Început de lună și de an. Îți faci agenda culturală pentru luna ianuarie și începi să-ți cumperi bilete la diverse evenimente. În repertoriul unteatru îți atrage atenția un spectacol-surpriză. Avanpremieră pe 23, premieră pe 30 ianuarie. Niciun cuvințel despre spectacol. Și cum creditezi cu maxim de încredere instituția unteatru (care nu te-a dezamăgit niciodată până acum), apeși cu interes pe butoane și te trezești cu un bilet la avanpremiera unui spectacol surpriză. Delicioasă propunere.
Îți pui un zâmbet deoparte și-l păstrezi acolo să-ți țină de cald pentru când o fi nevoie. Trec mai bine de două săptămâni în care trăiești cu sufletul la gură și cu genunchii la piept. Câteva spectacole de teatru, un film și o expoziție își fac cu greu loc printre ploi și ninsoare, scrieri, îndoieli și activități contabile, final de semestru școlar, schimbare de guvern, proteste în stradă și isterii media.
Dar te gândești din când în când amuzat că într-o zi vei avea cu siguranță o surpriză. Timpul te îngăduie și vine sorocul tainicei întâlniri. Aștepți cuminte în anticamera sălii de spectacol din Sfinții Apostoli și, încercând să-ți închizi telefonul, apeși ca din greșeală pe pagina unteatru. Unde misterul se pare că se spulberase de ceva vreme, din ce auzi vorbindu-se în jur… Nu zăbovești prea mult, oricum nu mai contează. Intri cu emoție în sală.
Pe scenă o masă, două scaune, o sticlă de whisky și un aparat de radio. Adică definiția pe scurt a prieteniei. Numai că intră cei doi protagoniști, Gelu Nițu și Constantin Cojocaru. Și urmează lecția despre străfundurile prieteniei.
Ce anume înseamnă cel mai bun prieten? Lumina lunii, zâmbete, vacanțe, călătorii, discuții nesfârșite, beții și hohote de râs? Sau doar omul acela drag, pe care-l cunoști de o viață, care te sună în toiul nopții plângând și te cheamă fără să-ți spună motivul? Și, deși te trezește din somn și ai de călătorit trei zile pentru a ajunge la el, te îmbraci și pleci fără să te gândești de două ori. Ajungi obosit, dar ești mulțumit că-l găsești întreg și stați de vorbă la un pahar de whisky. Știi multe despre suferința lui, pentru că l-ai auzit de multe ori vorbind despre ea. Te-a sunat mereu să se plângă și l-ai ascultat cuminte. Îi cunoști și îi tolerezi greșelile și i-ai atras mereu atenția, fără să-l judeci. El te ceartă. Te ceartă întruna. Îți trântește telefonul în nas sau te dă afară de pe terasa lui. Apoi te acuză că l-ai înșelat, deși nu mai știe nimic despre tine iar tu știi totul despre el. Știi că are toane și încerci să nu te superi nici de data asta. Așa e el, impulsiv. Pentru că suferă. Suferă foarte tare. Și ce dacă a greșit? Cu toții greșim. Nu i-ai mai spus demult nimic despre problemele tale, chiar dacă ai trecut de curând printr-o mare tragedie. Ți-a fost prea frică să-l mai suni. Îl știai suferind. Ce rost are să-l mai încarci cu ale tale?…
Încă o zi plictisitoare în paradis. Să facem totul la umbra copacilor, cât încă mai e timp. Până când nimănui nu-i mai pasă de nimic. Așa arată prietenia. Ames și Byron. Sau Gelu Nițu și Constantin Cojocaru. Îndrăgostitul adolescentin și mucalitul. Un regal. O mare întâlnire teatrală. Asta a fost surpriza pregătită de unteatru și de regizorul Toma Dănilă. Un univers din piese foarte mici care se îmbină într-un puzzle perfect. O aterizare direct în intimitatea unei prietenii de-o viață în două recitaluri de o finețe incredibilă.
Am râs, am plâns, m-am bucurat ca un copil și am luat notițe despre prietenie și despre actorie deopotrivă. Despre cum să asculți cu ochii și să privești la celălalt cu urechile. Despre cum să lași tâmplele să gândească și vorbele nerostite să urzească reverie. Despre cum să-i porți de grijă celuilalt fără să pretinzi nimic în schimb. Despre cum anume să ne însoțim dansând în singurătate și să alungăm frica de moarte. Despre cum construim acum amintiri și nostalgii pentru când ne-o fi mai greu.
Cu o rostire impecabilă, o gestică extrem de calculată, o rară expresivitate corporală și o complicitate specifică unui cuplu de mari actori, Gelu Nițu și Constantin Cojocaru reușesc să predea spectatorului lecția despre camaraderie cu ironie și candoare, într-o demonstrație de performanţă actoricească și experiență de viață, ghidându-ne pe autostrada prieteniei în ritmuri de Roger Miller. Un ghid al cerului noaptea, când se pregătește o eclipsă totală de lună. La lumina ei blândă, care, de-a lungul a patru mii de milioane şase sute de ani, a îngăduit multe povești de dragoste și prietenie. Mereu aceeași.
“Nu mai avem mult timp aici pe pământ noi doi. Asta-i tot ce voiam să-ți spun”.
Așa arată “Vârstele lunii”. Una dintre ultimele piese ale lui Sam Shepard (1943-2017), câştigător al premiului Pulitzer şi unul dintre cei mai mari dramaturgi americani contemporani, scrisă în 2009. A fost pusă în scenă la Peacock Theater din Dublin, în Irlanda, cu renumiții actori Stephen Fry și Sean McGinley și apoi la New York, Off Broadway, în 2010, cu aceeași distribuție. Este tradusă şi montată pentru prima oară în România la unteatru, în regia lui Toma Dănilă.
Un eveniment de introdus neapărat pe harta culturală a Bucureștiului. Îi prevăd viață lungă, ca multor alte spectacole din repertoriul acestui teatru.
VÂRSTELE LUNII de Sam Shepard
unteatru
Traducerea și adaptarea: Toma Dănilă și Ania Tudoran
Regia: Toma Dănilă
Cu: Gelu Nițu și Constantin Cojocaru
Durata spectacolului: 70 de minute
Preţul biletului: 35 de lei
Rezervări: rezervari@unteatru.ro, sau sms la numărul 0721.268.516 (nume, dată, spectacol, număr de locuri)
Avanpremiera: 23 ianuarie, ora 20.00
Premiera: 30 ianuarie, ora 20.00
UNTEATRU, Str. Sfinții Apostolinr.44, Sector 5, București
Luciana Antofi - eseuri teatrale 