Omul sărac în prag de Revoluție. Nici boii nu-i trag.
Istovit de muncă, sătul de jug, prea obosit să se mai alfabetizeze, prea sărac să se mai îngrijească, prea flămând să mai dea randament. Numai bun de manevrat (sperând că-și va mai potoli foamea) de semenii lui mai răsăriți, cu idei revoluționare și putere de manipulare. În orice direcție, fie ea și periculoasă, cam cum l-a prins octombrie 1917 în Imperiul Rus și cum l-a rostogolit teroarea roșie prin veacul european al dictaturilor comuniste din blocul sovietic, crescut vânjos în Marea lumină de la Răsărit și pe alte continente.
Luat de guler de George Orwell („Ferma Animalelor” a apărut în 1945, sub forma unei fabule politice cu referire explicită la revoluția rusă), făcut martor la ororile regimurilor totalitare (cu exemple din practicile staliniste din Uniunea Sovietică), invitat să analizeze pe propria piele natura puterii și mecanismele de corupție a idealurilor poporului. Nu oricum, ci pus să îmbrace pielea unor animale simbol (care deja nu mai era pielea lor (!)), cu scopuri precise în coacerea, înfăptuirea și propagarea idealurilor revoluționare a noilor lideri (bolșevici, care s-au ridicat să-și alunge Țarul, aici domnul Jones), într-o fermă random din Anglia unde animalele se revoltă împotriva stăpânului și speră să pună bazele unei societăți egalitare.
Orice asemănare cu ce s-a întâmplat în România după evenimentul fondator al secolului XX nu este deloc întâmplătoare, pentru că Andrei Huțuleac ia încă o dată de guler animalul proletar (sau bolșevic) propus de Orwell, îl îmbracă inspirat într-o salopetă-uniformă de lucru și-l așează (alături de spectatori) la masa de lectură a greșelilor istoriei pentru a-l face albie de porci (!), îl învață imnul și-i trage niște lozici fondatoare, apoi îl dotează cu panglici roșii (don’t worry, n-a uitat de contemporan, a strecurat și curcubeul!) și-l bagă în Cântarea României, ca să fie clar. Sub idolatrii de sezon, cu ode pentru popor și conducătorul iubit, dansuri și sporturi populare (mie mi-au trecut câteva Daciade prin fața ochilor!), ansambluri de explorare a cultului personalității (excelentă ideea puzzle-ului cu imaginea liderului), raportări de depășiri de plan și entuziasme controlate ale mulțimii capabile să realizeze cincinalu-n patru ani și jumătate, aparent tot mai fericită și tot mai datoare pentru această bunăstare, la adăpostul căreia suferința individuală începe să se manifeste în forme tot mai înspăimântătoare, cultivând frica și teroarea în rândul cetățenilor.
Pe scurt, porcii lui Napoleon (superba Andreea Grămoșteanu închipuindu-l pe Stalin – cine n-are actriță de forță, să-și cumpere Andreea Grămoșteanu! – autoritară, subversivă, tiranică și, foarte important, de neoprit (!), excelentă performanța ei, mai ales fizică) și Squealer (Vlad Logigan, un essssscelent (!) Molotov cu râtul la vedere, o portavoce simpatică pentru portavocea lui Napoleon, căruia îi dezvoltă, explică și diseminează mesajele) punând stăpânire pe ograda îngrozită (după ce scapă de tovarășul lor Snowball – Oana Pușcatu îl reprezintă în această ipostază pe Leon Troțki, înlăturat de bolșevici de la putere, alungat din URSS și ucis în cele din urmă în Mexic de un agent sovietic), care urmase întocmai sfaturile entuziaste de eliberare ale respectatului Maior (porc între porci, martir între martiri, minunata Oana Pușcatu, ideologul și șeful propagandei revoluționare care dă drumul – de foarte sus! – de sub autoritara ei căciulă rusească, printr-un puternic și lung discurs mobilizator acestui spectacol, pe care-l va susține apoi ferm inclusiv pe partea muzicală; în timpul liber Muriel, capra cea albă englezească (!) însărcinată cu (răs)tălmăcirea principiilor Animalismului). Ogradă scăpată ca din întâmplare în băile de mulțime ale lui Ceaușescu sau un minimalism teatral cu repetiție și aparat de represiune și propagandă pentru o nouă revoluție. Teatrală. La aproape un secol de la nașterea satirei lui Orwell, o lectură deschisă în fața oglinzii cotidianului pe scena Teatrului Mic, unde Andrei Huțuleac își convinge colegii, cu alegoria politică pe masă și cele șapte porunci ale Animalismului la vedere, pe perete. Încălcate. Toate. Pe principiul „patru picioare bine, două picioare mai bine!”.
Om contra om cu tiran lângă tiran!… Sau exploatarea Animalului de către animal într-un spectacol aproape lectură din care se ridică șugubăț scenele ce vor fixa ferm mesajul în ochii și sufletele privitorilor, învârtite abil, aproape exclusiv actoricește, de Animalul proletar.
Sau cel căzut pradă acestei revoluții câștigată de porcii istoriei, fie din naivitate, precum Molly, iapa tânără care-și poartă cu mândrie panglicile prinse-n coamă, simbolul sclaviei lor (Silvana Mihai, animatorul incontesatbil al spectacolului, zburdalnică și superficială pe potriva personajului, protagonista unui moment intens de streetdance pe masa de lectură), fie din neputință (Clover, iapa bătrână strunită de Ana Bart, conștiința ssaaau rațiunea care dă voce și discursului despre deziluzia generală a animalelor care au eșuat să-și creeze societatea egalitară în care să nu mai sufere nimeni de foame și frig, o lume în care cei puternici să-i protejeze pe cei slabi și în care fiecare să muncească după propria putință și abilitate).
Ori numai din silă și pasivitate, precum Benjamin, măgarul zgomotos și zeflemitor al luiAndrei Brădean, cel mai bătrân (şi cel mai puţin sociabil) animal de la fermă, însă nu „un măgar pur și simplu”, cum îl anunță colegii de lectură, ci un mizantrop dansator (!), care articulează cu bețele lui de toboșar momentele cele mai crunte din istoria fermei Animalului nou, întrupată perfect în trupul ferm și sănătos al lui Boxer, muncitorul sovietic devotat din actorul atent, bine echipat (!) și devotat pe ringul teatral de luptă Virgil Aioanei, dispus să încaseze demn loviturile regimului prin obediență și devotament absurd (Napoleon are întotdeauna dreptate!) și muncă silnică până la prăbușire și autoeliminare (excelentă scena de grup de la construcția istovitoare a morii, în care este acompaniat de pe margine de colegii lui într-unul dintre cele mai spectaculoase momente coregrafiate de Ștefan Lupu). Boxer este imaginea pefectă a Omului nou, așa cum a fost descris mai târziu de comuniștii sovietici (altruist, sănătos, musculos, puternic, obedient și, mai ales, entuziast în răspândirea idealurilor revoluționare comuniste, condus de stăpânirea conștientă de sine, care presupunea respingerea instinctelor primitive, personalității înnăscute și a inconștientului).
Sub atenta supraveghere a Secu, mai precis a corbului Moise, un excelent Viorel Cojanu în chip de leneș și turnător-șef al spectacolului, inteligentul distribuitor al minciunilor preparate de porci întru intimidarea și îngrozirea ogrăzii, pe care o fascinează și o ademenește mereu cu promisiunile Raiului care-o așteaptă după moarte (îți rămâne pe retina sufletului dansul plin de grație al aripilor Corbului ce-ți prezintă feeria deșartă din țara misterioasă pe care-o numește Muntele de zahăr Kandel).
Cred că lectura „Ferma Animalelor” de la Mic ar putea fi rezumată drept o țesătură dramatică de intrigi bine ticluite, pline de umor și ironie, sub care trupa Teatrului Mic a ascuns deștept cele mai mari orori ale istoriei noastre recente. Înțesată cu multe detalii delicioase și spectaculoase în care-și îmbracă abil dulce-amarul recognoscibilului la toate nivelurile (lingvistic, dramatic, ideologic, filosofic, istoric, muzical, coregrafic, teatral), extrase la tot pasul din tot ce se poate, de la un mic gest sau tic verbal (fără violență!), la desene animate și parade de stradă de tristă amintire, ori stoarse precis din trafaleți și cutii de lapte (!), aruncate în contemporan prin neașteptate interacțiuni cu publicul, atrăgând atenția asupra pericolelor uriașe ce pândesc mereu masele neinformate (ale căror revoluții eșuează când liderii își urmează interesele proprii, în complicitatea tăcerilor tuturor, care le fac astfel loc în față prin lipsă de educație și vigilență democratică, detonând libertățile cu greu obținute, supuse oricând unei noi forme de tiranie), numai bune de dus de nas de cei cățărați peste noapte la putere, ajutați și protejați de instiuții de forță să ajungă și să română la masa privilegiilor istoriei. Și alegoriei.
O cină de taină cu cei mai mari tirani ai omenirii (!) din ultimul secol.
Dar, așa cum o definea Mao Zedong în biblia maoismului, „revoluţia nu este o cină socială, un eveniment literar, un desen sau o broderie. Nu poate fi făcută cu eleganţă şi curtoazie. Revoluţia este un act de violenţă prin care o clasă răstoarnă pe alta”.
Nu-i nevoie musai de sânge acum, e bun și un glonte cu cerneala din tușiera ce însoțește ștampila de vot.
Dacă nu vrem să ne conducă iar toți porcii!…
Atenție, se repetă!
P. S.
You were born with a voice so open up and speak your mind
Raise conciousness and elevate how we all relate don’t hesitate
No need to be better or smarter than anybody else
Leave judgement at the door for others and yourself
The revolution is in your mind.
„Ferma Animalelor” de George Orwell Scenariu teatral de Andrei Huțuleac
Teatrul Mic, Sala Atelier (Constantin Mille)
Regia: Andrei Huțuleac
Scenografia: Maria Nicola
Coregrafia: Ștefan Lupu
Sound design: Marin Grigore
Song-uri: Oana Pușcatu
Lighting design: Lucian Moga
Asistent regie: Dora Bârzan
Producător delegat: Alois Chiriță
Credit foto: Anastasia Atanasoska
Ilustrații: Maria Nicola
Grafică: Blanca Doba
DISTRIBUȚIA:
Napoleon: Andreea Grămoșteanu
Squealer: Vlad Logigan
Maiorul, Snowball: Oana Pușcatu
Boxer: Virgil Aioanei
Corbul, Câinii: Viorel Cojanu
Clover: Ana Bart
Molly, iapa tânără: Silvana Mihai
Măgarul Benjamin (la tobe): Andrei Brădean
Pancardier (!): Vlad Milotoi
În alte roluri: aceiași
Durata: 2h
*Nerecomandat persoanelor sub 14 ani.
**În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.
Spectacol accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, la cerere.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment