În 25 și 26 octombrie, în Sala George Constantin a Teatrului Nottara s-a jucat (după un an de la premieră, în cadrul Festivalului Național de Teatru), “Iarna” lui Măniuțiu.
Un cec în alb. Pentru iubire. Așa cum se naște ea. Din primul fulg ce ți se topește în palmă. Care, înainte să-ți dai seama, se va aprinde, te va arde, te va mistui. Te ninge liniștit și te oprești să prinzi cu grijă fiecare fulg. Să-i aduni apoi împreună într-un bulgăre, pe care-l rostogolești ușor prin zăpada proaspăt așternută.
Care crește. Într-o avalanșă de alb. Nicio culoare. Sau toate culorile împreună: căutare, atingere, pasiune, despărțire, disperare, regăsire, pierzanie. Închise într-un singur anotimp.
El și Ea. Eterna poveste.
Textul norvegianului Jon Fosse (tradus de Carmen Vioreanu) este golit de cuvinte. Vorbesc mai mult absența. Și tăcerile. Andi Vasluianu și Catrinel Dumitrescu dau din când în când voce puținului text folosit de cele două personaje. În numele lor grăiesc, într-un minunat limbaj corporal, dansatorii Ștefan Lupu și Andrea Gavriliu (cea care semnează și coregrafia spectacolului), scenograful Adrian Damian și muzica lui Mihai Dobre (de la Șuie Paparude, la a cincea întâlnire cu teatrul în ultimii doi ani și a patra cu Mihai Măniuțiu, după „Cafeneaua” la Teatrul Regina Maria din Oradea, “Rambuku” la Teatrul Național din Timișoara și “Goldberg Show – Facerea lumii și alte întâmplări” la Teatrul Național din Iași) și a Anei-Teodora Popa.
În rest, doar Lumină. Egală pe toate lungimile de undă. Ale spectrului vizibil. O scenă într-o cutie albă, rece, fără intrări și ieșiri. Un spațiu ideal în care să-și caute loc inocența, puritatea, adevărul. Mai apoi amorțeala și înghețul.
Iubirea celor doi crește într-o realitate imposibilă. Întâlnirea are loc într-un parc, apoi într-o cameră de hotel. În care se agață cu disperare unul de celălalt, încercând să-și alunge gândurile de vinovăție, fricile, singurătățile. Într-o luptă cu fatalitatea și nevoia disperată de evadare din banal. Din viețile lor anoste și terne. Din relațiile în care sunt captivi în conveniențe. Din lume. Reală sau fantastică. Tangibilă ori fantomatică.
Spectacolul lui Mihai Măniuțiu este mai mult decât o metaforă a iubirii, este un cântec al nevoii de celălalt. Așa cum o tânjește sufletul omului. Întru eternitate.
„Piesa Iarna de Jon Fosse este o stranie şi enigmatică poveste de dragoste, scrisă de un dramaturg a cărui scriitură pare că se hrănește din aceea rarefiată, ilustrată şi teoretizată de Maurice Maeterlinck, sub numele de „tragic cotidian”. Aici, esențial este nu atât dialogul exterior, cel care se rostește și se aude, ci acela interior, al ființei cu destinul său și cu moartea“. “Sper să nu obosesc nicicând să-mi arăt predilecția pentru un teatru care farmecă şi care ştie să înnobileze iluzia, să-i confere prestigiul ontologic al viziunii. Inspirat de magistralul text al lui Jon Fosse, este, dacă vreți, un spectacol-manifest, în care nu ezit să dau un corp fantomelor pe care intuiția mea le vede constant, în viața de zi cu zi”, au declarat, la nașterea acestui spectacol, Anca și Mihai Măniuţiu.
„Iarna” de Jon Fosse
Teatrul Nottara București
Regia: Mihai Măniuțiu
Traducerea: Carmen Vioreanu
Adaptarea scenică: Anca Măniuțiu
Scenografia: Adrian Damian
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Muzica originală: Mihai Dobre, Ana-Teodora Popa
Sound-design: Vladimir Ivanov
Light-design: Cristian Șimon, Andrei Florea
Distribuția:
EA – Catrinel Dumitrescu, Andrea Gavriliu
EL – Andi Vasluianu, Ştefan Lupu
Luciana Antofi - eseuri teatrale 