Nucul poartă povara toamnei şi a steagului din Gabon,
Zboară lampionul din paharele de vin roşu, până îl suspectăm a fi avion,
Căutăm în amintiri şi prin playlist-uri, numai aşa
– Oricum ştim că orice vom face are să se întâmple ceva -.
Am şi uitat de legile fizicii, privirile către înăuntru şi prânzul la J’ai,
Teze doctorale, poveşti de gimnaziu, expoziţii superbe şi de ciocolată suflé,
Copii terorizaţi de Deep Purple şi gadget-uri pe care nu le avem
– Toate se rezolvă cu mare repeziciune dacă ne apucăm să bem -.
Nu numai haţ-ul se pogoară când ceva are de coborât…
Asta-mi place la noi trei, ne jucăm mult prea lesne cu frumos şi urât,
Coruri de buze din care ţâşnesc White Stripes şi Eurythmics,
Sweet dreams ale fraţilor armatei celor şapte naţii de ghips
La discuţii despre sarmale reci şi mult regretatele timpuri noi,
Aer cu Jeff Buckley şi violete purtând găleţi spre gunoi,
Lacrimi cu Imogen Heap şi tulburări bipolare, înecate în râu,
Muzică nordică tradiţională, de care ne-am apucat mai târziu,
Trolli şi daruri promise, adulmecate şi apoi aruncate-ndărăt,
Hohote de nesiguranţe, We’ve Rationed Well, vorbe lăsate în iulie, hăt,
Big in Japan şi nicio altă vorbuliţă despre Ane Brun.
Everything in the right place, cum mi s-a promis în ajun,
Asta dacă ar trebui să spun, pe scurt, aşa, ce-mi mai aduc aminte…
Sunt infinite drumurile astea ale noastre, pe care păşim fără temeri-nainte
Ieşind din orice colţ în care, in the cold, cold night, am stat ghemuiţi
Scoţând doar la lumina lunii parşiveniile din care am fost plăsmuiţi,
Descoperind apoi chiar şi marea păcăleală, în căutare de vicii potrivite,
Am uitat de cioburi, inorogi, suflete lăsate pe-afară şi cuburi strivite…
Totul e mult mai simplu când suntem noi trei şi întunericul lui Crappy dog
Până şi pisica Buzău a început să latre cu noi Just like a dog.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment