Month: December 2022
-
Prima porție de fericire dramatică în 17 tablouri la reactor-ul clujean: „Partea 1. Iubirea”
De unde începe „împreună” și încotro ne îndreaptă? Pășim singuri sau așteptăm și alți pași să se apropie, să ne însoțească? Dacă ne împiedică mersul drept? Dacă ne-mpleticim atât de mult pașii încât nu mai știm care sunt ai noștri, care ai celuilalt? E oare important să simțțim mereu pământul sub picioare sau e mai…
-
Cavalerul ultimei șanse în căutarea sclavului perfect: „Emigranți” la Teatrul Mic
Nu fugim mai niciodată spre ceva, fugim mereu de ceva. Cel mai adesea de multele forme de sclavie pe care le-a cunoscut istoria de-a lungul secolelor zbuciumate în care și-a căutat mâinele prin puterea celor ce au reușit până la urmă să o scrie. Forța lor s-a bazat însă întotdeauna pe spinările celor mulți, dispuși…
-
Florentina Țilea deschide fereastra singurătății în Sala Atelier a Naționalului: „Hai, să vorbim despre viață!”
Calea ți-e deschisă. Faci primii pași, înveți să-i așezi cuminte unul după altul, mergi, întețești pe zi ce trece umbletul tot mai sigur și, pe nesimțite, te trezești alergând. Fără să te fi gândit măcar o clipă la toată mișcarea asta către înainte, nu se știe exact către ce. Până-ntr-o zi, când te oprești brusc…
-
Homo sapiens non urinat in ventum: „(IN)DEPENDENȚII”, acești nebuni frumoși care nu luptă împotriva curentului
Arta independentă. O ceață densă din care iese la miez de noapte Cenușăreasa, fără rochie de bal, dar cu călcâiul potrivit de Ahile pentru un condur ce încă-și mai caută pașii unui dans nemaiîntâlnit la ora la care noaptea culturală e amenințată de bătaia oficială a gongului. Chiar dacă n-a fost încă găsită de prințul…
-
Cenzură peste un surâs dramatic sau cum (nu) se poate renunța la comedie: „Universitatea de râsete”. Amare.
Te-ai întrebat vreodată ce au în comun râsul și plânsul? Nimic mai simplu: lacrimile. De la primul scâncet până închizi ochii, ele îți însoțesc cu fidelitate obrazul emoțiilor cele mai puternice, alunecă precis pe pielea fină și întinsă și se strecoară apoi tot mai abil în crăpăturile ce i se deschid în cale, zăbovind mirate…
-
Hoinar fără țintă în propria viață: Ioan Andrei Ionescu „Zorro”, vagabondul de la Național
O clipă. Atât durează prăbușirea. După o viață în care te-ai căznit să urci pas cu pas. Ani de frică. De dragoste. De păcat. Ani în care te-ai străduit să faci totul bine, să-ți asumi și să-ți îndrepți greșeală după greșeală, până când vei fi izbutit. Nu te-a învățat nimeni cum se face. Ai fi…
-
Doar inima unui câine mai poate distinge azi între drept și nedrept: „Pacea eternă” sau cum să ne împăcăm cu animalul din noi
În cușca ta. În așteptare. Mereu în gardă, mereu amenințat, mereu gata de atac. Cauți pacea. Îți spui că viața poate fi și despre altceva decât despre a lovi și a para loviturile altuia. Dar singura pace de care poți avea parte este cea pe care ți-o câștigi singur. Luptând pentru ea. Iar în războiul…
-
Cărămizi de cuveneală din care ne-am construit aroganța libertății: „Interior/Exterior“, un test pentru zidurile ridicate între caldarâm și Cer
Viața între 16 martie și 14 mai 2020. Între imperativul „stați în casă! “ și timidul „puteți ieși din casă!…“. Două luni care au schimbat radical viețile noastre și ale oamenilor din jur, în chipuri în care nu ne-am imaginat că s-ar putea întâmpla vreodată. Și cu consecințe pe măsură. Două luni comprimate interesant de…
-
Când torționarii cer să fie judecați pentru crime: „Drumul Damascului”, un pas spre căință pentru o clipă de sublim preschimbată pe o viață de sclavie
O rază de lumină către nopțile întunecate ale zilelor fără vedere petrecute de Saul în rugăciune în Cetatea Damascului. O ultimă încercare de redare a demnitățior pierdute aiurea prin istorie ale unor oameni care încă iși mai caută identitatea prin colbul jumătății comuniste de secol a unei Românii în derivă. „Noi nu suntem nimica-n lume,…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 