DE LUNI PÂNĂ MIERCURI, ÎNTRE 12.00 ŞI 17.00

De curând am învăţat să-l pronunţ şi pe 11.

Niciodată nu trecusem de numărarea până la 10,

pentru că îmi plăcea să ţin lucrurile simple

– mai ales primele 3, de care îmi aduc extrem de precis aminte -.

Apoi de la 12 la 17 a fost mai simplu,

{[după ce am priceput ordinea efectuării operaţiilor.

(Numerele erau puţine + că nu înţelegeam

de ce stau toate între atât de multe feluri de paranteze)]

şi cum se adună sau se înmulţesc [( şi de ce a < b)

(pentru că la scădere şi împărţire mă pricepeam de minune)

Şi-apoi e şi greu când tu nu ai toate semnele la tine…]}.

Şi aşa am putut stabili un orar precis,

după care să vorbim, de la suflet la suflet,

despre toate calculele matematicii universului

– intonaţia face totul când stai la tablă,

altfel nu ai nicio autoritate în faţa discipolului -.

Poţi să-mi dai o mână, maestre, îţi voi lua doar tot degetul arătător,

am aflat despre el că ştie să arate cu precizie spre cer şi spre mare

şi să folosească virgula numai ca să despartă Întregul de cioburi.

Până dimineaţă, sigur învăţ să număr până la 19 ani, 4 luni şi câteva zile…

 

Post scriptum

Şi inima, când să o ţin adânc în mine

şi chiar părea că e ceva mai bine,

s-a scuturat ca proasta, bat-o vina,

când a venit Florenţa cu maşina…

 

Pre scriptum

Am sufletul mai mic decât o nucă,

{[(dar din el, în curând, vor creşte

doi unicorni alb-negru (fără acasă) cu un singur corn,

(poate verde)]

şi aripi de pescăruş}.