Pe întuneric doar privim în sus, În zile din apus până-n apus, De frică de lumină, din utrenii Ne-am transferat și ruga noastră-n Denii.   Veniți de peste an plini de păcate, Ne-nfățișăm cu suflete uscate, Rămase-n urma noastră, pe afară, Și căpătâiele topite-n ceară,   Atenți măcar să nu lipsim la matimi. Ne…

  Mai întâi dezbraci sentimentele de orice intensitate. Pasiunile le strângi bine într-o menghină, stilul emfatic îl atârni pe un umeraș în șifonier, însuflețirile le plantezi în ghivece diferite, ferite de lumină, iar privirile entuziaste le pui la păstrare într-un sertar cu coji de portocală uscate – cică așa se odihnesc cel mai bine, până…

– autoportret –     M-a născut un ea când încă nu știam ce este acela un pronume. Am învățat mai întâi să număr până la unu și, convinsă de specia din care mă trag, am devenit eu.   Totul era foarte simplu când era numai despre mine, dar pe nesimțite m-am trezit că țin…

M-a învăţat curcubeul cum se-ndoaie de după lacrimi, întinzând spre mine o frunză ca o mână cu degete. Am atins cu sfială lassoul, ochind atent bizonul de aer, într-o promisiune eternă. Mi-a dăruit apoi o stea de mare, un crab şi un delfin – încă le mai car în spinare, cu chipul nemângâiat, în căutarea…

  Am aflat abia azi, nici măcar nu știam că Pi are o zi a ei (și la constanta matematică mă refer, dar și la valoarea ei). N-am încotro și încerc să mă asortez și eu cum pot la cotidian aici, că se pare că orice e posibil în noul meu spațiu euclidian.   Așadar…

  M-am aşezat cuminte să aştept troienirea, după cum am promis. N-am primit nicio şansă la grabă şi nici la plictis (poate câte-un fulg uneori să fi strălucit fără vlagă-n neon, dar murea imediat din lipsă de frig sau măcar un pic de freon).   Aş fi putut aştepta pe un drum, între bitumuri şi…

  Se face că voinicul venea către palat S-alunge-n luptă dreaptă pe zmeul vinovat Că-l ține-n lanț pe Soare, în chip de preafrumoasă, Și lumea-ntreagă prinsă în noaptea-ntunecoasă.   Și iată că viteazul doboară creatura După o trântă cruntă, eliberând făptura ‘Nălțată-acum pe Cer și luminând pământul Ce iar de primăvară și-a îmbrăcat veșmântul.  …

  Noi ne-am născut abia în punctul de lumină în care perpendiculara a întâlnit în sfârșit planul – poate chiar o superlună albastră sângerie – pe care erau deja desenate viitoarele noastre tălpi (probabil când Creatorul s-a gândit că poate ar fi cazul să se apuce de măsurat și altfel Pământul).   Coborâți din Ionia,…

  A început cu umărul stâng când s-a eliberat neașteptat de povară și a căutat disperat să se îndrepte.   Sprâncenele s-au depărtat ușor, ochiul a clipit de patru ori înghițind privirea fixă, dinții și-au oprit scrâșnetul, buzele s-au apropiat precipitat, sugrumând vocea pițigăiată ce-și revendicase caraghioasă glasul.   S-a zvântat și dosul palmei transpirate,…

  Niciun cuvânt. Absolut nimic despre ordinea firească a curgerii vremii. Dindărătul istoriei își fac între ei cu ochiul, pe față, toți viermii intrați cu forța în viețile noastre, prin dosul civilizației, cu gesturi nătângi, te devorează de viu, înghițindu-ți judecata cea dreaptă și cele două mâini stângi.   O noapte osândă, alta milostenie, între…

  În optice iluzii de plural îţi faci în tub intrarea, triumfal, nădăjduind că-i vei veni de hac simetricului din cilindru-opac,   cu zâmbete-n fărâme de oglinzi şi bucurii ce-ncerci să le cuprinzi în turnul cu imagini răsturnate şi spaţiul plin de geometrii abstracte,   de specule ce nu pot să ascundă sinusoizi de-alte lungimi…

  Îmi port durerile cu socoteală, le colorez cu o pensulă la fiecare început de an și le schimb mereu locul, doar-doar s-or rătăci într-o zi și nu vor mai găsi drumul înapoi.   Anul ăsta port între tâmple un nor gri, uriaș, în care am înghesuit toate frustrările roșii, galbene și albastre din anul…

Muzeul Salvador Dali, Figueres, Spania   Două ouă supărate Stau cu mâinile la spate Şi-ncă mute de mirare C-au fost scoase din cuibare, Azvârlite-n utilaje Şi săltate în cofraje.   Ştampilate pe capac Şi cu cifre negre-n cap (Cică-n loc de pălării…) Sunt mutate în cutii, Stivuite-n bastion Şi aşteaptă-un camion.   Câtă beznă! Ce…

Scriu în sfârşit cuvântul pe care l-am început alaltăieri cu elan şi majusculă. Ieri i-am mai adăugat o literă şi nu mi-a mai venit nicio altă idee. Azi noapte însă am visat trei vocale salvatoare, m-am gândit să le intercalez într-un fel anume, dar nu m-am priceput în vis, aşa că le-am băgat în săculeţul…

Ilustraţii din „Cele douăsprezece luni ale visului. O antologie a inocenței”, întocmită de Iordan Chimet şi publicată la editura “Ion Creangă” în 1972   Totul a-nceput din colţul unui zid de cărămidă, proaspăt vopsit, care, nu se ştie din care motive, m-a îndemnat azi la scrijelit – e drept că-mi părea că seamănă teribil cu…

Veni rândul lui Avan să păzească gândurile pacienţilor.   El a purces să taie la nimereală din vocalele prolicşilor în căutare de cusururi organoleptice şi noi lacune de concizie.   Aceştia delirau însă în continuare numai din consoane şi semne de punctuaţie complicate rostite cu coada ochiului şi cu degetul opozabil într-o nouă prozodie de…

Vine câte o dimineaţă, după câte un moment de deznădejde, în care lumina-ţi pătrunde în suflet din cele mai neaşteptate direcţii. În care te hotărăşti să-i mulţumeşti poştaşului că ţi-a recuperat „Dilema” de la începutul lunii, pe care tocmai ai primit-o, după ce în urmă cu o săptămână ţi-a lăsat în cutia poştală un mesaj…

M-am grăbit să prind un loc în picioare, nu mai erau decât câteva sute de mii, în genunchi.   Ne-am năimit sufletele la zădărnicie închipuindu-ne vrednici de cinstire, poate degrabă, poate mult peste soroc, aruncând unul spre altul cuvinte cu două tâlcuri, în chip de făgăduială, ca să ascundem gândurile cele mai nelegiuite ori neînţelegerile…

O singură încăpere – cea în care am deschis ochii – cu un singur mijloc, aproximativ, în care se presupune că mă aflu.   Orizontul, desenat pe tavan, e acum doar un vârf de piramidă, dar are mii de puncte (nu mă mai pot orienta aflând poziţia unora faţă de altele, decât mult intercardinal).  …

Deschizi ochii în lume şi te pomeneşti că ea-ţi intră printre gene toată odată, Se-ntinde-apoi încet pe retină şi îşi înghesuie cu grijă detaliile, ca să încapă În irisul tău încă nepângărit de vreo anume lumină sau culoare nătângă – Ochiul nu ştie dacă să râdă şi nici n-a-nvăţat încă să-ţi plângă -.   Te…

— Atenţie, se filmează! — Ce, unde, când? — Nu ştim exact, e despre viaţă. Dar filmările cu voi, figuranţii, încep într-o zi, poate săptămâna viitoare sau peste trei decenii, continuaţi să trăiţi liniştiţi între timp. — Ne-aţi putea spune câte ceva despre distribuţie? — Nu, e prea devreme, vom aştepta până se va face…

  Căta-te-am până la origini, Popor român nevinovat, Că prea-mi suna fără paragini Trecutul nostru romanţat… Prea-ţi curge vinul mult prin vene Şi mintea-n ceaţă-ţi stă, mi-am zis Că nu ai fi putut, măi nene, Să nu te-nchini la Dionis!… Deşi tarlaua e fertilă Şi aerul e prospeţel Şi observaţia-i facilă Că nu vrei să…

  Sunt un om simplu, într-o carcasă oarecare, mulată perfect pe forma vidului ce-mi înveleşte sufletul franc, un element pur – sau poate patru omogene, dintr-un singur fel de materie – .   Sunt complet lipsit de podoabe – m-au lăsat neornat din născare, plămădit cu mijloace rudimentare şi aspiraţii primare, într-un gest elementar –…

Daţi-mi puţină linişte, un toc şi o călimară cu cerneală albă, să-mi desenez o claviculă vulnerabilă de-a lungul şirei strâmbe a spinării, ca să acopere toate zgomotele ce se înghesuie să iasă pe-afară. Se făcea că, dinăntru, un ochi uriaş care nu mai putea să privească îşi închidea încet pleoapa îndreptată către lume, fără să…

  Prolog cu venele căscate pe podeaua de frunze. Scena e prea strâmtă ca să încapă în ea tot decorul, mai bine mai spargem din vitralii – s-o fi necăjit că a rămas în afara zidurilor sau doar mi-a murit în război[1] -.   Sunt pleoape prin care nu vrei să mai priveşti niciodată. Când…

  Trezit de muezin în tânguiri Ori clopote din alte-orânduiri Neîncetat mă rog, în felul meu, În linişte, la orice Dumnezeu.   Pe la răspântii, întru închinare, Ridic privirea-n sus a implorare. Nu-mi trebuie nici cruci şi nici icoane, Să-mi potolească nesfârşita foame   De mulţumire, slavă sau dorinţă, Primite cu atâta suferinţă. Nu-s multe…

  Oricum ai da-o, nu poţi nicicum să te saturi când deschidem, din întâmplare sau nu, un poligon cu trei laturi. Trebuie musai să fii în orice triunghi o linie importantă, cu atât mai mult cu cât forma lui e mai incitantă.   De-i isoscel, spui doar lucruri simple şi cu jumătate de gură, sunt…

  Ca nişte orbi privim unul în ochii celuilalt, fără să fi văzut vreodată marea sau cerul. Culorile dor de necunoaştere, ele nu au niciun fel de nuanţă, niciun fel de trecere prin lumină sau de năzuinţă de îndoit în vreun curcubeu.   Nici umbre nu sunt în absenţa luminii, degeaba încercăm s-o împiedicăm să…

Lucyna Łazarska © LucyndaLu “Looking for myself”     Am învăţat să scriu fără litere. Rostesc  fără cuvinte, ascult fără urechi, pictez fără pânze, desenez fără creioane colorate, joc fără scenă, cânt fără niciun fel de instrument (şi-apoi oricum n-am voce de când am hotărât să rămân mută).     Fumez fără ţigară, beau fără…

  Frunzele de pelin s-au copt la soare arzător de şaptezeci de grade. Nu am sită, aşa că învelesc cubul de zahăr într-o eşarfă verde, pe care o leg de gura paharului ciobit. Ea se agaţă fără posibilitate de scăpare şi îşi strânge ruşinată câteva fire, apoi îl ascultă cuminte pe Oscar Wilde şi încep…

  Nucul poartă povara toamnei şi a steagului din Gabon, Zboară lampionul din paharele de vin roşu, până îl suspectăm a fi avion, Căutăm în amintiri şi prin playlist-uri, numai aşa – Oricum ştim că orice vom face are să se întâmple ceva -.   Am şi uitat de legile fizicii, privirile către înăuntru şi…

  M-am apucat de făcut noi provizii de resurse şi simţiri – nu ştiu când o să cadă primii fulgi şi cât de lungă e iarna care va să vie şi-apoi sunt ceva suflete de hrănit în jur -. Păstrez tot timpul pe care-l pot salva pentru lucrurile cu adevărat importante. Îmi permit să pierd…

Oglinda atârnă crăpată pe peretele cu nuanţe de vioriu, Căscându-şi mirările către tot ce s-a pretins vreodată a fi fost viu, În mii de fărâme şi milioane de feţe ale aceluiaşi chip. După ce ai distrus întregul, ce poţi să mai speri să refaci din nimic?…   Şapte ani de ghinion, apoi încă un deceniu…

  Iubim poezia numai când suntem singuri şi nu e în faţa lumii consimţit. Ce-o fi literatura şi premiul mult râvnit pe care nu l-a primit?… Vremurile sunt o schimbare, o ploaie grea s-a apucat de cernit, De când omul constantei păreri de rău din înălţimea turnului lui de veghe l-a cucerit.   Am început…

  Cu marginea ciobită de dureri Un cub aşteaptă nedeschis în întuneric Să-i fie iar cum i-a fost până ieri Cine m-a pus să îl arunc isteric?…   Ce simplu-a fost când tot era pătrat Doar doişpe muchii şi doar şase feţe Totul egal şi totul regulat, Opt vârfuri simple ca să ne răsfeţe  …

  Când lumea ni se pare prea reală – Ades poate de-atâta osteneală – Deşi n-avem de dat vreo socoteală, O copleşeală iese la iveală.   Cătând răspuns l-această răvăşeală, Întâi ne apucăm de văicăreală, Apoi mai tragem câte-o smiorcăială, Până ne prindem, totuşi, de greşeală:   Că este mult prea multă trăncăneală Şi ar…

  Când cu limba cea română Stând, citind, parafrazând, Vezi lumină-n plictiseală Doar cu  “î” şi “ă” în gând, Diacriticele toate Năvălesc nehotărât, Ţipă, şuieră, împroaşcă, Se-aşează pe doborât: Împăratul “Δ degrabă, Coborî şi hotărî Ca pe “â” din “a” să-l scoată Şi pe “ă” mi-l omorî… – Celelalte să se joace, Doar în versuri…

Mă duc să-mi mut creierul în cavitatea abdominală să încerc să refac aici tabloul de comandă – e mult mai mult loc şi, în lipsa cutiei craniene, ceva mai multă libertate de mişcare – nevraxul s-ar mai elibera şi el de prelucrat atâta informaţie şi generat atât de multe răspunsuri. Nu ar mai fi apoi…

De curând am învăţat să-l pronunţ şi pe 11. Niciodată nu trecusem de numărarea până la 10, pentru că îmi plăcea să ţin lucrurile simple – mai ales primele 3, de care îmi aduc extrem de precis aminte -. Apoi de la 12 la 17 a fost mai simplu, {[după ce am priceput ordinea efectuării…

  Sunt doar un zmeu, -ţi-ncredinţez o sfoară când zbor prea sus, ai grijă, mă coboară şi dacă-ţi scap din mână, fii atent, nu vreau să se creeze-un precedent…   Schelet uşor de lemn am – şi o coadă, o pânză care stă în vânturi pradă şi ornamente de hârtie creponată în culori vii, pe…

În Minea mea mă nasc acum a patra oară. M-am mai născut odată şi de două dăţi, pe seară, când noaptea ce urma să mă îndure ştia c-o să mă piardă prin pădure,   cătând o lună mare şi pătrată în bezna ei plăpândă şi mirată, orbecăind ca să găsesc o cale să ies la…