Bărbatul.
Cea mai fragilă încrâncenare din univers.
Fibră de emoție antrenându-și fără încetare în drumul inițiatic femininul din mușchiul lui cardiac (de la primul biberon!) pe banda de alergare a vieții, cătând să-și păstreze echilibrul și să-și descopere masculinul pe măsură ce viteza și presiunile asupra lui cresc gradual, strângând încet șurubul antrenamentelor cardio din ce în ce mai intense pentru a-i ține inima deschisă, pregătită să primească tot mai multă iubire. Merge încrezător înainte în căutare de alint și iubire ducând dorul brațelor ce l-au legănat, tânjind după îmbrățișare și atingere, suportând suferințe, tremurând de frică, speriindu-se de întuneric și de singurătate, strângând uneori din dinți sau tăvălindu-se în așternuturi la ceas de coșmar, alteori plutind, sărind de pe un picior pe altul, alergând și încordându-și mușchii ca să fie văzut înainte să se împiedice, ridicându-se mai curajos după fiecare prăbușire, cătând mereu să-și învingă timiditatea și să domine, apoi să se conformeze, să se așeze, să-și găsească rostul și să-și păstreze stabilitatea. Ori numai să-și facă inima să bată mai tare pentru ca toate să aibă sens.
Printre respirații neregulate și poluții nocturne, între fior, uimire, descoperiri, năluciri și revelație, trupul lui fragil-viguros se zvârcolește la vedere (excelent întrupat de George Pleșca, Dennis Ilie și Vlad Furtună), cătând să dea noimă maturizării fizice și emoționale, dezlegându-se încetul cu încetul de firele nevăzute ale maternului de care a avut parte (fermecător alcătuit în reprezentația de aseară de sincronul coregrafic exceptional reușit de Anastasia Preotu, Tamara Găgeatu, Bianca Geantă și Ada Anghel) pentru a se arunca la picioarele divinului feminin ce are să-i iasă în cale (aceleași minunate dansatoare) într-o nouă producție a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), deja câștigătoare a premiului „Cel mai bun concept coregrafic” acordat Anastasiei Preotu, interpreta unuia dintre personajele feminine, regizorul-coregraf al acestui minunat spectacol preluat de Linotip – Centru Independent Coregrafic, acum în competiție la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent.
„Wet dreams (are made of this)”.
Unul dintre cele mai frumoase jocuri de-a stereotipurile pe tărâmul feminin/masculin, care trasează granițe permeabile și aruncă apoi peste ele gesturi, definiții și tablouri ale emoționalului din ambele tabere, unde se ciocnesc delicios emoții dintre cele mai diverse, atingând toate coardele sensibile ale afectivului cunoscut, îmbogățit cu toate ingredientele necesare pentru o reușită teatral-coregrafică încă de la prima ocheadă.
În ritm amenințător de pompă de sân, femeile din viața bărbatului (desfăcut inspirat în trei ipostaze, complementare, dar și replică ale unuia și aceluiași portret al masculinului transformat de la o etapă la alta), inițial mame și dantelărese în filigran (cu trupurile lor răzvrătite sincron) ale cordonului ombilical de care va rămâne legat emoțional toată viața, își suportă, deloc resemnate și deja supte de vlagă, condiția de mamă, prima care le amenință (chiar dacă le confirmă în același timp) feminitatea și va marca dezvoltarea emoțională ulterioară a odraslelor lor masculine, azvârlite în viață sub povara renunțărilor lor, adunate grămadă în jurul grilajelor pătuțului la căpătâiul căruia le-a fost legată veghea.
Împreună cu toate tresăririle, grija, răbdarea, neliniștile, insomniile și epuizarea care le prăbușesc iar și iar la pământ, în timp ce ritmul vieții își accelerează pulsația (excelentă muzica originală și sound design-ul semnate de Matei Bumbuț) și le trimite în vremuri viitoare, în care vor fi trecut poate demult peste toate aceste cazne, ori în vremuri trecute, în care dragostea încă era prietenă cu visurile și tânjelile lor de fetiță (excelent tabloul în care dansatoarele aliniate legănă împreună trupul adult al unuia dintre bebeluși, purtat apoi pe brațe). Legând fedeleș femininul în jurul masculinului crescut la sân, încă fără maculare în toată setea lui de viață, greu ostoită în pruncia alimentată cu laptele ce se revarsă tot mai alert din biberoanele aliniate pe bandă (!). Care-i va crește mari pe bărbați și-i va vârî pe nesimțite în pantalonii lor de adulți vânători, trimițându-i direct la prima partidă de agățat.
De agățat un feminin proaspăt dezbărat și el de povara amenințărilor care tocmai am aflat că-l paște, acum proiectat probabil undeva mult mai departe în timp de fetele ce se lasă cucerite la tejjgheaua barului.
De aici încolo liniile se curbează, se frâng, se intersectează și se depărtează în chip diferit una de cealaltă și unele de altele, decupând din grup câte o pereche ce va fi supusă unui narativ diferit într-un temporal diferit, umblând cu luare aminte prin diferitele tipuri de relații umane, așa cum le vom fi înțeles și experimentat fiecare dintre noi în căutarea iubirii. Datori fiecare să iscodească și să descopere în sine și în celălalt mugurii unui sentiment despre care nu știm niciunul nimic. Decât că-l trăim și pune stăpânire pe mințile și trupurile noastre.
Anastasia Preotu a gândit partituri generoase atât pentru dansurile de grup cât și pentru fiecare pereche de dansatori în parte, cărora le pune minunat în valoare și calitățile de partener. Neuitând să comenteze regizoral, prin gesturile cu care-și leagă coerent poveștile în mici comentarii ce amendează sau încurajează comportamente, lăsând moralității liberal arbitru. Într-un decor minimalist absolut pertinent, care delimitează prin câteva elemente spațiile de joc, lăsând vizual benzii de alergare rolul central în impregnarea pe retină a celor mai senzuale mișcări ale iubirii.
Vlad Furtună insistă, folosindu-și toată persuasiunea corporală de care poate da dovadă, să intre cumva în grațiile nemișcatei Bianca Geantă (excelentă ideea și foarte bine pusă în practică de cei doi – mai târziu rolurile se vor inversa copios, dându-le posibilitatea să se desăvârșească în senzual), în timp ce Anastasia Preotu împreună cu George Pleșca desenează pe coarde cu arcușurile (foarte flexibile!) trupurilor lor adevărate tablouri în mișcare (pentru violoncel și orchestra de sunete!), pe care le prind apoi într-un excelent album al unei pasiuni intense, cu toate du-te-urile și vino-urile necesare intensității poveștii de dragoste de care se lasă topiți până la ultima picătură de ceară a trupului lor, mistuindu-le în cele din urmă.
Încercând, ca toți cei de față, să-și imagineze, să încerce și să facă dragoste. Într-un joc al schimburilor și interacțiunilor de toate felurile, un dans al nesiguranțelor în care sunt atrași și respinși în și de mrejele iubirii, complici pe rând al singurului adevăr cu care ne-a fericit divinitatea. Și tot haosul pe care îl produc necontenit minciunile în care suntem nevoiți să-l învelim, zbateri, contorsionări și suferințe ale sufletelor, minților și trupurilor noastre mereu în căutare de atingere și simțire (nu lipsesc nicio clipă umorul, ironia și senzualul, chiar când se amestecă oedipian, își întind tentaculele cordonului ombilical mult în maturitate, se conjugă la masculin într-o trezire tovărășească ori confirmă prin repetiție moștenirile emoționale și suprapunerile de gen).
Care de care mai curios, mai seducător, mai dispus să joace totul la masa iubirii.
Everybody is looking for something.
They kinda found it.
„Wet Dreams (Are Made Of This)” de Anastasia Preotu
Linotip – Centru Independent Coregrafic
(producție UNATC)
Concept propriu: Anastasia Preotu
Regia și coregrafia: Anastasia Preotu
Decorul și costumele: Alisa Matei
Muzică și sound design: Matei Bumbuț (muzică originală), Ryuichi Sakamoto, Dirty Three, Pjusk, Valgeir Sigurðsson, Eurythmics, Peter Cat Recording Co.
Lighting design: Vlad Lăzărescu
Profesor coordonator: Conf. Univ. Dr. Liliana Iorgulescu
Foto: Matei Bumbuț, Alek Ștefan și Augustina Iohan
Cu: George Pleșca, Vlad Furtună, Dennis Ilie, Tamara Găgeatu, Bianca Geantă, Ada Anghel, Iulia Andro, Anastasia Preotu
Durata: 1h (fără pauză)
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment