Je suis Ivanov. Я Иванов.
Je suis revenu te chercher. Cu o reverență cinemuzicală (à la française) în teatrul românesc față de marea cultură rusă și greu încercații ei supraviețuitori de azi. Sunt Ivanov. Întors să te iau, știind că mă aștepți și că nu ne putem lipsi unul de celălalt. Chemați să ne privim unul pe altul singurătate în singurătate, amândoi plecați și întorși din războaie, jefuiți, abandonați, distruși, dar mai bogați acum decât înainte de orice luptă. De tandrețe, de lacrimi, de timp, bolnavi de încă un secol Cehov de singurătate și neputință, trecut peste noi și peste toate iubirile care nu ne-au putut salva. Căutându-ne iar nefericirea proprie în nefericirile celorlalți, într-un crez artistic puternic și excelent articulat despre forța tămăduitoare a artei pentru sufletul rătăcitor al omului în vremuri de răstriște, creator, interpret și personaj așezat în capul mesei la o nuntă tristă cu miri gata îndoliați de neputința de a-și împărtăși iubirea și idealurile. Într-un spectacol cinemateatral despre iubirile și ispitele marginalilor, în cel mai rafinat spectacol marca Eugen Jebeleanu montat la Teatrul Național „Marin Sorescu”din Craiova, scena pe care îndrăznește să-i întâlnească în universal pe Hamlet cu Femeia mării (spre a-și reconfirma titlul de cei mai buni actori, ca între doi premianți UNITER), într-o zadarnică și splendidă încercare de iubire. De sine și de ceilalți.
Dezbateri aprinse de idei despre singurătate între oameni, actori și personaje (dar și între gândurile lor!) condamnați la rutină și plictis, amestecați fascinant într-un melanj teatru-film care transcede timpul, spațiul și formele de exprimare, oscilând fermecător între tablouri video și fotografii teatrale care surprind izolările dansante din epoca lui Cehov (superbe suprapunerile cadrelor cu dublu funcțional, film/teatru, mai ales cele din salonul Lebedevilor, demne împreună de un album de artă!), arii delicate cu glas de soprană strecurate elegant printre felii generoase de romantism francez din anii ’70-’80, minunat aduse împreună și articulate muzical de Rémi Billardon, fracturate de inserturi la limita infantilului (excelentă scena de grup coregrafiată pe liedtext-ul unei melodii germane de an nou 1977, care l-a avut în prim plan pe Christoph Waltz (!)) sau eclecticului muzical de rit nou (bine primit de public casting-ul Ralucăi Păun, care sparge cu mult umor și tensiunea și monotonia ce se cer sublimate, touché contesă!) ce traversează recognoscibil orizontul latino-balcanic și îmblânzește granițele dintre epoci, aduse fără zgomot împreună într-un revival autohton tip mândră floare trandafir, sparte în spasme de viață și revendicări de azi și de oricând de aici și de-aiurea între trupuri ce se zvârcolesc și se pierd unul în altul și unul de altul între dorință și nepăsare, adulmecându-se fără încetare spre a-și valida umanul prin erotism și empatii circumstanțiale, fără gen, număr și caz, legate în interes, obișnuință și conform, bolnave de neatingere și neîmpărtășire, damnate la întâlniri monotone sau presărate cu iubiri plate și bâlbe despre nimic (!). Un freamăt neîncetat care provoacă senzual personajele lui Cehov să iasă din monotonia convenționalului și să se supună privirilor mustrătoare ale contemporanilor, ațâțați vremelnic de magnetismul creat cu multă pricepere în scenă și scuturați punctual de visare de vigilenta echipă de platou.
În fața camerelor (de filmare!) lui Eugen Jebeleanu și ale Velicăi Panduru (de casă(/case!) elegant desfășurată pe moșia rusească și frumos îmbrăcată în lumină, generos transformată în grădină, terasă și sufragerie cu și fără timp – excelente detaliile care-i asigură atemporalul și distincțiile spațiale, lăsând în seama recuzitei, vestimentației, cromaticii și luminii propuse încărcarea cu sens și cu epocă –, perfect înșurubate pe scândura platoului de filmare care le schimbă cât ai clipi gradul de intimitate și funcționalul în funcție de nevoile dramatice și teatrale ale ingenioasei regii, străjuite la stânga de rulota de lucru și la dreapta de cabina de machiaj și un spațiu pentru costume și repetiții, fluent asamblate pentru treceri fascinante între actori și personaje pe care le asigură fără oprire operatorii care filmează live, integrând inteligent și dinamic ecranul și teatrul cu totul în scenă) actorii se joacă fără încetare de-a singurătatea. În fel și chip, traducând în limbaj propriu însingurarea, izolarea, resemnarea și moartea antumă, intrând și ieșind cu o incredibilă lejeritate în și din pielea eroilor cehovieni ai alienării, tratați cu importanță egală în tema propusă (toate personajele mai puțin vizibile ori mai puțin prezente în piesa lui Cehov capătă în propunerea lui Jebeleanu o relevanță rezolvată încă din dramaturgia spectacolului, prin personaje adăugate sau contrase, construite special pentru actorii din distribuție), întorcându-ne sufletele și referințele pe toate părțile până când ne regăsim cu toții, pe scenă și în sală, în Ivanov.
Încă de la frisonantul îndemn al lui Kirill Serebrennikov (celebrul și curajosul regizor rus de teatru, film, operă şi balet, îndepărtat de regimul putinist de la conducerea teatrului pe care-l conducea, exilat în propria ţară, arestat la domiciliu în urma unui scandal politic înscenat pentru a-i opri mesajele artistice anti-sistem dintr-un război deschis cu administrația de la Kremlin și biserica rusă) la luptă, curaj și rezistență în artă și în viață, rostit răspicat în limba rusă, în semn de solidaritate, în deschiderea spectacolului, trecând și prin declarația asumată a artistei fotograf Sabina Weiss (prezentă și pe coperta 4 a caietului program al spectacolului: „Fotografia mi-a adus fericirea. Nu sunt un artist, sunt un artizan, nu creez nimic… Sunt doar un martor a ceea ce văd și ce mă interesează, adică întotdeauna oamenii”) până la cuvintele fotografului Richard Avedon (sub care debutează actul IV) despre oamenii pe care nu-i vede nimeni dar care fac lumea să se miște, Eugen Jebeleanu se încăpățânează să-l prezinte pe Ivanov în fața noastră sub toate formele în care s-ar putea regăsi în cehovianul, socialul, artisticul și umanul cunoscut, jucându-se delicat cu fragilitatea și vulnerabilizarea la care-și condamnă fascinant teatral actorii, dezbrăcați de inhibiții, ipocrizie și falsă prețiozitate până rămân cu toții în Ivanovul gol.
Damnabil și iubibil deopotrivă, la masă, pe terasă, în grădină, în camera de toaletă a lui Nikolai Alexeevici și a Annei Petrovna, în salonul de primire al Lebedevilor, în cabina de machiaj, pe holurile teatrului, în spatele camerelor, în rulotă și în viață, în plină criză morală și existențială, tot Ivanovul din noi și din cei care aleargă neobosiți prin tranșeele scenei și ale propriilor gânduri spre a câștiga bătălia cu viața caută să-și imagineze dragostea pe care nu mai sunt capabili să o simtă în timp ce fug de demonii interiori, dar, mai ales, de plictiseală. Un plictis de sorginte cehoviană (grăitoare scena de background a Zinaidei Iuliei Colan care se pregătește pentru un rol în cu totul alt spectacol!) și totuși de tip foarte nou, pe care poți pune mâna, un mecanism rutinant și searbăd pe care-l recunoaștem cu toții în spatele măștilor sociale și care ne topește pe mulți în floarea vârstei în colțuri anoste de viață ce se pot umple până la refuz de gol, pe care costumele, machiajul, obiectele de recuzită și aparatele de filmat îl aduc atât de aproape de spectator în superbe scene ce acompaniază năucitor criza unor existențe mărunte, pierdute pentru totdeauna în provincialism și ipocrizie, cărora le dau credibil viață și farmec minunații actori ai trupei craiovene, provocați la performanță și creativitate de Eugen Jebeleanu.
O poezie vizual muzicală în care Ivanov cel original, din nou un excelent Vlad Udrescu, domină scena de la înălțimea puternicei lui fragilități (după delicioase apariții în montările craiovene afrimiene și performanța reușită cu Hamlet în spectacolul lui Declan Donnellan, Vlad Udrescu, actorul încoronat al vulnerabilității de diamant, se depășește pe sine în spectacolul lui Jebeleanu, care l-a dorit neapărat în acest rol), un actor complex și expresiv cu trăsături delicate, rostire multistrat, lacrimogen feroce și ponderabil plutitor de Pina Bausch, își împinge cu luciditate și ingenuitate sfredelul în miezul personajului lipsit de iubire, de credință și de sens, înhămat la o povară tot mai grea, transbordată din cotidian în Cehov (și invers!) cu un firesc care-i vine atât de familiiar în joc, aruncată pe umeri de viața care-l cocoșează înainte de vreme și-i forțează șlefuirea boemului în care este nevoit să se refugieze, tot mai scârbit de responsabilități și neputințe. Deja bătrân la 35 de ani, cu o soție bolnavă pe care n-o iubește și în căutare disperată de plăcere și noimă în tot ce-l înconjoară, uzat, epuizat, rătăcit și rușinat (excelent își rostogolește tristețile și singurătatea desprinse din lectura scenariului între becurile oglinzii de machiaj din monologul inițial, încheiat într-un zâmbet șiret și complice de actor interpret detașat și sigur pe sine cu care-și va deschide calea spre multele nuanțe propuse parcursului lui) dar încă dornic, ludic și pasional cum se va dovedi pe parcursul spectacolului în care va explora bipolar personalitatea lui Ivanov. Unul care nu mai poate nimic și nu mai așteaptă nimic, strivit de rușinea care-l copleșește (excelent monologul din actul III, urmat de confruntarea dură cu Lvov), iremediabilul vinovat conștient de fiecare rotiță, fiecare șurub și fiecare supapă din mecanismul complicat care pune în mișcare viața fiecăruia, de neînțeles de către viața altora.
La care trebuie să se ajusteze toți ceilalți Ivanovi, replicile contondente ale singurătății lui molipsitoare.
Tovarășii lui de muncă, social și pahar, Mihail Mihailovici Borkin (excelent Alex Calangiu, un tip șarmant și versatil, gata oricând să se schimbe în epocă (!), psiholog personal asumat și magnetic atras de labilitatea stăpânului său înger protector, dispus să facă orice pentru a-l smulge din apatie, prins parcă fără șansă într-un parteneriat în singurătate din care trebuie să se salveze amândoi (!), administrator întreprinzător al moșiei ce scotocește fără încetare după oportunități și aranjamente ce pot scoate din blocaj acest colț împotmolit de lume și de emoțional, energic și șugubăț, inima petrecerilor și grupurilor sociale pe care se străduiește și reușește să le scoată fermecător din înțepenire, punându-le sângele și dorințele în mișcare), Matvei Semionovici Șabelski (splendid Claudiu Mihail în propunerea cvasiinocentă a lui Jebeleanu, un nobil decăzut și autosuficient, întreținut și singur, care parazitează bruma de bunăstare a lui Ivanov, un conte dezbrăcat până la piele de ironia și răutatea pe care i le impută Anna Petrovna, dar mai ales de dorința de a intra cu orice preț (!) în rolul cu care va asigura, prin contrast, teatralul în unul dintre cele mai puternice tablouri ale spectacolului, cu care va amuți audiența!), Pavel Kirillîci Lebedev (Marian Politic în rolul unui depersonalizat președinte contemporan al administraţiei zemstvei imaginare de altădată, un suflet slugarnic de bețiv expert în rețete pescărești, fost curtezan prins definitiv sub papucul ascuțit al femeii, care-i alege azi replicile și-i chivernisește averea, pe care el nu s-ar sinchisi să o cheltuie pe plăceri și desfrâu, ba chiar pentru a-și cumpăra un bilet de nesingurătate în compania băieților și a celui ce ar urma să-i devină ginere) și Dmitri Nikitici Kosîh (simpaticul Cătălin Vieru, șeful truismelor din salonul social, încasator la accize dar și la levate în jocurile de cărți, musafir în casa Lebedevilor și slugă în rulota actorilor).
Dar și Ivanovii de gen feminin, nefericita lui soție Anna Petrovna,căreia nu se sfiește să-i spună în față crudul adevăr punându-și deznădejdile pe masă (regina rutinei și a încercărilor inutile de salvare a amintirilor și aparențelor, căreia îi dă glas cu stăpânită disperare, bine canalizată către autoironie și autodistrugere, Ramona Drăgulescu – în cealaltă distribuție Romanița Ionescu -), o femeie lipsită de orice urmă de patetism, revoltată și împăcată totodată cu lipsa de iubire și propria singurătate, perfect conștientă de limitele bolii și plictiselii în care e condamnată să-și petreacă sfârșitul zilelor, agățată cu falsă disperare de un voal sarcastic de mireasă care nu-i mai permite să se ancoreze în viață (!), refugiată pentru câte o clipă în speranțele de salvare a căsniciei și îndepărtare a ispitei ori în fumul țigărilor care-i distrug încetul cu încetul plămânii.
Lăsând Sașei Lebedevilor cale liberă către viața viitorului văduv Ivanov căzut în depresie (Costinela Ungureanu în mare formă în rolul tinerei Sașa, fata apăsată și dezgustată de inerția instalată în casa cu muște leșinate și aer înțepenit de plictiseală căreia se străduiește să-i lumineze ferestrele către lume (!) și să-i ridice poalele în cap, acidă și nemiloasă în a le găsi pricină tuturor și fiecăruia în parte, motorul feminin care pune socialul în falsă mișcare doar dintr-o nevoie disperată de a se simți integrată, celebrată și iubită cumsecuvine, chiar și de un văduv cvasiinteresat, dispusă să treacă peste ignoranța, indiferența și patetismul lui Ivanov dintr-o desuetă idilă-clișeu, hrănită doar în capul și sufletul ei tânjind după o brumă de atenție mai însemnată, visându-se o femeie puternică și optimistă care salvează bărbatul visurilor ei de psihopatii, amăgire și gânduri suicidale.
Sub privirile dezaprobatoare și judecata aspră a medicului curant al Annei, Evgheni Konstantinovici Lvov (George Albert Costea în distribuția în care am văzut spectacolul, Cătălin Mihai Miculeasa în cealaltă distribuție) onestitatea și plictiseala în persoană, un ins prins inteligent între cuiburile de cucuvele respectiv de viespi, un suflet singur, revoltat de cruzimea umană, care, în lipsă de admiratori și admiratoare, se vede nevoit să-și laude singur calitățile pe care nu pare dispus să le identifice nimeni în lumea asta rece lipsită de empatie și preocupare reală pentru o viață bună și morală.
O viață de huzur trist și resemnat, acompaniată live de solista Monica Ardeleanu (belle touche!) și susținută demonstrativ de servitori și musafiri (pe care filmarea operatorilor îi aduce din când în când în prim plan), o viață din care se chinuie în permanență cu toții să evadeze, de la Zinaida Savișna (Iulia Colanintrată în rol cu evadare cu tot, plasată precis în buzunar dintr-o altă piesă (!) care i-a asigurat intrarea triumfătoare într-un rol mic, ce se încarcă astfel cu mult sens, din care asigură circuitul banilor prin buzunarele oamenilor din gubernie și dirijează drumul ceaiurilor și al dulcețurilor prin salon și grădină în calitate de gazdă amabilă și chivernisită, și ea o singuratică în căutare de companie socială și fiori care să-i mai traverseze șira spinării – interesantă scena scotocirii în buzunarele lui Ivanov -) sau Avdotia Nazarovna (Geni Macsim într-un rol ingeniosconstruit, codoașa bârfitoare care caută rachiu în bufetul din sufragerie, nod în papură gazdelor neprimitoare și miri pentru femeile singure și bărbații neconsolați, mijlocind iubirea și înțelegerea, presărate din abundență cu licori etilice cu care binecuvântează noile legături între oameni și stropește printre lacrimi mormintele bărbaților îngropați care au condamnat-o la singurătate).
Până la impozantaMarfa Egorovna Babakina, din nou excepționala Raluca Păun care asigură mecanismul comic al spectacolului, punctând decisiv în extratext, la comtesse qui suscite des applaudissements, văduva cu atitudine manelo-regală și suflet singuratic de femeie refuzată și abandonată, curtată doar pentru punga ei groasă și atitudinea dezinvoltă cu care dezmorțește atmosfera, hai băieții, hai mai repede, déshabillez vous!… de personaje, de textile, de toate inhibiițile, să ne jucăm oleacă de-a scufundatul în afaceri maritale, cu toate datele demografice masculine și legăturile lingvistice oltenești-francofone la vedere, cu denominativul, vârstele și statutul vostru marital răvășite și terfelite întru deliciul publicului, până întoarcem situațiunea pe toate fețele să simtă fiecare cum tremură scaunul sub el de hohot de râs și de groază!…Că doar mai avem să dăm drumul la văicăreală, malițios, durere și suspin înainte să ne punem pistolul la tâmplă!…
Singuri și infinit triști în viață și pe scenă, sufocați de ceilalți și de nevoile lor, ca orice Ivanov ce se cere eliberat cu onoare, după ce ajunge în sfârșit să facă (cu mâna!) ce-i dictează conștiința!…
După o șocantă și cutremurătoare mărturisire de credință și de valori în mai multe straturi teatrale și umane, cu manifest cu tot (puternică mai ales deschiderea răspicată, despre moștenire, responsabilitate și asumare absolută, dar și intermezzo-urile din drag de ardere pe altarul artelor (!) întru desăvârșirea unor tablouri coerente de epocă și epoci), o intimitate împărtășită cu bucurie tristă și mult ludic pentru lumea Ivanovilor de care aparținem și în care lâncezim cu toții.
Și să nu uităm să ne luăm și peste picior!…
Ce popor!…
„Ivanov” de Anton Pavlovici Cehov Traducere și adaptare: Raluca Rădulescu
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, sala Amza Pellea
Regia artistică & director de imagine: Eugen Jebeleanu
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Rémi Billardon
Lighting design și Asistența de scenografie: Sabina Reus
Asistent regie: Ovidiu Cârstea
Video artist: Ovidiu Zimcea
Producător delegat: Marius Pîrlea
Foto credit: Albert Dobrin
Secretar literar: Haricleea Nicolau
Regizor scenă: Sorin Gruia
Sufleor: Adrian Țîrcă
Sunet: Emy Guran, Dan Feneșan
Lumini: Ștefăniță Rezeanu, Alina Mitrache
Video: Florin Chirea, Eduard Sărăcin
DISTRIBUȚIA:
Nikolai Alekseevici Ivanov: Vlad Udrescu
Musafir, solistă: Monica Ardeleanu
Gavrila: Gabriela Baciu
Mihail Mihailovici Borkin: Alex Calangiu
Zinaida Savișna: Iulia Colan
Evgheni Konstantinovici Lvov:George Albert Costea / Cătălin Mihai Miculeasa
Anna Petrovna:Ramona Drăgulescu / Romanița Ionescu
Operator/ MC: Corina Druc
Avdotia Nazarovna: Geni Macsim
Matvei Semionovici Șabelski: Claudiu Mihail
Musafir: Mircea Mogoșeanu
Marfa Egorovna Babakina: Raluca Păun
Pavel Kirillîci Lebedev: Marian Politic
Sașa: Costinela Ungureanu
Dmitri Nikitici Kosîh: Cătălin Vieru
Operator: Sorin Gruia
Durata: 2h 20m
Spectacol cu scene de nuditate frontală, recomandat persoanelor peste 16 ani.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment