FREEALIZE-eală

 

Când lumea ni se pare prea reală

– Ades poate de-atâta osteneală –

Deşi n-avem de dat vreo socoteală,

O copleşeală iese la iveală.

 

Cătând răspuns l-această răvăşeală,

Întâi ne apucăm de văicăreală,

Apoi mai tragem câte-o smiorcăială,

Până ne prindem, totuşi, de greşeală:

 

Că este mult prea multă trăncăneală

Şi ar fi timpul pentr-o lâncezeală.

Şi ne cuprinde-ncet o toropeală

Şi-avem senzaţia aia de sfârşeală…

 

De prea mult mucegai şi umezeală,

Se prinde imediat şi o răceală,

Ne ia atunci cu rău şi ameţeală,

Vertij, frisoane şi o fierbinţeală.

 

Şi facem iar o dramă naţională,

Ne punem pe gâlcevi şi ciondăneală,

Ţipăm pe urmă pân’ la răguşeală,

Ne batem pân’ ne ia cu năduşeală…

 

Se termină cu multă amăreală

Şi stinghereală, câte-o săpuneală,

De aia ni se pune şi-o propeală

Pe garderoba pregătită de găteală.

 

Cercăm să ne retragem din cocleală,

Să ne mai tragem câte o spoială,

De străluciri şi sofisticăreală,

Dar ne-am şi încurcat în căptuşeală…

 

Din plictiseală sau de fandoseală,

Când nu mai suportăm, luăm cerneală.

Purcedem deci la nişte îndrăzneală

Şi-ncepem să ţintim, la nimereală,

 

Visând frumos, fără vreo opinteală,

Ne mai atrage câte o momeală

Şi-avem pe dată chef de hoinăreală,

Plecăm spre aurora boreală…

 

E bun venită o aşa sminteală,

O şuşoteală, poate o scrânteală,

O migăleală sau doar o zvâcneală,

În orice caz, sigur o primeneală.

 

Pe urmă revenim la trăncăneală

Ne pierdem iar rapid în îmbulzeală,

În skype, un mess, o scurtă feisbuceală,

C-aşa este acum lumea reală.