Se iau un un text câştigător la Concursul de Comedie Românească (ediţia a X-a, 2015 „Numitorul comun”, semnat de Alexandru Popa), un regizor tânăr (Vlad Zamfirescu) și trei actori talentați (Marius Florea Vizante, Nadiana Sălăgean și Alexandru Ion). Se adaugă Cristina Florea și Georgiana Stoica să îmbrace personajele și să le așeze simplu și elegant în scenă. Apoi se aduce totul la același numitor și poate începe operația de adunare.
„Numitorul comun”, găzduit de Sala Studio a teatrului de Comedie, se bazează pe un calcul simplu, potrivit căruia câteva elemente simple și precise ale întregului au nevoie să se adune și să ne prezinte spectacolul.
Pretextul: un interviu de angajare la o firmă de avocatură, un candidat surpriză pentru cei doi asociați și multe secrete de viață. Trei personaje bine conturate, legate prin replici sprintene, pline de umor fin, care pendulează între sarcastic și cinic, de o situație aparent comună. Nimeni și nimic nu este însă ceea ce pare. Pe măsură ce descoperim tainele fiecăruia dintre personaje și relațiile din spatele biroului de avocatură din scenă, asistăm la o lecție despre cum anume se construiește realitatea dintr-un joc al aparențelor. În care se împletesc, într-un mod aproape firesc, adevărul cu minciuna, autenticul cu impostura, îngăduința cu intoleranța. Într-o demonstrație despre limite și despre prejudecăți. Despre political correctness. Despre discriminare. Și abuzul de interpretare al oricăruia dintre acești termeni: „M-am întrebat dacă nu cumva distanța dintre cine suntem și cine am putea fi, într-un context capabil să ne forțeze limitele, rămâne mereu constanța, oricât de diferiți ne-am ști. Pentru că n-am știut să răspund la întrebare, am hotărât să las la o parte dilemele de revistă glossy și să scriu un text despre un interviu de angajare”, a mărturisit dramaturgul Alexandru Popa.
Suspansul textului este excelent susținut în scenă de jocul celor trei actori, foarte bine ghidați în construirea personajelor. Este un spectacol bazat aproape exclusiv pe jocul acestora, ca mai toate cele găzduite de mica scenă a Sălii Studio a Comediei. Un spectacol intim și personal sau nouăzeci de minute pe care merită să ți le rezervi în această stagiune teatrală.
Alexandru Ion, cel care interpretează rolul lui Mike, un tânăr disperat pe care nu-l califică nimic din CV la obținerea postului scos la concurs, ajunge abil la scopul lui, printr-o varietate de gesturi, mișcări și inflexiuni de rostire, combinate și revelate interesant, o împletire permanentă a dezinvolturii cu versatilitatea și a candidului cu reprobabilul, într-un efort bine dozat de adaptare continuă la situațiile din scenă și la profilele diferite ale partenerilor de joc, prin care aduce o creștere progresivă a intensității emoției propriului personaj, dar și a celor cu care interacționează și pe care le provoacă mereu, pe măsură ce textul se încarcă de semnificații.
Un crescendo emoțional în care se încadrează cu brio jocul talentatei actrițe a Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești, Nadiana Sălăgean, care este la a doua întâlnire cu un text semnat de Alexandru Popa și regizat de Vlad Zamfirescu (după „Efecte colaterale”, producție a Teatrului Nottara, care se joacă la Sala Horia Lovinescu – următoarea reprezentație pe 22 Aprilie 2018, ora 19:00). Ea clădește cu ușurință și inteligență portretul unei femei de succes, fin observator al oamenilor și situațiilor cu care se confruntă, fermă în poziții și exprimarea lor. Ea este cea care dezvoltă și încarcă de sens subtemele propuse de dramaturg: toleranța socială, profesională, sexuală, religioasă. Sofia Nadianei este sexi, ludică și provocatoare, însă cu gesturi simple și calculate, forța ei sprijinindu-se aproape exculsiv pe rostirea textului, minunat folosită în ping-pong-ul de replici pe care-l schimbă cu Mike (unde este excelent susținut mai ales subtextul piesei lui Popa), căruia nu e dispusă să-i acorde nicio șansă, dar pe care-l asimilează încetul cu încetul, construind și apoi demontând cu pricepere fiecare argument împotriva angajării acestuia.
Eugene, interpretat de actorul Marius Florea Vizante, personajul care apare mai târziu în scenă, se alătură în forță celor doi. Fiind din scriitură cel care trebuie să joace cealaltă față a angajatorului, talentatul actor nu numai că intră în scenă cu un personaj deja conturat, jovial, visător și pus pe distracție, dar reușește foarte repede să-l ascundă după diferite măști, pe care le schimbă mereu între ele, dovedindu-se un avocat înstărit, spumos, energic și captivant, stăpân pe sine și pe afacerea pe care o derulează, în care se ascunde un copil capricios, un suflet timorat, un temperament labil, care-i permit să-și etaleze calitățile actoricești. Ba sangvin, ba coleric, ba melancolic, Vizante reușește să plimbe personajul lui în situații antagonice, toate la limita plauzibilului, pentru a-i induce în eroare pe tânărul candidat și pe spectator, potențând astfel toate întorsăturile de situație pe care i le oferă textul dramatic și parcurgând traseul invers al asociatei lui, Sofia, în legătură cu oportunitatea angajării lui Mark.
Inteligența cu care interpretează cei trei ne forțează încontinuu să ne plasăm într-o postură sau alta, să devenim complice al fiecăruia, să empatizăm sau să amendăm comportamentele lor, într-un curs intensiv despre viață și adevăruri paralele la fel de posibile, despre demnitate, imoralitate, dar mai ales despre continua apărare și justificare a răului sau falsului pe care ni-l propun și care zace, fără doar și poate, în fiecare dintre noi. Cristina Florea și Georgiana Stoica ne primesc într-un spațiu firesc acestei propuneri de sondare interioară, un birou modern, cu obiecte atent așezate în scenă, cu care interacționează firesc cele trei personaje, bine punctate și prin costumele pe care le poartă. Aici devenim posibil angajat și posibil angajator. Suntem plasați în centrul acestui spațiu de joc așteptând un verdict, în timp ce viitorul nostru profesional, prins într-un subțirel dosar de angajare, este aruncat și scos din coșul de gunoi, ca dintr-o pălărie de magician. De-aici ne mișcăm la biroul din stânga sau din dreapta noastră, încercând să concepem și să dezmembrăm raționamente simple, din care se pot naște sau nărui destine. Într-o stare de permanent suspans, la care își aduc aportul multele răsturnări de situații și finalul absolut neașteptat: „Cred că, dincolo de consistența, încărcătura comică și de forța unor teme care, poate, ne vor ajuta să ne confruntăm tabuuri mai noi sau mai vechi, numitorul comun creează un univers viu, original, autentic. Un univers care, deși limitat la un spațiu concret foarte restrâns, sper să se poată extinde în mintea și emoția spectatorului, dinspre copilărie spre maturitate, între simpatie și adversitate, de la confortul situațiilor familiare către neliniștea indusă de neprevăzut.”, a declarat regizorul Vlad Zamfirescu.
„Numitorul comun” a reușit să adune elementele precise ale întregului într-un spectacol reușit.
„Numitorul comun” de Alexandru Popa
Teatrul de Comedie, Sala Studio
Regia: Vlad Zamfirescu
Scenografia şi costumele: Cristina Florea și Georgiana Stoica
Asistent regie: Oana Popescu
Distribuția:
Eugene — Marius Florea Vizante
Sofia — Nadiana Sălăgean
Mike — Alexandru Ion
Durata spectacolului 1h 30, fără pauză
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment