Post-it: calendar teatral 2025, pagina decembrie 12, Teatrul Mic, Sala Studio Gabroveni.
Definiție: „Tristețe și bucurie în viața girafelor” este un spectacol magic cu trei actori de poveste, Alina Petrică, Gabi Costin și Vlad Ionuț Popescu, care dezvăluie cu multă luciditate, duioșie, tristețe și bucurie… nu mai e loc pe post-it, nici pe fața cu lipici, nici pe fața cu dezlipici!…
Nu-i nimic, până vor crește mari toate jucăriile de pluș din brațele spectatorilor de tip adult din sală, vom încerca să așternem în jurnalul de vizionare toate cuvintele noi pe care le vom învăța împreună cu regizorii Edda și Dan Coza alături de zvăpăiata girafă, grijuliul ei tată și simpaticul ei ursuleț de pluș.
„Tristețe și bucurie în viața girafelor”. Un text excelent al lui Tiago Rodrigues din 2011, transformat în ceea ce promite să devină unul dintre cele mai frumoase spectacole din această stagiune, proaspăt intrat în repertoriul Teatrului Mic în cadrul unui proiect româno-moldovenesc dezvoltat de Asociația Tangent, care are un frate aproape geamăn la Chișinău, pe scena Teatrului „Alexie Mateevici” (cu distribuție și echipă tehnică locală).
O poveste plină de candoare despre victimele unei crize umane, sociale și economice dintr-un alt colț de Europă și de lume a vremurilor noastre, nevoite să sară, din paginile sobre ale dicționarului de la editura Sampaio care le alimentează cu emoții grele cele mai crunte definiții despre durere și moarte, direct în jocurile de imaginație salvatoare ale unei scene colorate de teatru al vieții, singurul loc din lume unde toate problemele pe care un tată și o fiică, strâns legați în trauma dispariției femeii care le-a fost soție și mamă, se pot rezolva: acasă.
De undeva de deasupra curcubeului (tema muzicală a spectacolului, delicat prelucrată de Adrian Piciorea), spiritul ei (prin vocea acum gravă a Anei Bianca Popescu) veghează încă plin de iubire asupra sufletelor și interacțiunilor lor, ducând mai departe povestea familiei pe care fabuloșii Alina Petrică și Gabi Costin încearcă și reușesc magistral (cu excelentele lor calități de interpretare, dublate de o extraordinară chimie în scenă) să o păstreze întreagă în ciuda pierderii pe care au suferit-o, ingenios rezolvată în textul lui Tiago Rodrigues și excelenta montare a regizorilor Edda Coza și Dan Coza prin felii generoase de energie, ludic și conversație copilăroasă, prinse dinamic într-un fascinant mecanism al jocului de roluri în care redistribuirile și viteza sunt vedete, reușind să umple cu lumină și bucurie și cele mai întunecate și triste colțuri ale traumei de abandon în care s-au trezit aruncați.
Cred că atuul spectacolului rezidă în dozele de ingenuitate, ironie și autoironie (chiar sarcasm pe alocuri), inteligent drămuite și alternate regizoral pentru a fixa și a ține agățată lacrima în colțul ochiului spectatorului, pregătit în fiece moment de cei trei minunați actori ai Teatrului Mic să izbucnească în hohote, de râs sau de plâns, după cum merge replica și treaba în scenă. O scenă intimă, construită cu mare atenție la detalii în interiorul tapetat cu post-it-uri al casei familiei, pe mocheta căreia Andreea Tecla te invită să pășești cu grijă, fără să deranjezi jucăriile de pluș (!), după ce Maria Ștefănescu le-a pregătit minuțios gazdelor haine comode de casă, de joacă și de joc (foarte ingenios costumul ursului în care e vârât șarmant simpaticul Vlad Ionuț Popescu, la fel și obiectele de vestimentație ale mamei, augmentate și accesorizate cât să păstreze farmecul și să asigure funcționalul în aventura în care acesta va porni alături de fetiță, în pașii de poveste atent coregrafiați de Mariana Gavriciuc).
Pentru că locul în care ești invitat să pătrunzi, deloc comod, al unei așteptări mereu înșelate ce are nevoie de alte replici dintr-un alt discurs, sub privirile îngăduitoare ale singurului personaj din scenă care știe exact cum se poate dispărea, Cehov (Anton Pavlovici, nu doar dramaturgul, ci și omul de știință bulgar (!), păpușa construită de Ana Crăciun Lambru și The Puppet Masters spre a ne însoți în tot ce va urma după Noapte bună! într-un teatru de umbre (!)) și sudalmele fără perdea ale sarcasticului Judy Garland (ursulețul, nu actrița!), care profită din plin de bucuria de a fi invizibil, de a protesta (chiar și față de problemele de corupție din justiție!), de a-i observa cu atenție și a-i însoți (cinic și fals sordid!) pe ceilalți în poveștile vieților lor.
Mai precis în aceeași poveste tristă și fericită de viață a familiei îndoliate ce se cere musai alinată, privită atent dinspre cele două capete ale pierderii. Prin ochii mari și frumoși ai excepționalei Alina Petrică, fetița pistruiată și zvăpăiată, atât de dispusă să facă lucrurile pentru care a fost inventată (!), campioană la gramatică, definiții, rostire și fantezie, fetița puzzle din cioburile oglinzii care-i dezvăluie părțile rușinate ale întregului, fetița ce zburătăcește pe o voce care știe atât de priceput să vină și să plece (!) și să alerge în balerini roșii uriași fără să se-mpiedice, ca o fetiță de nouă ani mult prea mică pentru o rochie albastră atât de largă și o cameră așa de mare cum e sufrageria și o copilă mult prea matură pentru o vârstă atât de mică, la care poate trece lejer drept un personaj prea puțin credibil (și poate tocmai de aceea cu atât mai interesant (!)) chiar și pentru ursulețul de pluș, care a hotărât că Judy Garland se va numi. Până când va muri.
