SIMPLU

 

Sunt un om simplu, într-o carcasă oarecare,

mulată perfect pe forma vidului

ce-mi înveleşte sufletul franc, un element pur

– sau poate patru omogene, dintr-un singur fel de materie – .

 

Sunt complet lipsit de podoabe

– m-au lăsat neornat din născare, plămădit cu mijloace rudimentare

şi aspiraţii primare, într-un gest elementar – .

 

Un singur limb, un singur rând de petale,

o singură rădăcină, pivotantă.

Nimic nu e complicat la mine:

simplu soldat, simplu cetăţean, simplu muritor,

ușor de făcut, de înţeles, de rezolvat,

simplu ca bună ziua.

 

Execut fără să crâcnesc orice fel de ordin,

votez clar, precis, fără dubii,

dau bineţe şi aştept cuminte să mi se întoarcă politeţea,

răspund doar întrebat şi doar cu da sau nu.

 

Vorbesc şi scriu limitându-mă la vocabularul fundamental,

citesc doar pagini tipărite cu litere de-o şchioapă şi cu ilustraţii mari,

construiesc castele de nisip şi înalţ zmee,

mă dau în leagăne şi mănânc vată pe băţ,

privesc asfinţiturile, copacii şi păsările,

iubesc sincer, unu plus unu egal unu.

 

Joc o partidă simplă, în care se confruntă mereu

doi adversari individuali, eu şi cu mine,

un nonșalant şi un prostatic, ce schimbă fraze modeste

între două victorii neînsemnate,

nimic mai mult.

 

Tot ce am, port cu mine,

mă conjug fără ajutorul verbelor auxiliare,

mă voi întâmpla o singură dată,

într-un singur plan,

care nu prezintă niciun fel de dificultăţi,

nici pentru mine, nici pentru ceilalţi.

 

Indicativul mă mai dă de gol uneori

sporindu-mi strălucirea simplităţii

amintind de câte o acţiune trecută ori terminată de curând

şi-atunci devin şi eu un timp:

perfect simplu.

 

Când doare prea tare, mă sfâşii uşor,

trăgând fermoarul lung, care pleacă din creştetul singurului gând

şi se opinteşte în călcâiul şchiopătat.

Atunci vidul dinlăuntru se pierde în neant

pur și simplu.