Fermecător.
Dacă ar trebui să expediez într-un singur cuvânt spectacolul „Scripcarul pe acoperiș” (după Sheldon Harnick, Jerry Bock și Joseph Stein)montat de Erwin Șimșensohn cu trupa teatrului „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc, poposit la București în Festivalul Teatrelor Maghiare #bukfeszt2, găzduit de Teatrul Odeon și montat pe scena Sălii Majestic.
Nu mai țin minte când am văzut ultima dată atâta bucurie pe o scenă de teatru, însă această fericită întâlnire a regizorului Erwin Șimșensohn cu trupa Teatrului „Csíki Játékszín” și muzicienii pe care i-a convins să acompanieze live fiecare reprezentație face din renumitul musical (al 16-lea cel mai jucat spectacol de Broadway din istorie şi primul muzical care a depăşit 3000 de reprezentaţii, jucat fără întrerupere din 1964, între timp clasicizat prin nenumărate montări pe scene din toate colțurile lumii) o poezie de spectacol, viu, puternic, colorat, vibrant, exceptional interpretat (inclusiv coregrafic!) și minunat susținut live de muzica acestor măiaștri.
O poveste evreiască, tragicomică, de la începutul anilor 1900, dintr-o perioadă istorică plină de suferințe pentru toate comunităţile evreieşti, nu doar cele din Rusia Imperială invocată aici (în care pogromurile ameninţau să destabilizeze valorile culturale şi religioase iudaice), plasată într-un mic sat ucrainean unde o comunitate foarte unită, amenințată cu dispariția, se străduiește să găsească echilibrul dintre tradiție și modernitate.
Inspirat din cea mai populară lucrare a lui Șalom Alehem (celebrul scriitor evreu născut în Rusia țaristă, creator al romanului evreiesc social cu valoare documentară) dintr-o vastă operă literară prin care a încercat o reconstruire a ştetl-ului arhetipal (shtetl în idiș: oraș mic, cu populații numeroase de evrei, răspândit în Europa Centrală și de Est înainte de Holocaust, în principal în Imperiul Rus, Polonia, Galiția (Ucraina) și România; din 1880 până în 1915 din cei aproape două milioane de evrei care au părăsit Europa de Est, trei sferturi trăiau în ștetl-uri, distruse prin exterminări în masă ce au condus firesc și la dispariția lor ca formă specifică de organizare a evreilor așkenazi din Europa de Est, eradicată în cele din urmă de către naziști), libretul musical-ului în două acte „Scripcarul pe acoperiș”, scris de Joseph Stein (și Sheldon Harnick, autor al versurilor cântecelor) pe muzica lui Jerry Bock spune povestea lui „Tevye der milkhiker” („Tevi lăptarul”), personaj principal al romanului lui Șalom Alehem. În jurul căruia este construit universul complex al unui ștetl fictiv, botezat Anatevka și amplasat undeva în Ucraina, așezare a unei comunități de evrei care acordă o mare importanță tradiției, periclitată de pogrom ce vine să destabilizeze valorile ei culturale și religioase. În lipsa tradiției, viața modestă și lipsită de pretenţii a lăptarulului Tevye, capul unei familii simple dar numeroase (tată a cinci fete), stă într-un echilibru la fel de precar ca al unui scripcar pe acoperiș, ce se străduiește să păstreze ritmul și armonia în viață, cătând să îmblânzească arcușul pe coarde și să bucure sufletul, în timp ce pământul stă să-i fugă oricând de sub picioare.
Montat pentru a doua oară pe scena Teatrului Municipal Csíki Játékszín din Miercurea-Ciuc (prima dată acum 17 ani în regia lui Parászka Miklós, cu Fülöp Zoltán în rol principal), acum în viziunea lui Erwin Șimșensohn, musical-ul „Scripcarul pe acoperiș”, aparținând unui gen destul de sărac reprezentat pe scenele noastre (și totuși destul de vizitat de teatrele de limbă maghiară, poate prin felul în care se regăsește publicul lor în povestea unei minorități și analogiile firești cu această comunitate ce se străduiește să-și păstreze valorile tradiționale), se bucură de o excepțională pregătire muzicală a tuturor actorilor din distribuție, care performează exemplar la toate capitolele.
Strălucește în rolul lăptarului Kányádi Szilárd. La doar 40 de ani, cu o impunătoare prezență, perfect asortată la rolul lui de amfitrion-povestitor, cu o privire ageră (cred că cea mai iscoditor-jucăuș performantă pe care am întâlnit-o în ultima vreme), o voce caldă și un ludic greu de stăpânit, actorul umple la propriu scena și nevoile narative ale poveștii cu toată mierea de care are nevoie, mai ales în episoadele ei mai amare, tălmăcindu-i mereu sensurile, reușind un veridic și excepțional tată de fete de măritat (trei din cele cinci fermecătoare domnișoare, Tzeitel, Hodel, Hava, Bielke și Shprintze, cărora le dau viață cu infinită candoare, la intensități diferite în acord cu vârsta, Tatár Zsuzsa, Tóth Jess, Balázs Bécsi Alíz, Bartalis Panna și Xántus Dorka), ușor de înmuiat de entuziasmul lor comun și al fiecăreia în parte și lesne înduplecat, în rol de complice, la consimțământ la (aproape!) toate nebuniile pe care ele i le așează sub nas, dispus la concesii emoționale chiar și când acestea îl conduc către sacrificii ale valorilor tradiționale, cătând în zadar să se apere de cele mai intime credințe ce-l împing mereu către conflict interior, minunat asumat și gestionat pe parcursul celor trei ore de spectacol. Care-i aduc însă suficient timp și suficient epic cât să-și dovedească abilitățile și într-un alt registru emoțional, complet diferit, la polul opus, confruntat la un moment dat cu imposibilitatea de a mai lăsa garda jos în fața amenințărilor din interior și din exterior care zgâlțâie împreună stabilitatea familiei. Și-i aduc lui Kányádi Szilárd ocazia să ne prezinte celălalt Tevye, prin care-și folosește abil arsenalul de calități ce-i completează și validează la superlativ tehnicile de interpretare.
Îl ajută prin adversități mocnite, inteligent strecurate și foarte bine întreținute, conduse și alternate cu scurte scene de afecțiune (nici ele tocmai mieroase, în sfera intimității mature, extrasă precis din puterea obișnuinței, defensivă și reproșardă) soția lui, Golde, a minunatei Márdirosz Ágnes, o femeie aliniată tradiției și angajată cu totul în obligațiile de familie, însă niciodată pe deplin supusă și împlinită, conștientă mereu de imposibilitatea sondării adâncurilor sufletului ei, pe care a trebuit să-l asprească întruna ca să reziste viciilor și provocărilor cu care a fost ațâțată de soțul ei, căutând să reziste problemelor vieții cotidiene și dificultăților financiare pentru a-și crește cele cinci fiice.
Golde este preocupată ca pețitoarea satului, Yente a unei minunate Szabó Enikó (puternică, energică, asumată și atoateștiitoare, apărătoare vajnică a tradițiilor pe care e dispusă să le urmeze întocmai ca să asigure buna înaintare prin istorie a comunității sale), să găsească o „partidă bună” pentru una dintre cele trei fiice mai mari („bogat pentru a fi pe placul mamei și citit pentru a fi pe placul tatălui”).
Tzeitel (Tatár Zsuzsa fermă și stăpână pe sine), cea mai mare dintre cele trei fiice aflate la vârsta căsătoriei (care visează toate la bărbații inimilor lor în timp ce-și fac treburile în gospodărie, deși știu că, potrivit tradiției, vor fi încredințate celui ales de pețitoarea Yente) e promisă de tatăl ei bogatului măcelar Lazăr Wolf (carismaticul Lőrincz András Ernő), însă ea îl iubește pe bietul croitor Mottel Kamzoil (Nagy Gellért într-un rol foarte simpatic, pus în dificultatea de a nu se considera suficient pentru a cere mâna fetei, responsabil de multe ori cu buna dispoziție în scenă, atent croită în cele din urmă la mult râvnita lui mașină de cusut pe care reușește în sfârșit să și-o cumpere și cu care trage nădejde să-și întrețină onorabil familia nou creată) cu care s-a și logodit în secret în urmă cu mai bine de un an.
Hodel (delicioasa Tóth Jess), cea de-a doua fiică a lui Tevye, are sentimente pentru studentul evreu Percik (Kozma Attila, cel mai elaborat dintre personajele-pretendenți, cu rol-cheie în confruntarea cu noul), sosit în ștetl tocmai din Kiev, profesor particular, plin de idei revoluționare, care o seduce și-i promite o viață frumoasă și liberă departe, o viață bună pentru care va fi însă și ea nevoită să rupă tradiția familiei (spulberată minunat încă din scena dansului, în care cei doi deschid curajos calea către o nouă lume – dansul bărbat-femeie – pe care comunitatea nu s-ar fi avântat până atunci), consimțind în cele din urmă la a-l urma în îndepărtata Siberie, unde este exilat ca rebel în noul context de restriște în care istoria i-a aruncat pe amândoi.
Smulgându-i din sânul comunității care și-a prevăzut parcă sfârșitul, azvârlită parcă anume dinainte în derivă spirituală (minunat subliniată de bâlbâitele prezențe ale lui Veress Albert în rolul rabinului de la care se așteaptă ghidare înțeleaptă și care cere mereu îngăduință pentru reflecție, îndemnând sec la procrastinare în speranța că va fi absolvit până la urmă de orice fel de răspundere).
