Pavană de pavaj.
Sau doar drumul spre (nici nu contează ce, ci doar cât de periculos e!), pavat cu intenții bune și execuții senzaționale, prinse atent în caldarâmul tras vremelnic de sub picioare (sâc!), piatră cu piatră, unor tineri care o ard pe străzi în căutare de companie, de validare și de iubire. Rămași pentru un ceas în aer (la propriu!), în toate formele pe care spasmele aglomerărilor de hormoni ce le traversează firesc trupurile le presupun, pentru a alunga, în chip diferit și totuși ba asemănător, ba complementar, singurătatea. Ba solo, ba câte doi-trei, ba în cvintet…
Într-un streetdance cool cu accente de gagliarda și saltarello în forme tot mai agravante, până la boléro (!), asortate tandru-ghiduș la temperamentul și carisma celor cinci frumoși tineri actori dansatori (Eduard Chimac, Iustin Danalache, Elena Foriș, Vlad Furtună și Valentina Kocsis, toți unul și unul!) care-i împlinesc senzualul și îi conferă strălucirea revendicată de frumusețea clocotului vârstei, tălmăcită pre limba celor ce vor să învețe să iubească prin intermediul teatrului și al muzicii. Chiar cu el, cu Maurice Ravel!… Incroyablement actuel!!!
Un hip hop colorat sau o sârbă funk în cinci păzește (!) în cea mai nouă deschidere de bal (stradal!) de secol XXI, cum numai Andrea Gavriliu putea imagina pe o scenă de teatru! Un drama-dance artizanal în spiritul care a consacrat-o pe diverse scene românești ca făuritor de vibe contemporan, la prima vedere un impro ritmo-social intentat celor cinci corpuri excelent antrenate (pe care le și cunoaște bine din alte proiecte personale sau teatrale în care a semnat coregrafia), reprezentanți ai unei generații parcă uitată undeva afară în întunericul străzii la un altfel de petrecere de noapte, în frig și ceață, departe de interioare somptuoase ticsite de cristaluri, argintării și cupe de șampanie ciocnite pe ringuri generoase de dans unde invitații din bal își etalează frumusețea și ținutele strălucitoare printre catifeluri și lumini de candelabre (știe și așa Andrea Gavriliu, a se vedea „Fiesta” și „Double Fiesta” (!)) pe care solemnitatea acordurilor clasice par a le impune.
Carevasăzică se poate somptuos și așa, pe auster, sub cerul liber, unde iubirile ard parcă mai tare însuflețite de pericolul din vânturile răscrucilor și pasiunilor trecătoare, la întretăieri de atingeri și de respirații ce-și caută un împreună. Și nu, Ravel nu e doar un pretext, cum se poartă de obicei pe la performance-urile din zilele noastre. Ravel e un cadru de lucru, de studiu atent și explorare minuțioasă a corporalului pe fiecare notă muzicală care capătă sens, ritm, poezie și gesturi elaborate (și câtă muncă și efort se vede pe sub fiecare broboană de sudoare!) într-un narativ solid, prins într-o suită preclasică de dansuri expediate în acompaniament corporal impecabil, ce definește în chip diferit de la o scenă la alta revolta trupurilor la vârsta tuturor îmtrebărilor importante. Un joc vesel și vioi, pe alocuri trist sau grav, atins de impulsuri violente de apărare, dar mereu plin de forță și de zvâc, de salturi aproape mortale în abisurile inimilor de unde se repliază rușinate să nu carecumva să fie văzute și să dea de gol suflețelele zbuciumate, surprinse în toată splendoarea vulnerabilităților lor!…
„Rave de Ravel”.
Cea mai nouă nebunie de teatru fizic semnată de Andrea Gavriliu, dată jos de pe raftul cu dorințe și înscenată la Teatrul Masca (și) pe bolero-ul lui Ravel. Și mai ales dincolo de el. Sau cea mai frumoasă întâlnire a fetelor și băieților de pe stradă cu cel mai cool sound clasic, îmblânzitor priceput de inimi și răzvrătiri adolescentine, chemate la defulare și răsfăț. De una dintre cele mai importante artiste coregrafe din peisajul autohton.
Andrea Gavriliu este în primul rând un mare explorator. Al corpului, al socialului, al ludicului, al emoțiilor de toate felurile prinse fedeleș într-un firesc ce pare mereu facil și la care performerii aleși pe sprânceană, ajung cu foarte multă muncă. Spre deosebire de alte spectacole ale coregrafei, tonul trupurilor rămâne, în ciuda strădaniilor de îndulcire pe ici-colo, unul răstit, al străzii până la capăt neîmblânzită (sau doar al unui secol care nu mai suportă romantismul în relații), al fricii de celălalt și al nesupunerii în fața vulnerabilității. Sincronul doar aduce singurătățile împreună, în fiecare strigă parcă pe altă limbă nevoia de a aparține, dar și groaza de integrare. Tribalul devne un ritual de sudare a grupului. Egalitatea de gen, drepturi, șanse ori posibilități de exprimare rămâne mereu la masa de joc (deși chiar raportul de gen e trei la doi), fidelă poate în acest chip limbajului de streetdance și merge uneori până chiar la a anihila sexul și sexualul, dimpreună cu toate deosebirile vizibile (excelentă scena în care-i vâră în costume colorate, reducându-le numărul de membre și anihilând în cele din urmă chiar umanul, într-o joacă de un incredibil candid!) pe care o gașcă dintr-un cartier de periferie le omogenizează de obicei.
Un spectacol de teatru fizic descris ca aproape tribal, dezvoltând în fiecare secvență coregrafică câte un ritm de Ravel, boléro-fusioned (acordurile celebre sunt un leitmotiv excelent surprins de sound-design pe tot parcursul spectacolului până la explozia finală, construind și definind tensiuni și complicități în relațiile dintre membrii grupului (o încercare de seducție pe „Pavane pour une infante défunte”, o legătură frățească aproape telepatică pe „Jeux d’eau”, un joc de transformări caricaturale pe „Alborada del Gracioso” sau solo-uri de music vision în cheie ludică pe fragmente din opera „L’enfant et les sortilèges”). Contraste magice la tot pasul în cutia de rezonanță a uneia dintre celei mai pricepute însuflețitoare de trupuri ale scenei noastre, transformate cu grație și senzualitate în joc și joacă, super-vibe, super-emoție, mult umor și foarte multă energie.
Un joc masculin/feminin pe tema „mai nu vrea, mai se lasă!…”, fără de cuvinte, ce reușește un dramatic de cea mai bună calitate în teatralitate.
Restul e poezie și libertate.
Cu reverențe de rever. De rave. De Ravel.
Iar boléro-ul… Doamne, boléro-ul!…
„RAVE DE RAVEL”
Teatrul Masca
Concept, coregrafie și ilustrație muzicală: Andrea Gavriliu
Muzica: Maurice Ravel
Credit foto: Teatrul Masca, Andrea Gavriliu și @virtual_yarra
PERFORMERI::
Eduard Chimac, Iustin Danalache, Elena Foriș, Vlad Furtună, Valentina Kocsis
Restricții de vârstă: +14
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment