Month: November 2018

  • Rămas bun iubirii: ULTIMA BANDĂ A LUI KRAPP

    Unteatru, o singurătate. O ultimă oră de singurătate. Într-un spectacol curat și lucid despre solitudine, semnat de Toma Dănilă, în intimitatea claustrală a Sălii Mici. Un ermitaj în care singurele schimbări din ultimii treizeci de ani au fost numai în ordinea cutiilor cu benzi magnetice de pe masa de lucru a scriitorului beckettian, pe care…

  • INTERSTIȚII

          Te întrebi cum să faci să eviți ireparabila materie ce umple spațiul lor gol, Să întrerupi cele trei dimensiuni ale întregului, construite în ritm de algol, Programat să fundamenteze petrecania ce le-aprinde candela la căpătâi – Poate ești ultimul ce va fi să primească Lumină, poate vei fi cel dintâi… -.  …

  • Rețetă pentru cum să dai foc la ibric: „Chelnerul mut” servește la unteatru

    O sală mică. Mică, mică. Mai precis Sala Mică a unteatru. De lângă oterasă. Cea de la primul etaj al binecunoscutului sălaș de cultură de pe Sfinții Apostoli. În antreul ei și mai mic primești instrucțiuni cu cinci minute înainte de începerea spectacolului: „Chelnerul mut” de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican. Tu, spectatorul. Și…

  • La ora beției: AFTER HOURS sau momentul Δt al adevărului

    Trebuie să vă îmbătați necontenit. Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul. „Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută întrebaţi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce…

  • Erou și demon: Coriolanus, noua carte de vizită a Bulandrei

    Avem sau nu nevoie de democrație? Avem sau nu nevoie de lideri puternici? Adevărul merge cu politica? Gata cu cutumua, cu tipicul, cu procedura! Să folosim cenzura! Sună cunoscut? E măcar vreuna dintre întrebările sau exclamațiile de mai sus să nu vă fi bântuit în ultima vreme? Am văzut „Coriolanus” în sala „Toma Caragiu” a…

  • Propășire în absurd: Improvizație la Alma, desăvârșire la TNB

    „Cred că domnul Ionesco este un impostor. Nimic mai lugubru decât un impostor demodat. Nu e nou nici prin gândire, nici prin procedeul pe care-l relevă dintr-un spirit de avangardă, atât de uzat. Dar Ionesco are invenții care sunt comice, sincere, și chiar un simț real al mișcării scenice. Nu ne plictisim. Decât din când…