știu azi să numere literar îndărăt până la Unu (în țara în care până și ciorba de burtă se face din cap, gât și picioare) se hotărăsc să iasă la joc și la joacă. Cu cei mai frumoși, tineri și talentați…
-
Soții Grosu și marea întrebare, strigată de la Sibiu: Cui i-e frică de Virginia Woolf?
Mie, George, mie, Martha. Și ție. Și tatei. Și musafirilor noștri. Și creatorului nostru, Edward. Și Ofeliei, și lui Marius, și Cezarei și lui Horia. Și Andreei și lui Andrei. Și lui Vladimir. Și rucsacului cu care am plecat în spinare prin țară. Și spectatorilor noștri. De până acum și de acum încolo. Și replicilor…
-
Ședință de teatroterapie sau Nervul din „Există nervi” la Teatrul Dramaturgilor
Suntem nervoși?… Hai să vedem de ce. Așezați pe canapea, într-o incursiune în nervul românesc al ființei noastre și în anatomia dramatică autohtonă, afectată de maladii mai vechi și mai noi. Într-un tren imaginar, un vehicul generos pentru emoții de ieri și de azi, în care suntem invitați să urcăm cu toții, cu nevrozele noastre…
-
Subscribe
Subscribed
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 