Month: October 2022
-
Iarna se așterne zgribulit peste brațele revoluționare ale policandrului: „Cei drepți” care au înghețat justiția divină
Botezul asasinului sub nevoia de binecuvântare a crimei, înălțată cu pocăință Sfintei Treimi din icoana lui Andrei Rubliov. O imagine simbolică a căutărilor ființei umane în sine însăși, după forța de care are nevoie să se pună în slujba celorlalți, luând asupra sa răul pentru a-i feri pe alții de mânia lui. O poezie a…
-
Captiv într-un spectacol care nu se mai joacă: Marcel Iureș, „Creatorul de teatru” al Naționalului
Leul în cușcă. Artistul, în toată splendoarea nudității lui umane. Cu pantalonii în vine, lăsând să se vadă tremurând genunchii îndoiți, bâjbâind după calea pierdută la căderea luminii în fața iminentului apus, sprijinind indecis, pe gambele obosite, greutatea unui trup înțepenit care se silește să-și amâne prăbușirea, în timp ce-și revendică zgomotos dreptul la eternitate.…
-
Să facem dragoste pe cadavre sau ținte legitime în Armata lui Thomas Mâțâțelu: „Locotenentul din Inishmore” la Teatrul Mic
Orange is not the new black. Numa’ zic. Despre cele mai serioase lucruri la modul cel mai neserios. Sau despre cele mai neserioase lucruri la modul foarte serios. Așa cum o impune subiectul unui mic text mare (ori un mare text mic) despre absurdul violenței. La modul dur, zgomotos, energic, tulburător, accelerat până la paroxism.…
-
Lacrimi de plumb peste decorații de tinichea: „Băieții de zinc”, eroi pe catafalcul judecății materne la Bulandra
Carne de tun, împachetată și trimisă acasă. În sicrie de zinc. Dintre picioarele însângerate ale mamelor a țâșnit nu demult viața. Viața crescută în pântece care s-au bucurat să le poarte, viața unor mari promisiuni, viața a cărei inimi a bătut odată împreună cu inima ce i-a pompat grijuliu sânge și i-a mângâiat apoi creștetul…
-
Dragostea, un dans despre noi însumi la modul nepersonal: „Aproape”. La Excelsior.
Ca pe tine însuți. Zice-se că așa trebuie iubit Aproapele. Mai ales atunci când el e atât de aproape de tine încât e cel mai departe. Depinde de pe care parte a sferei începi să măsori. Și dacă privești dinspre el ori dinspre tine. Trebuie iubit atunci când își montează cortul în curtea ta, fără…
-
Nevoia de a ști că, dacă vei cădea, cineva are să te prindă. În orice anotimp, în orice lună, în orice zi, oricât ai fi de speriat: „VISUL” re-actorului clujean
Actori și re-actori. Visători care-și revisează visul, ridicați de la pământ din nou și din nou după fiecare prăbușire, scuturându-și frenetic cu mâna stângă genunchiul murdar de praf, în timp ce dreapta caută să oblojească și să acopere deopotrivă rana sângerândă din celălalt genunchi, în speranța că n-are s-o observe nimeni. Zboruri de binecuvântare și…
-
Trece repede, trece imediat: „Tatăl”, despre portretul perfect al unui vieți cu Victor Rebengiuc la Bulandra
Viața, așa cum arată ea de la capătul de care omul se agață cu aceeași candoare cu care a pornit din capătul celălalt. În timp ce se miră, se întreabă, râde, plânge, dansează și se reinventează din nou și din nou, într-o perpetuă luptă cu tabla memoriei și buretele ce-i șterge ghiduș rândurile și desenele…
-
De o parte și de alta a copilăriei: „Măcel” la Teatrul Mic
Într-o lume bipolară, ale cărei mereu alte două fețe se ciocnesc violent în contemporan una de cealaltă, revendicându-și supremația în chestiunea obrazului ce se cere întors, un mic bobârnac în nasul civilizației se poate oricând transforma într-o palmă serioasă peste ceafa ce n-a avut vreme să se ferească, din care ricoșează negreșit direct peste obrazul…
-
Cotloanele întunecate ale sufletului, proiectate pe ecranul uriaș ce le trezește știutul: „Interior-lumină”
Căderea în Lumină. Pași legănați dintr-o călătorie îndrăzneață către adevărul din noi înșine. Sfioase șoapte de lumină revărsate ca din greșeală din felinarul ce ne însoțește timid pasul următor, fără să știe vreodată dacă va fi ultimul, câtându-și încrezătoare calea către adevărul ținut în viață doar cu făcliile unor frânturi de gânduri și de amintiri,…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 