Ceea ce-i convine și nu prea ursulețului Vlad Ionuț Popescu (savuroase trecerile lui între registre, fată!, ca și comentariile de pe margine, în funcție de nevoile dramatice și stările de spirit ale girafei!), actorul foarte inspirat vârât în blana lui jerplelită de pluș priceput la cinism și consolare, cerșetorie, jafuri bancare, amintiri și orânduiri politice și sociale, dar mai ales la teatru și matematică (!), încântat să rătăcească pasional prin jungla contemporană în cea mai importantă aventură de destin când se aude mult așteptatul sunet al oportunității de a-și duce vitejește viața lui de pluș la bun sfârșit.
Alături de această cutezătoare eroină a căutării (și căutărilor) care-și dă concursul pentru a evada împreună din rutină și a porni într-o curajoasă misiune de identificare a resurselor necesare pentru scotocirea temeinică prin misterele umanului, sufletului și planetei, în timp ce dă piept realității implacabile la care este damnat adevăratul erou al aventurilor înscenate: tatăl șomer, prins în nemilosul mecanism economic, politic și social care învârte lumea de afară, de unde o antrenează asumat pentru viață. Calculând fascinant împreună starea de spirit a banilor, oportunitățile de muncă, valorile facturilor, pagubele accidentelor, distanța până la Moscova, lungimea scrisorilor care au viitorul scris în ele, semantica din cupa de șampanie, lumina dimineților de după coșmar și jumătățile de măsură, apă și pahar ce determină plusul și minusul din valoarea fiecărui abis între ceea ce înseamnă viața și încercarea zadarnică de a o descrie. Până se obține un fel de întreg.
Nu se pot supăra unul pe altul decât așa și așa, când durerea devine insuportabilă și sunt nevoiți să se joace de-a recompensele!… Când excepționalul Gabi Costin intră și în rolul pe care trebuie să-l suplinească în viața fetiței orfană de mamă, devenind din când în când o altfel de propria lui soție (!), care copleșește emoționalul personajului său (excelent își calibrează actorul emoțiile pentru a-i asigura acestuia dubla identitate în cea mai răvășitoare scenă a spectacolului de umbre de familie), după care navighează fascinant prin tot felul de roluri (dacă-i apeși butoanele, închide cu pricepere ușile metroului, citește coduri secrete, face reclame bancare, denumește străzi, studiază hărți, citește povești, formulează pilde, dă legi necesare, pune întrebări importante și câte și mai câte!), cu versatilitatea unui mare actor, responsabilitate de mare dramaturg, dragoste și grijă paternă, imaginație de scriitor, agilitate de panteră, disciplină financiară „monumentală”, ipocrizie de politician, promisiuni deșarte, vigilență de polițist, pragmatism de secol XXI și complicitate de gardian al celor mai bine păzite secrete.
Cu care jonglează magistral preț de mai bine de două ceasuri pentru a-și însoți răbdător înzestrata copilă prin narativ, tristețe și definiții către un post-it ce nu s-a aruncat încă în cap, spre a ajunge teferi împreună în celălalt capăt al poveștii lor unde așteaptă, cuminte, pe cel mai frumos bilețel galben-soare, bucuria.
Toată lumea crede, măcar o dată.
Până și eu am crezut odată!…
Totul va fi bine.
„Tristețe și bucurie în viața girafelor”deTiago Rodrigues Traducerea Ana Maria Mihăilescu
Teatrul Mic, Sala Studio Gabroveni
(Coproducție Asociația Tangent, Teatrul Mic din București și Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău)
Regia: Edda Coza și Dan Coza
Decor: Andreea Tecla
Costume: Maria Ștefănescu
Coregrafie: Mariana Gavriciuc
Lighting design: Tony Macpela
Sound design și muzică originală: Adrian Piciorea
Graphic design: Karla Broșteanu
Asistență de coregrafie: Anca Stoica
Design păpuși: Ana Crăciun Lambru și The Puppet Masters
Voice-over: Ana Bianca Popescu / Elena Frunze-Hatman
Teatrolog: Daria Ancuța
Foto: Cosmin Kleiner Stoian
DISTRIBUȚIA:
Girafa: Alina Petrică / Diana Boșcov
Bărbatul care mi-e tată: Gabi Costin / Grigore Bechet
Judy Garland: Vlad Ionuț Popescu / Victor Untilă
Echipe:
Regie tehnică și recuzită: Felicia Jighiuță / Ion Cataraga
Lumini: Milena Muranyi / Eugen Croitor
Sunet: Daniel Octanivan Nae / Alexandrina Ciorăscu
Decor: Clara Pop, Răzvan Mihai Plăiașu, Gabi Renate, Ion Cataraga, Alina Perju
Sufleor: Elena Preda
Comunicare: Ruxandra Sitaru, Bianca Munteanu / Laura Grigore
Mașiniști: Cristi Velicu, Orest Stoian, Dumitru Enache / Ilie Juc, Filip Chirtoacă
Cabiniere: Nicoleta Radu, Mihaela Iuhaș, Ramona Ursan / Olga Tiuleandina, Alina Perju
Croitorie: Flory Cucu
Plasatoare: Andreea Drăgan,Loredana Fieraru / Natalia Pântea
Durata spectacolului: 2h10min
Recomandat: 14+
Tristețe și bucurie în viața girafelor este un proiect cultural coprodus de Asociația Tangent, Teatrul Mic din București și Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment