“Ce ai tu se poate vindeca. Există un spital, într-un oraş, unde boala ta se tratează. Am uitat numele oraşului, dar sigur îl vei găsi. Nu e greu”, ne spune Actorul.
Asta au încercat să facă pe scenă personajele gorkiene, întrupări ale omului suferind și dezumanizat, uitat în afara istoriei. Să găsească o cale de salvare, măcar de o clipă, din infernul existenței lor. Aseară pe scena Sălii Mari a Naționalului bucureștean, unde Yuri Kordonsky ne-a ținut captivi într-un iad contemporan, construit cu migală de Dragoș Buhagiar: o mansardă mizeră, gri-cenuşie, unde s-au înghesuit la căldura sobei suferința, boala și moartea.
Răvăşitor.
Distins cu premiul UNITER pentru cea mai bună regie a anului 2016, spectacolul lui Kordonsky de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, „În adâncuri” (după piesa lui Maxim Gorki în varianta originală a titlului ales de dramaturg, cunoscută și jucată la noi de obicei sub titlul „Azilul de noapte”), ne întreabă: până unde mai poate merge omenirea înainte de a înceta să existe?
“Momente ale adevărului”, cum anunță caietul program. Într-o mansardă dezolantă, o Plută a Meduzei și a speranței care plutește în univers (așa cum a descris-o creatorul ei, Dragoș Buhagiar), martoră a unui potop prezent continuu, în care și-au găsit adăpost vremelnic oameni aflați în situații limită, fără casă, familie, loc de muncă, mijloace de supravieţuire. Și fără speranță.
Personajele, prizoniere ale nenorocirii proprii și ale celei colective, interpretate fermecător de trupa clujeană, deși nu mai așteaptă decât să moară, găsesc încă timp să se îndrăgostească, să iubească, să cânte, să citească, să-l caute și să pretindă că-l găsesc pe Dumnezeu. Sosirea unui nou locatar, Luka (Zsolt Bogdán), un călugăr cu o cruce mare în spinare, cel ce vede mântuirea din infernul mizeriei şi al ratării tocmai în aceste vise și idealuri ale lor, este motorul care pune în mișcare tot ce au mai frumos în adâncul ființei lor acești oameni: Anna (Júlia Laczó), femeia prăbușită care în pragul morții crede în binele absolut ce o aşteaptă Dincolo pe care i- vinde Luka, Actorul (Áron Dimény) cândva în lumina reflectoarelor, care ba încurcă versurile poemelor, ba rostește cu o cursivitate emoționantă în timp ce frământă în mâini niște pietre, prostituata Nastia (Anikó Pethő), care silabiseşte din Anna Karenina și pune în scenă romanul în partea a doua a spectacolului distribuind roluri colegilor de azil, Nataşa și Vasilisa (Éva Imre și Imola Kézdi), surorile care-și impart iubitul, Vaska Pepel (Gábor Viola), baronul (Ervin Szűcs) și Mihail (András Hatházi), cel care preaslăvește și justifică imbatabil răul din lume.
Satin, personajul torturat de întrebări fără răspuns, interpretat magistral de Miklos Bacs, este cel ce susține calea adevărului ca singură posibilitate de ieşire din propriul infern. El se împotrivește vehement poveştilor cu care încearcă să-și aline disperarea colegii azilanți, brutalitatea și violența cu care l-au lovit viața vindecându-l demult și definitiv de credință.: “Nu există oraşe! Nu există oameni!! Nu există nimic!”, se împotrivește el Actorului.
Pentru ca în monologul la gura sobei să vorbească întruna despre om: “Omul, ăsta e adevărul. De ce trăiește omul? Pentru a se naște omul mai bun”.
Vorbele dispar în cântece rusești care se sting încet la lumina lumânărilor…
„În adâncuri” de M. Gorki
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Regia: Yuri Kordonsky
Dramaturgia: Visky András
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Distribuția:
Mihail Kostiliov: Hatházi András
Vasilisa: Kézdi Imola
Nataşa: Imre Éva
Vaska Pepel: Viola Gábor
Andrei Kleşci: Farkas Loránd
Anna: Laczó Júlia
Nastia: Pethő Anikó
Bubnov: Keresztes Sándor
Baronul: Szűcs Ervin
Satin: Bács Miklós
Actorul: Dimény Áron
Luka: Bogdán Zsolt
Tătarul: Árus Péter
Luciana Antofi - eseuri teatrale 