Cumpăna lăptarului se dezechilibrează cu adevărat abia când Hava (ingenua Balázs Bécsi Alíz), cea de-a treia fiică de măritat căreia nu-i e pe plac niciun posibil soț evreu din mica lor comunitate, se îndrăgostește iremediabil de Fyedka (Bilibók Attila), un creștin rus cu care se și căsătorește pe ascuns, lucru pe care Tevye chiar nu-l mai poate tolera. Și care va declanșa tulburătoarea schimbare a personajului Tevye, dintr-o dată dur și autoritar, lovit nemilos în esența identității lui din toate părțile (exact în momentul în care Anatevka e amenințat cu ștergerea de pe hartă iar comunității, acum în derivă, i-a fost impus forțat exilul). Cu inima frântă și totuși cu o stăpânită luciditate la care îl impinge limita pe care simte că nu e în stare să o treacă vreodată, el o reneagă pe Hava (în condițiile ucazului restrictiv de la Sankt Petersburg va trebui să-i acorde totuși binecuvântarea înainte de plecarea forțată către Cracovia împreună cu Fedka). Gest cu care este brusc curmată toată deschiderea pe care a avut-o până atunci cu privire la o necesară regândire și acceptare a evoluției tradițiilor prin adaptarea lor la nou, cu care l-au ademenit Tzeitel și Hodel, pe care înfruntarea pogromului dezlănțuit de Rusia țaristă din căruța la care e obligat să se înhame (!) și în care este nevoit să-și înghesuie doar cele strict necesare familiei, adunate în grabă din casa pe care trebuie să o părăsească, pentru a supraviețui în pribegia ce le va îndrepta pașii către cine știe unde. Acolo unde cele două fete mai mici (Bielke și Shprintze, încredințate inspirat fetelor Bartalis Panna și Xántus Dorka, care prinaparițiile lor îngerești încarcă de sensibil scenele și împlinesc rotund emoționalul spectacolului) vor trebui să-și găsească un altfel de rost, poate după cutuma veche, poate după o lege nou-nouță (excelentă metafora smulgerii din rădăcini și aruncării simbolice a mezinei în vârful grămezii de obiecte care vor lua împreună cu ei calea exilului).
Toate aceste personaje din centrul poveștii se bucură de minunate interpretări vocale ale actorilor care le dau viață, sprijiniți excepțional, la toate nivelurile, de toți colegii lor de scenă, profesioniști și amatori: Puskás László (cârciumarul Mordcha), Bende Sándor (vânzătorul de cărți Avram), Borsos Tamás (Mendel, fiul rabinului), Zsigmond Éva-Beáta (Fruma-Sarah), Fekete Bernadetta (Shandel, mama lui Motel și bunica Tzeitel), Kosztándi Zsolt (polițistul), Keresztes Szabolcs (pălărierul Yussel), Pap Tibor (cerșetorul Nahum),Bordás Attila (prietenul lui Fyedka, Sasha),László Réka (Rivka), Okos Attila, Szentes Zsombor, Lakatos Áron, Balog Szabolcs, Fazakas Nóra, Ana Maria Popa și Lutz Eszter, săteni, ruși și evrei, cu toții înzestrați cu minunate abilități vocale și fizice care asigură la superlativ valoarea muzicală și coregrafică a acestui fermecător musical, care se bucură de prestația instrumentală live a unor muzicieni de excepție (Berze Albert, Bene Zoltán, Benedek Szilamér, Boldizsár Szabolcs, Hompoth Arthur, Kiss Lehel, Ráduj Gábor, Szőgyör Árpád, Veress Csaba).
Fiecare o rotiță importantă în marele mecanism care pune cu măiestrie în mișcare acest colț nu prea fictiv de lume, sub atenta coregrafie semnată de Bodor Johanna (excelente scenele de grup, în special dansurile bărbaților!), bine înșurubață în costumele și decorul atent studiate ale Carmencitei Brojboiu, care reconstruiește în cele mai mici detalii atmosfera epocii și, mai ales, asigură nevoile de strălucire ale acestei povești emoționante, peste care presară, ca un magician, un fel de dusty-shine greu de descris, o combinație pertinentă care asigură patina timpului fără a-l văduvi de strălucirea unui fel de prezent (oricare de atunci încoace) în care ne primește cu generozitate, gata explicat vizual pentru a nu-i compromite magia în timp ce ne smulge mărturiile pentru un nou revival al unui musical deja clasic (respectând la toate nivelurile tipologii de personaje inspirate din lumea evreiască est-europeană a secolului XIX, specifice conceptului de cultură ștetl, atât de bine descrisă de Șalom Alehem și fixate imagologic în mentalul colectiv ca o comunitate evreiască stabilă social, ce respecta preceptele iudaismului ortodox și întreținea mentalități tradiționale rezistente la influențele sau atacurile externe, fără a neglija fantomele trecutului – excelentă scenografic scena!).
Cântec, epic și imagine vie, în mișcare, conjugate autentic în spiritul respectului pentru tradiția culturală și religioasă a unei comunități, dar și pentru tot umanul cunoscut, care i-a asigurat succesul în aceste decenii. Vibrație de emoție și de simțire de la un capăt la celălalt, fior adânc și plin de frumos și de adevăr, de pasiune și compasiune.
E atâta viață și lumină și veselie și bucurie în spectacolul ăsta, cu tot filonul tragic care-l străbate, parcă anume construite și elaborate la milimetru ca să i-l acopere cum se pricep mai bine, în straturi de rară sensibilitate și candoare, cătând să mai amelioreze măcar post-factum din efectul devastator cu care noaptea neagră a mentalului omenirii îl întreține, amenințând fără drept de apel existența unor oameni care-l tot interpelează disperați pe Dumnezeu (excelente intervențiile lui Kányádi Szilárd!), de sub naivitatea că ar putea opri cursul absurd al istoriei. Chiar și cu toată autoironia pe care acest registru comic o presupune și care-i conferă un emoțional solid, de o rară frumusețe dramatică.
Străbate prin toate celulele și prin toții porii straturilor de dermă ale acestui spectacol buna cunoaștere a lumii pe care ne-o propune Erwin Șimșensohn, a cărui viziune regizorală se bazează tocmai pe încrederea oferită de familiarul familialului propus, care asigură adevăr scenic și impozanță artistică unei realități altfel cutremurătoare.
Pe care doar metafora unui nou scripcar pe acoperiș, parcă anume cocoțat acolo să fie mai aproape și mai ușor de auzit de Dumnezeu, poate să o mai înfrunte.
Restul e feerie.
Mazel tov!
„Scripcarul pe acoperiș” de Sheldon Harnick – Jerry Bock – Joseph Stein
Teatrul „Csíki Játékszín”, Miercurea Ciuc
Regia: Erwin Șimșensohn
Traducere în limba maghiară: G. Dénes György Kossuth-Dúas, Reményi Gyenes István
Decorul și costumele: Carmencita Brojboiu
Coregrafia: Bodor Johanna
Conducerea muzicală: Bene Zoltán
Lighting design: Costi Baciu
Asistent regie: Dálnoky Csilla, Kész Orsolya
Asistent costume: Bakcsi Kata
Asistent coregrafie: Bordás Attila
Corepetitor: Kiss Lehel
Regia tehnică: Kraft Noémi
Director de producție: Keresztes Szabolcs
Maestru lumini: Hátszegi Ákos
Maestru de sunet: Tordai István, Szép Szabolcs
Recuziter: Bakó Kata
Foto: Kelemen Kinga
Distribuția:
Tevye, un lăptar: Kányádi Szilárd
Golde, soția lui Tevye: Márdirosz Ágnes
Tzeitel: Tatár Zsuzsa
Hodel: Tóth Jess
Hava: Balázs Bécsi Alíz
Bielke: Bartalis Panna
Shprintze: Xántus Dorka
Motel Kamzoil, croitor: Nagy Gellért
Percik, un student: Kozma Attila
Fyedka: Bilibók Attila
Yente, o peţitoare: Szabó Enikó
Lazăr Wolf, un măcelar: Lőrincz András Ernő
Mordcha, cârciumarul: Puskás László
Avram, vânzătorul de cărți: Bende Sándor
Rabinul: Veress Albert
Mendel, fiul rabinului: Borsos Tamás
Fruma-Sarah: Zsigmond Éva-Beáta
Shandel, mama lui Motel: Fekete Bernadetta
Bunica Tzeitel: Fekete Bernadetta
Polițistul: Kosztándi Zsolt
Yussel, pălărier: Keresztes Szabolcs
Nahum, cerșetor: Pap Tibor
Sasha, prietenul lui Fyedka: Bordás Attila
Rivka: László Réka
Săteni / Ruși / Evrei: Bordás Attila, Okos Attila, Szentes Zsombor, Lakatos Áron, Balog Szabolcs, Fazakas Nóra, Ana Maria Popa, László Réka, Lutz Eszter
Muzicieni (live):
Berze Albert, Bene Zoltán, Benedek Szilamér, Boldizsár Szabolcs, Hompoth Arthur, Kiss Lehel, Ráduj Gábor, Szőgyör Árpád, Veress Csaba
Durata: 3h cu pauză
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment