O oră cât o copilărie întreagă.
Șase cioburi ce-și adună forțele să recompună pocalul spart de unde s-a vărsat pe pământ poțiunea magică a copilăriei, din care parcă am și uitat când am sorbit ultima oară. Transformați în adulți morocănoși, intransigenți ori numai foarte serioși, după ce ne-am dat de doar trei ori peste cap, rămași totuși mereu agățați de câte un picior în sfoara vreunui zmeu cu coada legată în hârtie colorată creponată, înălțat cu ani în urmă spre văzduhul atunci liber privirii noastre curioase și prins ca din întâmplare de câte un colț de nor sub care curcubeul a continuat să se îndoaie numai pentru noi. În timp ce celălalt picior s-a străduit în tot acest timp să mute atent pe pământ pietricica dintr-o pătrățică în alta a șotronului vieții către semicercurile care-i marchează apogeul, de unde știm precis că e de făcut într-o zi calea întoarsă. Când vom căuta să-i parcurgem și traseul înapoi fără să călcăm liniile, ori, și mai grav, să scăpăm vreun pas în afara șotronului, riscând ca un alt jucător să ne ia locul înainte să demonstrăm că suntem în stare să ne întoarcem întregi de unde am plecat.
Poate chiar în curtea primitoare imaginată deTheodor Cristian Niculae și luminată feeric de Cristian Șimon pe scena teatrului Excelsior, unde Andrea Gavriliu deapănă magica poveste în mișcare cătând vieții un echilibru științifico-fantastic. Pe care-l și găsește.
„SF (Super Fragil)”.
Un splendid loc de joacă pe care au pus stăpânire șase tineri fantastici cum numai ochiul talentat și atent exersat de Andrea Gavriliu în ultimii ani putea găsi pe la noi prin târg. Trei actrițe și trei actori foarte proaspeți (Iuliana Danciu, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu, Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu și Vlad Furtună), unii încă studenți, care probabil ar putea demonstra lejer la o radiografie că nu au oase care să le împiedice vreo mișcare prin care trupurile lor ar putea fi folosite ori contorsionate anume pentru a desena ori spulbera, după caz, inocența, selectați atent în urma unui casting special de deja celebra noastră tânără coregrafă și minunat puși în valoare într-o poezie teatrală.
Un spectacol ca un yo-yo ce se străduiește să urce și coboare de cât mai multe ori pe firul întins spasmodic către străfundurile vârstelor inocenței noastre, sperând că șnurul nu va uita într-o zi să se mai înfășoare și să dispară între discurile colorate unde e păstrat departe de ochii curioșilor secretul neîndemânărilor noastre, doar pentru a mai ieși iar și iar la lumină, măcar să încercăm să dăm ghiduș viață savuroaselor noastre povești banale.
Șase tineri învârtind deștept aromele copilăriei pe papilele noastre mirate de aduceri-aminte, tăvălind nisipul prin care ne-am uitat cine știe când lopățica, ridicând brusc colbul de pe creioanele cu două vârfuri tocite, unul albastru și unul roșu, cu care am scris ori încă mai operăm corecții prin amintirile oracolelor, ierbarelor, insectarelor, clasoarelor de timbre, colecțiilor de păpuși sau de mașinuțe. Calcule și aproximări corporale și spațiale ce-și urmează cursul devenirii până la prima atingere. Și imediat după primul sărut.
Șase inimi cu susjosurile ba sus, ba jos, repetând în balansoarul dramatic mișcările ritmice ce-i pregătesc pentru scena vieții, marele loc de joacă din care vor mereu să se întoarcă (excelente schimburile de registru muzical și de ecleraj care însoțesc alternarea dansurilor fascinante ale drumurilor împreună înainte-înapoi, ce punctează aproape fotografic câte un reper pe harta maturizării lor, prin evocările alb-negru-sepia). Șase copii jonglând cu pricepere (cu ajutorul corpurilor lor fizice cu infinite posibilități de exprimare) printre amintiri prinse în fascinante tablouri teatral-coregrafice parcă între juliturile genunchilor frecați de asfalt în căderea bicicletei cu roată invizibilă, puțin înainte să descopere plăcerea de a rupe, eroic, coaja bubei în timpul următoarei curse de biciclete, cătând să amelioreze din groaza privitului către rana deschisă și să prevină leșinul la vederea sângelui numai pentru tesarea anduranței și rezistenței la propria durere și la zeflemeaua altora, petrecând atent elasticul, întins tot mai mirat, în jurul gleznelor neastâmpărate ce se călesc înainte de o nouă ridicare de ștachetă (foarte puternic sincronul!) odată cu înaintarea în joc, către genunchi și apoi către coapse, descoperite într-o zi într-o altă partidă dintr-un alt joc din care inocența se va fi șters pentru totdeauna.
Însoțite sarcastic de scârțâitul ce întovărășește năstrușnic câte un miros de nebine din vreo laudă de sine (!), împletind deștept cu mișcările lor ispititoare pe muzica fermecătoare a lui Adrian Piciorea puținul text dramatic, excelent construit de Ileana Ursu în superbe dialoguri naive ale copilăriei, plină de posibilități retorice, ca o acadea cu gust mult prea dulce de planetă ce se cere potolit cu câte vreo sorbitură dintr-o sticlă goală de apă de ploaie. Învârtind inteligent ceasul ce-i ajută pe toți șase să întârzie mereu la timp la fiecare încercare de a crește mari, rostind ștrengărește și descoperind cum anume se iubește pe păsărește (superbă scenă!) înainte ca fraza lor copilăroasă să se sugrume și să se chircească uluită sub veninul maturității care le va opri zâmbetele și chicotelile în învârtitoarea ce-i va fi azvârlit pe nesimțite în vâltoarea încrâncenată a vieții adulte.
În timp ce trupurile lor, traversate separat și împreună de poticneli inițiatice și transformatoare, abil așezate, aproape cronologic, în evoluția unduirilor copilăriei către căutare și erotic, se lasă cu mirare descoperite și acceptate de sine și de ceilalți, maculând sistematic toată inocența pe măsură ce factualul crește și el mare și se face tot mai dur, nu înainte de a demonstra toată gingășia, candoarea, energia și forța de care sunt capabile, într-o poezie de mișcare, plină de ritm, de culoare, de ludic, de umor, de tristețe și de nostalgii, căreia mi-e greu să-i găsesc superlativele care să-i descrie fidel emoționalul (pentru că, cel mai probabil, le-aș folosi pe toate) pe care-l pun fascinant în mișcare cei șase protagoniști, năucitor mânuiți de Andrea Gavriliu, ce trebuie musai descoperită în sala de spectacol.
Acolo unde așteaptă neastâmpărată o scenă plină de toată copilăria din noi, dansând frenetic într-o haină mult prea largă (bravo Theodor Cristian Niculae!) ca să-și dorească vreodată să se facă mare.
Cel mai puternic spectacol fragil.
Super Fragil.
„SF (Super Fragil)”de Andrea Gavriliu
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian
Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Muzică: Adrian Piciorea
Asistent coregrafie: Eva Danciu
Lighting design: Cristian Petru Șimon
Asistent lighting design: Nicoleta Ivan
Grafica afiș: Asen Dankov
Dialoguri: Ileana Ursu
Producător delegat: Camelia Moroianu
Foto: Andrei Gîndac
Distribuție:
Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu, Ileana Ursu
Durata: 60 min
Recomandare de vârstă: 15+
Spectacolul conține limbaj licențios.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment