Month: November 2023
-
Educație și dragoste în casa păpușilor: „TREI.TRÊS.TRIA.” La Replika.
Scena vieții. Singura promisiune a reflectoarelor la care visează o fetiță, așteptând cu nerăbdare momentul în care-și vor revărsa lumina asupra ei, arătând-o lumii. Un rol singular pentru care nu a fost invitată la nicio audiție și pe care trebuie să-l învețe din mers, repetând fără încetare de pe marginea căsuței prin care ghidează răbdătoare…
-
Fiecare renunță la o părticică din el în schimbul libertății: „Hedwig and the Angry Inch”. O bijuterie-musical by Răzvan Mazilu.
Un inch. Sau teatru, muzică și multă iubire. La femisculin. Într-un singur inch. De atât de puțin e uneori nevoie spre a face diferența. Între rău și bine. Între întuneric și lumină. Între fatidic și evitabil. Între captivitate și libertate. Între succes și prăbușire. Între jumătate și întreg. Între Hansel și Hedwig. Un inch pe…
-
Orașul meu nu mai are loc de orașul tău: „Câini vs. Uranus”, o arhitecronică. Și „eu sunt Uranus”!
Linii de beton alergând bezmetic să găsească o ieșire din cadru. Izbindu-se violent de alte linii de beton care au încercat poate și ele, bântuindu-ne împreună fundalul cu eșecurile lor. De undeva din spatele scenei. Sau doar din dedesubturile ei, pline de moloz și de resturi narative ale unui urban dispărut ori ale unuia niciodată…
-
Oana Pellea în celula tetragon: „Evadarea tăcută” a Lenei Constante. La Național.
Patru linii în creion. Sau în cretă. Intersectându-se trist, cât pot de aproape una de alta, în jurul siluetei unei femei prinsă fără șansă înăuntru, în celula îngustă care-și așterne din câteva mișcări și gratiile coliviei, proaspăt desenată pe coala albă ori pe tabla neagră a uneia și aceleiași istorii triste, ce așteaptă uimită, mută…
-
Să numărăm cu Andrei Măjeri: 101, 102, 105, 106!… „LA ACADEMIE”. Apolo(-daco-traco-)getica satului românesc
Torna, torna, fratre! Autentic și mistificare în certificatul de naştere a limbii române. Și a satului românesc. Un fel de tot ce trebuie să știm despre originile unei identități. Cu protoidentitate cu tot, ca să pricepem și de unde anume ni se trage. Sau despre cum Gebeleizis a fulgerat într-o bună zi România, țara în…
-
Nu, merci, scuze! Cea mai scurtă cale de a deveni lider. „PARTY” Incipient la unteatru.
Yes, we may! Cam așa arată un parafrazat slogan electoral celebru încăput pe mâna unui grup de tineri prieteni din zilele noastre care vor să revoluționeze lumea politică, sătui că aceasta nu reușește să-i reprezinte în niciun fel. Adunați la Party (don’t get fooled by the title!) într-o anexă a casei părintești a unuia dintre…
-
Restitutio in estivalum sau șlagărul culiselor românești: 10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA
Soarele e îndrăgostit de Mamaia. Și Teatrul e înnebunit după Constanța. Două hituri. Unul al celebrei Margareta Pâslaru din 1967. Celălalt al minunatei trupe a Teatrului de Stat din 2023. Între ele s-au plimbat deșteptGabriel Sandu și Elena Morar să adune ritmurile unui festival pentru un vinil dramatic ce nu va înceta să se învârtă…
-
Catafalc cu bunică moartă pentru forme noi: Gábor Tompa, primul „TANGO” la București pe scena Naționalului
Hainele cele noi ale teatrului. Aruncate deștept peste metafora straielor lui ponosite, ținute anume la vedere spre a-i fi arătate limitele încă funcționale ale desuetului. Într-o delicioasă convenție în care kitsch-ul pare să fi luat demult locul vreunei intenții de bun gust, dacă și ea ar fi existat vreodată, în eclecticul ce a pus stăpânire…
-
Mintea omului nu e întreagă la minte: „ORAȘUL LUMINII”. Cristi Juncu la Nottara.
Un spectacol din categoria mari spectacole mici. Relaxat, fără menajamente, de pe canapeluță, cu precizie, cu suspans și cu foarte mult umor, așa cum l-a imaginat regizorul Cristi Juncu. Un alt Conor McPherson, atacat de data aceasta la Teatrul Nottara, pe scena Sălii „George Constantin”. Deja cunoscător și bun prieten al textelor dramaturgului, după ce…
-
De la Creangă la Cărbunariu. Povestea unui om „FRONTAL“: Muieți-s posmagii, cucoană?!…
Cică era odată într-un târg pe Valea Bistriței un mândru teatru, ce-a încăput într-o zi pe mâna unor oameni grozav de leneși. De leneși ce erau, nici replica la bun sfârșit să și-o ducă de gând n-aveau. Văzând una ca asta, cucoana, mai-mare peste leneșii târgului, hotărî să le ticluiască anume o poveste să vadă…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 