Month: February 2024
-
Când autorul încearcă să ne salveze de tristețea poveștii: „BALENA”. Năvod cu cârlige de salvare pentru fiecare. La Metropolis.
Nimic mai trist pe lume decât poveștile din care a fost smulsă iubirea. Bucăți de viață trăite în umbră, în întuneric, în rătăcire și izolare, cătând să se lege unele de altele după respirații forțate ce le întrețin mirat narativul, numai pentru a ține pe linia de plutire destine frânte, duse nu se știe cum…
-
Ispită în sânge pentru nara mereu flămândă a animalului din noi: „Acasă / La Zoo”. La Teatrul Act.
Ar trebui să stăm de vorbă. Cele câteva cuvinte de la care pot porni una către alta, înverșunate, pline de reproș, mirate sau doar perplexe, două singurătăți. Care se însoțesc de obicei în tăcere sub același acoperiș, prea prinsă fiecare de treburi cotidiene în vreo odaie a casei ca să mai ajungă în camera în…
-
Nu e de ajuns să fie demascat, trebuie musai pedepsit: „TARTUFFE sau IMPOSTORUL”. Lungul drum al șarlataniei către vigilență.
Molière își face trupă. Și caută binecuvântare pentru o nouă dramatizare. De la Regele Soare. „Tartuffe sau impostorul”, spectacolul semnat de Gelu Colceag, este o înscenare după o celebră înscenare a lui Molière (pe numele lui Jean-Baptiste Poquelin, dramaturgul francez care a condus trupa „Teatrul Ilustru”, protejat de Ludovic al XIV-lea și alți câțiva seniori)…
-
Verticale alb/albastre cu orizontale de sârmă ghimpată sau private party în dungi pentru un ofițer nazist: „DECAMERON 135666”, noul lagăr de concentrare. Teatrală.
Semiîntuneric străbătut sporadic de o ceață densă. Prin care cotrobăie ritmic razele lungi ale luminilor de supraveghere, dezvelind în treacăt dușurile uriașe ridicate amenințător pe stâlpii de beton legați cu sârmă ghimpată, care delimitează, fără vreo posibilitate de evadare, spațiul de joc. Lipit speriat de al patrulea perete, simți cum lanțurile încep să se strângă…
-
Dacă Isus ar fi fost pteranodon sau paleopostumanul familiei tradisfuncționale: „PTERODACTILI”. Radu Iacoban la Excelsior.
Și dacă suntem așa hidoși cum ne arată oglinda lui Radu Iacoban?!… Îngeri căzuți cu față umană și aripile adânc înfipte în ere demult uitate, creați după chipul și asemănarea unui Dumnezeu exuberant, isteric și ludic, care a jonglat prea mult cu regnurile și speciile în design-ul jocului video pe care ni l-a propus într-o…
-
Delicateți din Era Fondatoare sau biografia teatrală a unei iubiri în Gründerzeit: „Eu sunt propria mea soţie – Charlotte”. Gabi Costin la Teatrul Mic.
Marii vizionari consemnați în istoria umanității sunt întotdeauna o combinație neobișnuită de fragilitate și forță. Sunt nebunii frumoși care au curajul de a visa și de a zbura, dar și puterea de a-și dezveli pieptul în care sălășluiește idealismul lor, dispus să se expună fără ezitare săgeților curioase și neîncrezătoare ale lumii, rezistentă la schimbare,…
-
Eșec în doi, o boală cu transmitere genetică: „Disco regret”. La Metropolis.
Dragostea. Iluzia de o clipă care durează uneori cât toată tinerețea. Nici nu știi când trece. În urma ei rămân să semneze condica de prezență a căsniciei în fiecare dimineață două suflete ce se regăsesc uneori uluite sub același acoperiș, după ce au uitat mai întâi să mai scotocească înăuntrul lor după sentimentul începutului care…
-
Preeminența unei tăceri tulburătoare: Florina Gleznea – Ivona, Principesa Burgundiei. La Nottara.
Numai tăcerea poate stăpâni cu adevărat lumea. În tăcere ne ascultăm sufletul, în tăcere învățăm să iubim, în tăcere definim, în tăcere provocăm, în tăcere ne luptăm, în tăcere ne rănim și ne vindecăm și tot în tăcere găsim soluțiile cele mai bune pentru izbândă. Și refugiul în fața oricărui pericol. Fiecare vorbă nerostită este…
-
Generația-curcubeu sau sindromul Tourette al lui Dumnezeu: „CORESPONDENȚE”. Diversitate în responsabilitate. La Metropolis.
Dragă străinule! Cel ce-ai visat poate odată cu mine aceleași vise, cel ce-ai dansat poate odată cu mine pe aceeași muzică, cel ce-ai pictat poate odată cu mine în aceleași culori, cel ce-ai scris poate odată cu mine aceeași poveste. Sau măcar ai lăcrimat vreodată, fără să știi, împreună cu mine, ascultând-o. Așează-te puțin în…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 