Succesul.
O minge colorată de volei purtată pe mâinile prinse prietenește una de alta, pe o plajă plină de oameni tineri și veseli cu povești încă fericite de viață, care se întrec să o arunce cât mai sus. Un meci amical jucat doar pentru bucuria de a fi vara la mare cu prietenii, un vis cu oameni dragi care vor rămâne mereu tineri cât timpul va trece, cu multă blândețe, numai și numai pentru tine. Fără să te pregătească măcar o clipă de coșmarul care va să vină.
Prețul succesului.
O plajă care se golește subit, poate chiar în același anotimp, ascunzând sub nisipul învârtit de vânturi năpraznice mingea spartă și fileul căzut la pământ în urma unor oameni care nu mai sunt. Sau doar au uitat să mai fie. Ori măcar să se joace de-a fiitul. Un vis de o vară în care desenele animate cresc mari odată cu păpușile și hiturile copilăriei, cât Powerpuff girls în douăzeci de ani. Spulberat cât ai zice „ecstasy” de furtuna vieții, care a amestecat fără milă trei destine promițătoare, strivite sub roțile unei adicții dureroase: adrenalina.
Lala, Tina și Sori. Pe numele lor: Dana Marineci, Oana Predescu și Iulia Samson.
Trei actrițe tinere și talentate, trei emoții diferit-complementare, trei vibrații înalte pentru trei povești credibile de viață și de scenă, împletite emoționant cu toate într-un mic spectacol mare despre prețul succesului. O călătorie înduioșătoare în muzica și obiceiurile anilor 2000 cu trupa act/dance „X-tasy” a regizorului Gabriel Sandu, care le convoacă în micuța sală Studio a Teatrului Excelsior la un tulburător concert aniversar pe cele trei eroine cărora le-a dat viață, după ce le-a ticluit mai întâi o poveste dramatică inteligentă, plină de nostalgii, emoții, umor și ironie teatral-muzicală. Suficient cât să aducă și să țină laolaltă toate vârstele, dimpreună cu bucuriile și tristețile noastre, într-o mică sărbătoare a sufletului cu efect terapeutic.
Aflat la a treia incursiune (nu se mai poate numi tatonare) dramatică în culisele succesului și prețului lui în peisajul muzical românesc, de dată mai mult sau mai puțin recentă (după ce s-a prins mai întâi cu Catinca Drăgănescu într-un proiect de cercetare care prezintă mai multe viziuni asupra vieții și morții Mihaelei Runceanu – căreia Catinca Drăgănescu i-a înscenat deja teatral povestea la Apollo 111, iar Gabriel Sandu o duce mai departe cinematografic în documentarul de lungmetraj „Istoria plină de speranță a Mihaelei Runceanu” -, apoi a realizat împreună cu Elena Morar și excelenta trupă de la Teatrul de Stat din Constanța „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia“), Gabriel Sandu vine acum cu un nou epic de culise, punctual și pertinent, inspirat din istoria muzicală a propriei adolescențe, care l-a marcat din plin. Construită în jurul unei povești (aproape) fictive, cu rădăcinile înfipte în atmosfera încă plină de ambiguități artistice a anilor 2000, unde așează deștept superficialul unor vremuri în care trei fete crescute cu Fetițele Powerpuff s-au trezit peste noapte vedete într-o trupă de adolescente cu o istorie nefericit de scurtă, „Adrenalină” spune de fapt poveștile a trei destine traversate de adicții, care au venit să le substituie nevoia neînțeleasă de un hormon poate prea devreme descoperit în aclamații și huiduieli cu efecte nebănuite. Căutând fiecare să fabrice în felul lui propriul medicament care să poată replica proprietățile emotiv-stimulatoare ale unui mușchi cardiomuzical comun, ce le-a adus și le-a ținut împreună bătăile inimilor în același ritm pentru prea puțină vreme, în spatele unui fir roșu (!) care le-a legat afectiv (dar și mediatic, social, politic) într-o singură identitate (recognoscibilă în perioada invocată) pentru totdeauna. Aducându-le împreună după fiecare șut în dos de care au avut parte de atunci încoace, poate din cincinal în cincinal sau odată cu fiecare moarte (!), când își așează fără blândețe una alteia flori pe piept (!), luând în râs viața, cu toate șotiile și cruzimile pe care li le-a așternut în cale.
Povestea celor trei Powerpuff Women s-a născut gata tristă, pentru că fetițele perfecte, create accidental în adolescența lor în laboratorul unui nemilos profesor Utonium din lumea showbiz-ului vremii (poreclit Tavi Pupăză, un detectiv de inocențe numai bune de vândut unui public flămând care să-i umple repede visteria, indiferent de preț) s-au trezit mult prea repede azvârlite în câte un lan de floarea soarelui, pe care mințile lor prematur rătăcite l-au găsit ori doar l-au născocit ca să le poată ascunde cât mai bine maturizarea forțată.
Sori cea fragilă și tristă, azi o corporatistă de succes care a găsit înăuntru o incredibilă putere de a rezista, din care și-a construit masca unei demnități minunat asumată de Iulia Samson, cea mai expusă dintre ele (abuzată la propriu de producătorul care i-a fost și partener pe vremea când era minoră, sub privirile nu doar îngăduitoare, ci chiar încurajatoare ale propriei mame), a rămas femeia cu traumele cele mai greu de vindecat, de care încă mai fuge și se mai ascunde, dar pe care nu vrea să le exploateze în marketingul concertului aniversar (emoționant monologul ei autobiografic, în care se sprijină cu succes pe partenerele de scenă într-o ședință de constelații!).
Lala, o flexibilă, suavă și ludică Dana Marineci care o învestește cu straturi interesante de forță și vulnerabilitate matur-alintată, este singura dintre ele care a avut curaj să aducă pe lumea asta strâmbă o ființă, trăgând poate nădejde că va fi dacă nu mântuită măcar ajutată să recupereze emoțional mingea de volei, pierdută pe plajă într-un vis de vară care i-a înghițit toți oamenii dragi, într-un moment de neatenție când viața i-a smuls de lângă ea într-o partidă de joc în care Dumnezeu a uitat să mai strige „Bingo!”.
Ele sunt conduse (doar simbolic, Gabriel Sandu s-a asigurat ca rolurile și relațiile în scenă să fie bine echilibrate) autoritar muzical de Tina, excelentaOana Predescu, o actriță carismatică cu impresionante calități vocale, minunat explorate și bine puse în valoare de Maria Alexievici (cea care s-a ocupat de pregătirea lor muzicală) alături de celelalte calități prin care a scotocit cu succes Gabriel Sandu și pe care actrița le pune abil în slujba personajului său. Ea asigură consistent emoționalul psiho-muzical al narativului, puternic impregnat de forța cu care îi dă viață Tinei (prin care susține și hit-urile propuse, ridicat la superlativ, teatral și muzical, într-un cu totul alt registru, în monologul despre povestea ei etilico-emoțională americană), fiind aparent cea mai rezistentă dintre ele, în ciuda repetatelor reveniri adictive, care sunt însă responsabile și de aducerea lor împreună.
Înarmate toate trei cu solo-uri consistente ce le pun în valoare calitățile de interpretare și dau spumos viață partiturilor dramatice, învârtind cu emoție și mult umor narativul printre ping-pong-urile de afirmații și negații (!) în care îmbracă iscusit complementar istoria fragilei trupe și portretul efemer al artistului necopt în vremuri tulbure politic și social, strecurându-și abil, separat și împreună (printre știri senzaționale și testimoniale proiectate pe ecrane de la tv sau de pe net, în special despre consumul de droguri și jocuri de noroc, în timp ce caută niște arginți de la o corporație de profil), poveștile lor de viață pline de tristețe, abuz și adicții de toate felurile.
Un narativ puternic zdruncinat de substanțe și sentimente ilegale care le-au invadat mintea, sufletele și talentul și le-au îngenuncheat trupurile fragede ce s-au ridicat cu greu de la pământ, încercând să evite traume pe care nu vor să le paseze generațiilor viitoare. Ale căror bătăi de inimă sunt adunate deștept lângă bătăile de inimă ce și-au scris deja istoria, uman, dramatic și muzical (excelentă ideea noului hit cu mesaj antidrog pe muzica distorsionată, ca într-un EKG ce înregistrează o vibrație nouă, încetinind dinadins în strădania lui de a face față ritmului bătăilor unei inimi comune, a unui om care a încercat din greu să fie într-un fel în care n-a reușit, cum suntem fiecare dintre noi!).
Într-un decor simplu și pertinent, construit de scenografa Clara Ștefana din câteva elemente de mobilier – interesant aduse în discuție la construirea spectacolului din spectacol –, bine luminate, în care predomină albul (potrivit cu intimitatea pe care o propun micuța scenă a sălii Studio și spațialul diferit care se impune – spital, spațiu de birou, culise, scenă -), în care sunt bine puse în valoare culorile din costumele lor kitsch-oase de concert, ce dansează naiv, în luminile neon asortate ale Mirunei Croitoru și mișcările coregrafiate de Ruxandra Bobleagă, ca niște dungi colorate strălucitoare, atent așezate pe albul întins peste imensa minge pop de plajă, gonflată metaforic peste vara de dulce și tristă amintire, purtată de vânt nu se mai știe pe unde.
Lăsând în urmă toate problemele (nu doar pe cele evidente, drogurile, alcoolul și păcănelele), melancolia, regretele și eșecurile, împachetate de cotidian în woke, green, eco și #MeToo emoțional, cu statut moral și moralizator, încercând să impună modele bune de urmat într-o lume ce n-are nevoie de noi și noi legende, ci doar de oameni calzi, care se țin de mână în timp ce-și ascultă unul altuia bătăile inimii.
Mulțumesc, Gabriel Sandu!
„Adrenalină” de Gabriel Sandu
Teatrul Excelsior, Sala Studio
Regia: Gabriel Sandu
Scenografia: Clara Ștefana
Coregrafia: Ruxandra Bobleagă
Lighting design: Ruxandra Bobleagă și Miruna Croitoru
Video: Miruna Croitoru
Muzica: Plushy
Consultant psihologic: Andreea Găzdaru
Pregătirea muzicală: Maria Alexievici
Producător delegat: Camelia Moroianu
Foto: Andrei Gîndac
Afiş: Ale Truşcă
DISTRIBUȚIA:
Lala: Dana Marineci
Tina: Oana Predescu
Sori: Iulia Samson
Apariție video: Reallyrux
Durata spectacolului: 1h 40min
Recomandare de vârstă: 14+
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment