RUGI

 

Trezit de muezin în tânguiri

Ori clopote din alte-orânduiri

Neîncetat mă rog, în felul meu,

În linişte, la orice Dumnezeu.

 

Pe la răspântii, întru închinare,

Ridic privirea-n sus a implorare.

Nu-mi trebuie nici cruci şi nici icoane,

Să-mi potolească nesfârşita foame

 

De mulţumire, slavă sau dorinţă,

Primite cu atâta suferinţă.

Nu-s multe cereri şi chiar pot s-aştept.

Vreau ce îmi trebuie să merg mai drept,

 

Doar dragoste, nădejde şi credinţă

Şi le voi folosi cu sârguinţă,

Să bucur, să alin, s-aduc speranţă,

Să-mi vindec sufletul de ignoranţă.

 

Pe cel ce-l supăr sau m-a supărat,

Mă rog să-l iert şi să mă ierte de păcat,

Să ne-nsoţim de suflet şi de mână,

Cu ce avem mai bun la îndemână.

 

Nu doar că cer, chiar stărui câteodată

Să-ndrept câte-o necuvenită faptă

Sau alta bună să o născocesc

Să dau din binele ce îl primesc.

 

Am învăţat să nu cer socoteală,

Dacă  e frig ori mult prea zăpuşeală,

S-ascult aproapele când n-are cui

Să spună ce n-ar spune nimănui.

 

Îngăduință să fac bine aş mai vrea,

Atunci când intru în cămara mea.

Să mă cocoţ nestingherit pe scară

Şi când mă-nalţă şi când mă coboară.

 

Când inima şi mintea sunt unite

Şi sinele va merge înainte

Şi are cum să tragă după el

Orice s-a aşezat în carusel.

 

E ora rugăciunii, prin urmare,

Poate s-o auzi a mea chemare.

Atâta rugă pe-un aşa altar,

Nu are cum să fie în zadar…

 

Dar păcătos cum sunt, aştept solemn

De undeva măcar să-mi dai un semn

Ceva, orice, pe post de epilog

Oriunde-ai fi, doar dacă vrei, mă rog…