Educație și dragoste în casa păpușilor:   „TREI.TRÊS.TRIA.” La Replika.

Scena vieții.

Singura promisiune a reflectoarelor la care visează o fetiță, așteptând cu nerăbdare momentul în care-și vor revărsa lumina asupra ei, arătând-o lumii. Un rol singular pentru care nu a fost invitată la nicio audiție și pe care trebuie să-l învețe din mers, repetând fără încetare de pe marginea căsuței prin care ghidează răbdătoare cu mâna fiecare dintre păpușile ce se adună cu timpul înăuntru, antrenându-se împreună cu ele pentru importantele roluri sociale pe care le va avea de jucat. Și pentru care o vor pregăti de-a lungul anilor toți și toate ce i se vor ivi în cale și se vor aduna de o parte și de alta a pereților ce le țin adăpost păpușilor sub atenta supraveghere a fetiței, urmând să-și aștearnă cu răbdare rândurile în paginile partiturii anume pregătită numai și numai pentru ea. Așezate cu grijă în rochița ei de gală (felicitări Dino Alves!), numai bune de răsfoit în dansul vieții împreună cu alte prințese, stăpâne peste alte case de păpuși, cu care-și va celebra rolul promis pe marea scenă a lumii, rolul pe care nu-l poate confisca și de care nu le poate elibera nimeni.

Așa arată trei prințese prinse în joacă în cartierul care le găzduiește generos casele de păpuși anume pregătite de Gabi Albu (excelentă ideea și explorarea scenografică!), alergând poznaș printre epoci, amintiri și geografii reale și imaginare ce le vor purta cu atenție pașii prin marea Călătorie. Trei ștrengărițe la vârsta maturității artistice, gata oricând să se tragă de codițe și de volănașe sau să arunce vreo petardă (!), parcă anume născute să experimenteze și abia pe urmă să analizeze, sărind ghiduș peste granițe și limite de toate felurile, dându-și mâna prietenește în familiar, în recognoscibil și în ludic cu o incredibilă poftă de viață și de scenă.

O odă educației formale și informale de care au avut parte și care le-a format direct și indirect caracterul acestor fermecătoare femei-fetițe, pe numele lor Evita Papaspyrou (Grecia), Elsa Valentim (Portugalia) și Mihaela Rădescu (România), într-un excepțional spectacol-poem produs de Centrul de Teatru Educațional Replika ce se prezintă în aceste zile publicului bucureștean. O minunată joacă dramatică și teatrală pusă la cale de Radu Apostol împreună cu dramaturga Mihaela Michailov (în urma unor minuțioase investigații prin universul educațional al celor trei actrițe, din care au extras cu fler elementele specifice și punctele de întâlnire. în special lingvistice), scenografa Gabi Albu (care a ridicat pertinent în scenă machete-puzzle ale fiecăruia dintre cele trei destine, ingenios augmentate în proiecții pentru a asigura solidelor metafore vizuale dimensiunea realului, strecurată deștept printre imagini video din istoria mai mult sau mai puțin recentă) și muzicianul Ilias Kostakopoulos (ce le-a însoțit foarte atent, cu multă candoare și ludic, dar și cu îndrăzneală și savuroase pozne acustice, ritmurile nostalgice pe care și-au povestit cele mai importante momente din viață), prinzând senzațional în vraja lor aceste minunate actrițe, confiscându-le pentru o vreme biografiile personale doar pentru a li le reda, cu toate bucățile de demnitate pe care le-au pierdut pe ici pe colo la cheremul sistemelor în care au fost prinse fără voia lor, în toată splendoarea umanului ce le asigură strălucirea la vârsta deplinei maturități.

Trei actrițe minunate formate în trei sisteme educațioale din trei țări diferite sau trei prietene de scenă în trei confesiuni tulburătoare în trei limbi despre trei destine teatrale, împletite și împărtășite publicului prin toată emoția care le-a traversat și care le-a adus împreună, parcurgând inteligent, cu umor, cu sarcasm, cu dragoste și infinită duioșie, în paralel și laolaltă, câteva decenii de istorie națională și personală care le-au marcat (social, politic, artistic) educația, profesia și viața.

La superlativ.

Răsfoind cu atenție paginile la vedere din istoriile personale, îngălbenite, învernilite sau înliliacite de vreme (foarte inspirată opțiunea de a păstra costumele vaporoase în culori calde, pale, care le asigură celor trei actrițe imaginea de fetițe-prințese fără stridențe) ce se mișcă vesele pe trupurile lor, însoțindu-le zburdălnicia și invitându-ne să nu uităm nicio clipă că între coperțile fiecăruia dintre noi se vor păstra mereu paginile pe care le-am scris și pe care continuăm să le scriem. Și care ne vor asigura zborul în Univers.

Pagini așternute cu stilou Pionier sau cu stilou chinezesc cu peniță de aur (!), după posibilități, ținute stângaci de degetele mânuțelor tremurate, lovite cu rigla de lemn într-o altă străduință de îndreptare, ce se căznesc să le rânduiască lizibil  literele cuminți înainte să fie lovite din nou, sub pretextul vreunei alte greșeli ce le-a așezat rușinos pe creștet urechile de măgar (!), să vadă toată lumea fetița păcătoasă din școala de călugărițe care-și minte părinții și recunoaște doar la spovedanie!…

Radu Apostol construiește inedit acest portret comun al fetiței obedientă și răzvrătită în același timp, aducând ingenios împreună toate punctele de intersecție din educațiile celor trei personaje, aparent paralele, ce-și uită adeseori traseul diferențelor și țâșnesc dezordonat către drumul principal pe care vor porni toate trei și se vor însoți cu îngăduință, cu multă compasiune, cu dragoste, uneori cu resemnare sau cu dojană, oglindindu-se una în alta și împreună în fiecare actriță aspirantă, într-un superb exercițiu de înțelegere de la o emoție la alta, sprijinindu-se încă de la început într-un confesional delicios ce va demonstra cât de importantă este unitatea în diversitate. Sau invers.

Reducând priceput împreună cu Mihaela Michailov (într-o manieră în care reușesc cu succes de fiecare dată, pe fiecare dintre temele pe care le abordează în proiectele lor dramatice) până la esență experiențele lor de viață, lăsate apoi în copilăria și adolescența goală, Radu Apostol reușește să păstreze și să valorifice adevărul personal din fiecare, pus abil, lacrimă după lacrimă și zâmbet după zâmbet, în slujba unui mesaj solid despre educație și devenire, care se bazează cu succes pe calitățile ludice fără de cusur ale celor trei actrițe. Impresionează astfel până la lacrimi incursiunile lor în propriile vieți pe baza acestor adevăruri după care a scormonit copilul lor interior, asigurând o emoție de-a dreptul extravagantă pe acest drum inițiatic pe care se vede nevoit să-l parcurgă și spectatorul, recunoscându-și emoțiile și vârstele emoțiilor proprii, întâlnindu-se fără greș în afectivul general indiferent de spațiul și epoca ce le-au fost hărăzite.

Contribuie decisiv joaca asta continuă la care obligă decorul imaginat de Gabi Albu, scheletul impresionant pe care se așează și se construiește narativul-puzzle al unei educații universale, pentru a crea imaginea de ansamblu a umanului, – cum s-ar putea explica mai bine altfel decât pe limba copiilor? – pe care-l presupune cetățeanul european de azi,  impregnat de atâtea culori și nuanțe ce merită aduse împreună spre a fi privite, înțelese, acceptate și respectate în integralitatea lor.

Multele subteme puse la cale (prima frică, prima revoltă, prima întâlnire cu școala, primul sărut, prima dragoste, primul examen important, prima alegere, prima revoluție), strecurate abil și decupate la fel de priceput din temele mai mari ale educației și dimensiunilor ei importante (accesul la cultură generală și perfecționarea în domenii specifice, modele aspiraționale, autocunoaștere, sexualitate, etc.) în școală, în familie și în societate, privită prin prisma profesiei comune, născută și desfășurată în condiții socio-politice ce și-au pus diferit amprenta asupra dezvoltării lor psiho-emoționale  (scheletul pe care s-au așezat poate diferit tehnicile și metodele învățate), lăsate în seama calităților ștrengărițelor, asigură partituri extrem de generoase fiecărei actrițe.

Evita Papaspyrou, veterana acestui trio formidabil și cea mai șturlubatică dintre ele, debordează de energie și vitalitate, confirmând pe tot parcursul spectacolului ce ne-a promis încă în deschiderea lui, de parcă a închis deja ochii ca să vadă fetița dinăuntru, ce țâșnește zgomotos afară printre pleoapele ce nu se pot astâmpăra să-i țină privirea jucăușă doar spre interior, zbughită afară printre pleoape în momentele de neatenție și azvârlită în zâmbete, râsete și chiote, întoarsă în momentele mai grele cu groază către străfundurile emoționalului ei din care a fost șters orice Dumnezeu… Pierdut în amintirile ei creștin-talibane din Elada abandonată și tristă, vânate cu arma în mână de dictatura militară pe care a traversat-o și care i-a marcat existența, împroșcându-i cu sânge retina și amenințându-i privirea senină de altădată (în cel mai puternic monolog al întregului spectacol, care presupune un moment de reculegere în sufletul fiecăruia dintre noi), opintită vremelnic cu frică și încredere în privirea spectatorului fericit și trist că a întâlnit-o într-un astfel de moment, ce se cere musai curățat de lacrima ivită în colțul ochiului, prelinsă la rândul ei negreșit spre bărbie, urmată de multele ei surate… Și ștearsă ca din senin de această senzațională Evita Papaspyrou care se adună pe dată din bucățile explodate ale sufletului ei frumos, punându-le repede înapoi împreună pentru a se asigura că a smuls de acolo și un veritabil hohot de râs. Ținându-și în șah și învârtind priceput din caruselul ei emoțional și partenerele de scenă, care mută și ele la nesfârșit corect pentru un final de partidă-remiză, iubindu-i răzvrătirile și înconjurând-o cu dragoste și emoție prin forța exemplului personal.

Ingenua și zvăpăiata Elsa Valentim, mezina portugheză a grupului, și ea foarte energică și sprințară, reușește să creeze o altă dimensiune tristă a educației primite, în pofida faptului că a traversat evenimente politice mult mai fericite (în copilăria ei, la data de 25 aprilie 1974, a avut loc singura lovitură de stat militară din Europa care a înlăturat un regim dictatorial prin mijloace pașnice, așa numita Revoluție a Garoafelor) dar care au marcat în alte feluri socialul ce i-a fost hărăzit și care i-a modelat personalitatea, crescând fără mamă și tată (îngrijită de bunici și de o mătușă care au alintat-o cât s-au priceput de bine pentru a le suplini lipsa) într-un climat în care privațiunile economice, dublate de dramele personale și colective ale migrației, holerei și inundațiilor au săpat adânc într-un suflet de copil ce nu știa ce înseamnă revoluție pe vremea când o mișcare politică nouă încerca să pună capăt unei jumătăți de secol de dictatură fascistă, sădindu-i însă în suflet speranța care se năștea în țevile unor puști amenințătoare înfundate cu garoafe roșii (excelent monolog!). Poate că a fost echilibrul pe care l-a găsit de câte ori a avut nevoie în momentele de deznădejde în care viața i-a părut nedreaptă. Mult mai nedreaptă decât ar fi trebuit să fie și cum a văzut în prima telenovelă braziliană care paraliza Portugalia la ora difuzării (altă scenă memorabilă, reper pe harta educației de azi!).

Între ele pendulează cu foarte multă grație Mihaela Rădescu, excelenta noastră actriță care le asigură partenerelor ei de scenă și rolul de gazdă (pe vocea ei sunt dublate monologurile în greacă și portugheză), fără a afecta vreo clipă din prestația personajului ei, cel mai cuminte dintre cele trei, excelent descoperit de sub straturi de sarcasm, autoironie și candoare, minunat suprapuse cu umor și cu sfială, alternate amețitor pentru a amplifica sau a reduce, după caz, din amploarea tragi-comicului unei existențe sub semnul fricilor din comunism (cea mai familiară nouă), marcată de sistemul nostru de educație încă impregnat de rigiditate, indolență și indiferență, expediate în clișee ori tabu-uri ce-și vor mai pune multă vreme amprenta pe destinele viitoarelor generații de elevi, unii actori, dramaturgi, scenografi, muzicieni sau regizori în teatrele de mâine.

Sub privirile iscoditoare ale profesoarei ei de actorie de la Târgu-Mureș, doamna Adriana Piteșteanu (prezentă în sală la reprezentația la care am participat și căreia a avut ocazia să-i mulțumească public, împlinind emoțional la superlativ momentul dedicat destăinuirilor actrițelor pe tema profesiei), Mihaela Rădescu așează deștept sforile păpușilor mânuite abil de Radu Apostol și stabilește foarte clar pârghiile nostalgiilor autohtone, necesare pentru a le ridica pereți recognoscibili căsuțelor din poveștile lor, transformate în săli de clasă, interioare ale locativelor personale sau spații publice din oraș, diferite și totuși atât de asemănătoare (minunat punctate muzical de Ilias Kostakopoulos, care a presărat tema nostalgiei cvasi-generală cu acorduri recognoscibile din imnul Europei, cântece de leagăn, cântece patriotice sau chiar din Rapsodia română a lui George Enescu din genericul folosit pentru emisiunile în limba română de postul de radio Europa liberă), cu ajutorul unui scripete european, comun uman, ce le va adăposti crâmpeiele de viață și spațiile de educație până când toate se vor transforma într-o veritabilă scenă (din nou bravo Gabi Albu!), fragilă și simplă, dar pe care se înghesuie, fără să se incomodeze, toată lumea.

De sub cortina trasă din când în când peste specificul lor, dragostea, educația, politicul și socialul se văd la fel de pe fiecare dintre scaunele rezervate celor trei culturi. Și cine știe câtor altora, de pe băncile cărora se vor avânta mâine către luminile rampei alte trei fetițe, care vor mânui în scenă alte case de păpuși pentru alți copii, la fel de fericiți că au fost îngăduiți să privească luminile căzute magic pentru o clipă peste jocul lor.

„TREI.TRÊS.TRIA. ” de Mihaela Michailov și Radu Apostol (după poveștile personale ale celor trei actrițe)

Centrul de Teatru Educațional Replika

Distribuția:

Evita Papaspyrou (Gr.), Mihaela Rădescu (Ro.), Elsa Valentim (Pt.)

Artist asociat: Kostas Dalianis

Regie&lighting design: Radu Apostol (Ro.)

Decor: Gabi Albu (Ro.)

Foto-colaje: Ramona Iacob (Ro.)

Costume: Dino Alves (Pt.)

Muzica: Ilias Kostakopoulos (Gr.)

Video: Elena Găgeanu (Ro.)

Producător: Viorel Cojanu (Ro.)

Asistent decor: Horia Crețu (Ro.)

Documentare: Gabi Albu, Radu Apostol, Maria Gabriela Constantin, Elena Găgeanu, Ilias Kostakopoulos, Ramona Iacob, Mihaela Michailov, Evita Papaspyrou, Mihaela Rădescu, Elsa Valentim

Traducerea în limba greacă: Maria Gabriela Constantin, Evita Papaspyrou, Ilias Kostakopoulos

Traducerea în limba portugheză: Adriana Ciama și Elsa Valentim

Traducerea în limba engleză: Corina Găgeanu