Furnici. Mușuroaie de furnici. Batalioane de furnici.
Năvălite pretextual în viața unor femei condamnate să trăiască sub un acoperiș tăcut, la marginea cimitirului ce le ține tristețile la adăpost de ochii curioși ai lumii, de care și-au ascuns priceput nefericirea de-a lungul anilor. Doar un motiv de înăbușit pentru totdeauna, sub otrava ce le va aduce furnicilor sfârșitul în aerul îmbâcsit al casei celor trei frați gropari, istoria plină de abuz și violență asupra acestor trei femei cu care s-au însoțit în viață cât s-au îndeletnicit cu morțile tuturor. Trei femei care și-au găsit într-o bună zi curajul să iasă la aer, să se scuture de toată moartea ce le-a fost hărăzită.
Un motiv de respiro.
Afară, între strigătele ciorilor ce continuă să se apropie în stoluri noi printre copacii din preajmă, ferecând înăuntru secretul negru ce le ține încremenite pe terasa casei până vor găsi soluția cea mai potrivită.
„RESPIRO – Vacanță pe acoperiș”, o comedie dulce-amară pusă în scenă la ARCUB Gabroveni sau a doua și cea mai savuroasă întâlnire (după montarea de la Național) cu un text pertinent semnat de Stela Giurgeanu („Matilda și Groparii”, desemnată de UNITER Piesa anului 2018). Într-o montare curată-lacrimă a Corinei Dragomir, care reușește să spună cu foarte mult umor povestea îngrozitoare a celor trei cumnate, eliberate și înspăimântate deopotrivă.
De după frici, de după suferință și de după negare, cele trei dau încet drumul la furia adunată de-a lungul celor câteva decenii trăite sub terorile din casa acestei familii, căutând fiecare să-și pună propria mască de oxigen înainte să le ajute pe celelalte să respire și să-și ia pentru totdeauna zborul din crunta colivie ce le-a ținut împreună între aceleași gratii. În trei interpretări curate și complementare ale uneia și aceleiași suferințe, ce se cere scrijelită pe pânzele albe din decorul minimalist ce le va pune bine în valoare partiturile (Ileana Zirra și Bianca Popp s-au îngrijit să le înarmeze cu tot ce le este necesar pentru a-și zugrăvi povestea), conduse în joc de o excelentă Ada Navrot (în rolul Soniei, 60 de ani, cea mai matură dintre ele) către un deznodământ extrem periculos, la limita moralității, reușind să tragă un veritabil semnal de alarmă asupra violenței domestice.
Încă de la început Ada Navrot își ia în primire rolul de organizator al acestei neașteptate vacanțe pe acoperiș, ce are să le schimbe tuturor viața în bine, ducând mai departe afacerea de pompe funebre a familiei până-și vor încheia socotelile, ceea ce-i permite actriței așezarea într-o delicioasă matcă ironic-sarcastică a fluxului de argumente pe care le va aduce gestului extrem la care au fost nevoite să recurgă (și pe care vor încerca să-l justtifice), strecurate abil printre zecile de comentarii acide în legătură cu toți și cu toate, care i se potrivește de minune și face deliciul publicului. Ea este categoric mâna forte de care aveau nevoie cele două cumnate ale ei ca să-și găsească nu doar fărâma de curaj de care era nevoie să pună capăt suferinței lor, cât mai ales să fie puternice și răbdătoare cu un timp pe care nu-l mai pot da înapoi și din care vor trebui să extragă tot ce pot mai bine ca să-și capete binemeritata răsplată. Olga (58 de ani, atât de obosită încât visează că doarme!) este adusă credibil la viață de Ioana Abur, precisă și dezinvoltă, care încearcă să-i amorțească personajului spaima și vina cu cât mult rom (pe care-l integrează încetul cu încetul în jocul ei, urmărind atent firul transformării sub efectul alcoolului), smuls cu pricepere din mâinile grijulii ale vigilentei Sonia, doar-doar îi va mai liniști gândurile reproșarde ce o mai traversează uneori când încearcă să facă pace cu trecutul. Mulțumită că s-a salvat în sfârșit, și ea, la rândul ei, un pansament emoțional pentru Nora ingenuei Laura Vasiliu, mezina (54 de ani) și cea mai fragilă dintre ele (narativ și cea mai expusă la rătăcire), care alternează fascinant stările de fantezie cu ochii deschiși în care-și proiectează un viitor lipsit de griji pe malul mării pe care nu a văzut-o niciodată cu stări de revoltă trecătoare, traversate de nostalgia unei vieți niciodată trăite în care sunt prinse amintirile celor mai înfricoșătoare gesturi de supunere (cărora încă mai încearcă să le găsească plauzibilul).
Un trecut dureros peste care libertatea nu trebuie servită decât în doze mici, ca să deschidă ușile încuiate ale casei de unde amenință, în chip diferit de acum înainte, trecutul. Răscolit cu mare băgare de seamă la apariția Matildei (o intransigentă Cătălina Nichitin care le provoacă la fiecare pas), fiica Soniei (cu care a dezvoltat o relație nu foarte fericită), ce le vizitează pe cele trei la șase luni de la înmormântarea tatălui ei, alături de viitorul ei soț, cuceritorul Peter (șarmant Dorin Enache, singura prezență masculină din spectacol, care trebuie să facă față și rolului de viitor ginere/nepot, și celui de încasator în numele întregii suflări masculine pusă acum la zid). Cei doi, avocați de meserie, par să aibă și o agendă ascunsă (aflarea adevărului prin înfruntarea celor trei cumnate, care se tem că le-ar putea trimite direct la ospiciu!), care se ciocnește dramatic de agenda ascunsă a locuitoarelor de pe acoperiș. Rostogolind frumos narativul de la una la alta, tăvălindu-l cu forță, umor, sensibilitate și multă asumare prin nuanțele temei centrale (violența domestică asupra femeii) răsturnându-i de câteva ori situațiile până-și găsește ecoul și echilibrul în fiecare dintre ele (mai mult, Dorin Enache marchează decisiv în favoarea mesajului feminist, și el fostă victimă a abuzurilor de familie care aduce speranța prin reparația morală pe care o face unei amintiri, exprimându-și admirația pentru curajul acestor eroine: „Pe mine mama n-a avut curajul să mă alunge”), înainte de a aplica lovitura de grație prin testimonialele unor victime reale ale abuzurilor, proiectate într-un montaj cutremurător la capătul acestei mărturisiri dramatice despre libertate și fragilitate.
Asigurând în mentalul spectatorului o garanție colectivă pentru dreptul la viață și la fericire a tuturor victimelor tăcute ale abuzului domestic, nevoite de cele mai multe ori să-și facă singure dreptate. Lăsând loc de respiro pentru femeile ce le vor urma exemplul, înainte să se facă prea târziu și să ajungă pe acoperiș.
„RESPIRO – Vacanță pe acoperiș” , adaptare după „Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu
ARCUB Gabroveni
Regia: Corina Dragomir
Scenografie: Ileana Zirra
Costume: Bianca Popp
Proiecții video: Teona Galgoțiu și Teodora Roșu
Concept și realizare afiș: Ileana Zirra
DISTRIBUȚIA:
Sonia: Ada Navrot
Olga: Ioana Abur
Nora: Laura Vasiliu
Matilda: Cătălina Nichitin
Peter: Dorin Enache
Durata spectacolului: 1 oră și 50 minute (fără pauză)
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment