Ce-ai fi regretat dacă n-ai fi existat:   „Outfitul şearpelui”. Povestea primului Om care l-a inventat pe Dumnezeu din nimic.

Prolog: de sapă și de coasă nu te scapă nimeni.

Lumea privită cu susu’-n jos. La propriu. Prin ochii lui Cătălin Miculeasa, care se lasă anume studiat ca să-i înțelegem poziția. Sau individul târându-se în piele de șarpe pe undeva pe la baza unei piramide corpo-ratiste, în care omul, partea de jos a sistemului, duce după sine tot greul, imediat ce a fost scăpat în larma lumii între două țipete ale mamei, unul de plăcere, altul de durere. Doar dacă nu se năștea, abia atunci s-ar fi putut spune despre el că e un tip singur. Altfel e doar izolat și singur printre cei dragi, însă fără aspecte dramatice, cum savuros îl introduce în poveste Vlad Udrescu pe micul om care trăiește în realitatea întrebărilor fără răspuns exact sau imediat.

„Outfitul șearpelui”.

Poezia coregrafică a drumului inițiatic al bărbatului. Divizat în șase trupuri excelent antrenate ale unor tineri actori craioveni (Vlad Udrescu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Cătălin-Mihai Miculeasa și George Albert Costea), ademenite să ne povestească, cum numai Andrea Gavriliu știe să le ispitească, cam cum stă treaba cu toate ce se află înăuntrul lui înainte să-și lase în urmă pieile fiecărei vârste, pe care o va îmbrățișa, în ordine cronologică, numai ca să o lase în urmă. Păstrând cu sine noua experiență dobândită pe care încearcă să o integreze în bărbatul nou, bifând constrângeri, amenințări, compromisuri, ispite, tânjiri, victorii și înfrângeri cum se pricepe mai bine. Antrenându-și răbdarea, rezistența, puterea și echilibrul pe sfoara subțire a vieții pe care înaintează când precaut, când impulsiv, lăsând trupul să continuie coregrafic fraza începută prin rostire și ascunsă uneori (de rușine, din frustrare, de neputință) în spatele tăcerilor care urlă spasmodic prin toți porii revoltelor ce pun stăpânire pe carnalul și psihicul lui.

Și cum anume arată șearpele ăsta care traversează bărbatul dinspre copilărie spre maturitate și abia așteaptă să se încolăcească? În jurul amintirilor, în jurul fricilor, în jurul traumelor, în jurul descoperirilor, în jurul obsesiilor, în jurul visurilor și idealurilor lui? Și, mai ales, în jurul fenomenelor naturale și provocărilor casnice, cosmice, bahice, filosofice și anatomice?

Pare un tip de ispravă. Are pantalon negru și cămașă gri, un nod în gât de la gândurile despuiate și limba (română) despicată (în versuri, de cele mai multe ori albe). Poate de sapa și de coasa fatidice, anunțate încă de la început, de care n-are să-l ferească nimeni, nici măcar Marius Aldea (poetul care i-a vorbit fără blândețe ori menajamente despre sine). A venit la oraș de la țară, se dă în vânt după lipăit, după clipocit de femeie deasupra și după tot felul de sound-uri care-l ațâță de pe tot felul de  ecrane ce-I însoțesc tot mai fidele în singurătatea călătoriei (!), ascunse abil sub huruitul aspiratorului, soundtrack-ul vieții lui care-l bântuie acustic și emoțional dintotdeauna. Și care se năpustește mereu fără milă asupra corpului expus, tot mai încordat, supus ritmurilor și impulsurilor sale organice, cătând să-l smulgă din mizeria realității dintr-o nevoie prea mare de curățare. În special de tot femininul de care încearcă să scape în timp ce se străduiește din răsputeri să empatizeze, poate chiar să-și sincronizeze crampele menstruale și durerile facerii (!).

Poate repopula întreaga planetă în numai o jumătate de an, dar preferă izolarea și singurătatea specifice vremurilor noastre, pe care le explotează cum știe mai bine în acest context: teatral. Prin urmare, se lasă divizat excelent de Andrea Gavriliu în trupurile celor șase actori craioveni, unul și unul, care-și pun fascinant în mișcare sufletul și trupurile printre scaunele galbene și ventilatoarele (luminate cu interesant efect vizual) între care se găsesc prinși într-o realitate a întrebărilor cu și fără răspuns, căutând să se salveze. Un bărbat care se reconectează din nou și din nou la el însuși în chip diferit (foarte interesantă distribuția, personalități masculine diferite care-și pun în valoare individualitățile, dar reușesc să-i găsească acestuia și punctele comune în care să-și lege nodurile fără să-l trădeze)  în trecut, prezent și viitor, selectând din memorie, din realitatea imediată sau prin proiecțiile asupra celor ce-l așteaptă gesturi simple pe care le integrează într-o mișcare coerentă către înainte. Nu înainte să le fi rafinat sub atenta îngrijire a coregrafei până capătă sens și încărcătură emoțională (a se citi printre rânduri dansul codului de bare și a codului IBAN, întrerupte de alarme și sound-uri de app-ștafetă care prelungesc luptele virtuale din video game-uri în planul fizic – din nou savuros designul acustic al lui Mihai Dobre! -, unde-și caută granița realității pe bancheta metroului ce aliniază alienările la vedere, ca să le putem studia mai bine (!), încheiate de eseul lui Ștefan Cepoi despre fiecare om cu ochii-n telefon (toți cu fața lui!), eliminate din poem și din ringul de dans prin verbul propriei alegeri, nici nu mai contează în ce ordine – a aștepta, a se grăbi, a gândi, a citi, a căsca).

Răgâind tot mai mult în timp ce se scarpină, cu mintea plină de fete goale ori pe care le dezbracă întruna (amante perfecte și soții îngrozitoare, ispitite toate de provocări cosmice), tot mai obosit și cu olfactivul tot mai invadat de o moarte cunoscută, îmbătrânind încet ori doar visând că îmbătrânește până îl trezește stewardesa. Poate chiar în același vis.

Restul e poezie. Coregrafică.

În loc de epilog:

Bună dimineața erecție, am înfrânt și azi noapte moartea! Adevărat a-nviat!

(Să fi fost dragostea un răspuns la toate întrebările?!…)

„Outfitul șearpelui” de Marius Aldea

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Concept, regie artistică, coregrafie:Andrea Gavriliu

Muzică originală: Mihai Dobre

Regia tehnică: Sorin Gruia

Sufleor: Adrian Țîrcă

DISTRIBUȚIA:

Alex Calangiu

Ştefan Cepoi

George Albert Costea

Cătălin-Mihai Miculeasa

Claudiu Mihail

Vlad Udrescu

Durată spectacol: 50 min