ÎNDOIELI CUBOIDE

 

Cu marginea ciobită de dureri

Un cub aşteaptă nedeschis în întuneric

Să-i fie iar cum i-a fost până ieri

Cine m-a pus să îl arunc isteric?…

 

Ce simplu-a fost când tot era pătrat

Doar doişpe muchii şi doar şase feţe

Totul egal şi totul regulat,

Opt vârfuri simple ca să ne răsfeţe

 

Şi să le împărţim cum e mai bine

Să luăm câte o muchie la rând,

Una a mea, apoi una la tine

Şi nu s-ar fi distrus aşa curând.

 

Nici nu am apucat bine s-arunc

Că din pătrate am făcut dreptunghiuri

Şi din pădure a rămas un runc

Degeaba are tot atâtea vârfuri

 

Şi tot atâtea muchii de ciobit…

Că nu mai poate să ne ţină umbră

Sau adăpost, când e aşa ştirbit

Şi are-o atmosferă insalubră.

 

Măcar de ne-am fi rezumat doar la oscior

Şi-ar fi fost vorba doar despre mici falii

– Mi-o fi căzut o greutate pe picior

Şi n-am fost prea atentă la detalii…

 

Poate-i fractură fără deplasare

Sau doar cădere cu piciorul în equin

Zdrobit acum e între calcaneu şi mare

Cu metatarsienele-n declin,

 

Plat-valg post traumatic şi imers

Într-un fluid cu diagnostic clar:

Cu tulburări de statică şi mers

Şi-artroze dureroase celular -.

 

Dar tot aş fi-nvăţat poate să merg

După o oareşce recuperare

– Fără pretenţii să mai pot s-alerg,

Aş fi putut măcar să-not în mare –

 

Sau, şi mai bine, de era un zar

Şi-l foloseam numai pentru noroc

Ar fi avut instinctul necesar

Şi-mpulsul patologic către joc.

 

Aşa cubu-i căscat cu marginile lipsă

Şi-aşteaptă geometrica salvare

O piramidă, sferă sau elipsă

Sau orice alt mijloc de rezolvare…