Month: October 2020
-
„Dispariţii” după Cortina de lanțuri la Yorick Studio
Catharsis. Emoţional, istoric, teatral. O ardere pe rugul propriei conştiinţe a câtorva refulări de decenii personale și familiale, de fugă și istovire până la esenţă. Frânturi decupate din istoria încâlcită a unei familii din care dispare surplusul. De energie, de culoare, de istorie, de identitate, până când firul destinului se întinde și se revelează privitorului,…
-
Cu aripile deschise către înalt: „Dincolo de salcâmi” este cerul Lenei Constante, desenat de Ana Crăciun-Lambru
A fost odată o fetiță ca mai toate fetițele de pe pământ. Care însă s-a mântuit prin suferință. De naivitatea copilăriei, de forța viselor cele mai curate, de fericirea lui acasă, de ploaia care potolește setea pământului și lumina pe care Dumnezeu, ieșit în Poarta Raiului, i-a aruncat-o întru călăuzire. Apoi de frica soneriei telefonului,…
-
Own personal Jesus din Galați Truman Show pe scena Point: „Uitasem”, eul imposibil în competiție la Bucharest Fringe 10
Să crești fără nicio șansă să fii vreodată întreg. Sub o identitate dubioasă și un stigmat social de care nu ești conștient nicio clipă, cu sufletul amputat din fașă de semnul fatalității sub care te-ai născut. Acoperit de bezna minților și ignoranța celor din jur. Singura identitate cunoscută e una falsă, minuțios construită de o…
-
@Scuze, Noi!
[5CU23 NO1], transcrierea fonetică a dansului contemporan în prima zi de festival #bfringe10 Doi băieți faini au dansat aseară la mine în dormitor. Nu, nu a fost cazul să alertez pe nimeni, eu i-am chemat și i-am studiat cu atenție. Precis-precis mi-am dat consimțământul pentru 50 de minute de zâmbete și multe hohote cu Filip…
-
„Ana are mere” sau ABC-ul înțelegerii unei revoluții: „Kilometrul zero” de la Odeon, piatră pentru vindecarea de 1989
Ana are mere. Așa a început Ana să scrie. Ana are printre mere un măr imaginar. Așa s-a apucat Ana să viseze. Ana feliază mărul imaginar. Așa s-a pornit Ana să împărtășească. Ana gustă din fructul imaginar împreună cu ceilalți. Așa fixează Ana borna la kilometrul zero. Ana e liberă să cultive o livadă de…