POATE MÂINE

scrabble

Scriu în sfârşit cuvântul

pe care l-am început alaltăieri

cu elan şi majusculă.

Ieri i-am mai adăugat o literă

şi nu mi-a mai venit nicio altă idee.

Azi noapte însă am visat

trei vocale salvatoare,

m-am gândit să le intercalez

într-un fel anume,

dar nu m-am priceput în vis,

aşa că le-am băgat în săculeţul

în care îmi ţin de obicei noaptea

celelalte litere

şi ideile năstruşnice.

Când m-am trezit, le-am amestecat

căutând un sens nou pentru ele,

fără regrete,

fără ruşine,

fără înţelesuri ascunse.

Am scos una câte una

şi am aşezat slovele

în ordine aleatoare

în spaţiul de joc.

Sunt oarecum mulţumită de rezultat

– nu prea am opţiuni

şi oricum nu mai suportă o altă amânare -,

cam puţine puncte,

dar oricum lipseau două caractere

pentru „scrabble”

iar altele prisoseau

pentru acum.

 

Nu trebuie să câştig nicio partidă de cuvinte.

 

În niciun caz azi.

 

 

Leave a comment