Yuri Kordonsky.
Regizorul marilor detalii teatrale scotocind cu atenție în mecanismul coliviei care și-a găsit pasărea. Și a crisalidei care și-a primit insecta, răpusă de țesătura propriei nimfe mult înainte să-și deschidă aripile întru eliberare.
Unge cu măiestrie fiece rotiță ce pune în mișcare, din inerția învățării prin repetiție neîntreruptă a exercițiilor supunerii, uriașul mecanism al fatalității umanului la care suntem condamnați cu toții în secolul unui mare vizionar, în timp ce îi bate conștiincios, cu toate mâinile priceperilor teatrale (!), amenințătorul ritm dramatic al lunecărilor disciplinate pe șine prin rutina fiecărei zile. Până la autodistrucție.
Cel mai nou proiect al stagiunii la Teatrul Excelsior după „Metamorfoza” lui Franz Kafka, adaptată și regizată cu mult drag de teatru și de oameni de Yuri Kordonsky. O bucurie de spectacol care învârte în scenă marile transformări ale unor oameni molipsiți de metamorfoza unui individ lovit brusc de conștiința propriei întemnițări. Ajustându-și lumina și întunericul, blândețea și animalicul, vulnerabilitățile și violențele care le traversează inimile, sufletele și ideaticul în jurul unei provocări exemplare ce primește înfățișarea unei insecte cu 3-5 capete (excelentă idee!) care mușcă fără încetare din tot ce le definește umanul (mai ales familialul) până îl scutură de toate posibilitățile și îi acceptă transformarea. Pe care o va lăsa în cele din urmă să se zbată între pereții crisalidei, în căutarea unei crăpături prin care să-și întindă din nou aripile către o nouă întrupare.
La început e doar Gregor Samsa. O gânganie monstruoasă care se zbate magistral pe coardele lui Bach între așternuturile reci, sub înfățișarea și corporalul atent contorsionate ale lui Marius Turdeanu (nu cred că se putea întruchipare mai potrivită!), prinse în cutia de rezonanță la distanță de umezeala sumbră de afară, între cei patru pereți ai imposibilului ce-i vor servi drept domiciliu forțat și temniță a metamorfozei la care urmează să fie supus, departe de ochii îngroziți ai familiei și cei curioși ai lumii care i-a forțat limitele. Un spațiu intim și versatil, pe care scenografa Oana Micu l-a imaginat în cele mai mici detalii interior/exterior, integrând inteligent toate amănuntele din textul kafkian pe care regizorul îl urmează cu sfințenie și asigurându-le esteticul și funcționalul prin răsuciri teatrale misterios luminate care-i schimbă apăsat perspectiva și semnificațiile în înaintarea prin eseul filosofic, păstrându-i priceput farmecul unei locuințe de acum un secol (timpul în care Kordonsky a ales să decripteze textul tocmai pentru a-i asigura fascinant teatralul în câteva tablouri memorabile în care se va ajuta și de recuzită corespunzătoare) la care a asortat înfățișarea și costumele personajelor, ajutându-se de mijloace contemporane (!) spre a sparge și amesteca fascinant coordonatele tridimensionalului propus inițial, lesne fluidizat de ingeniozitatea soluțiilor scenografice care susțin solid propunerea regizorală. Iar aventura lui Greg să curgă clasic și suprarealist deopotrivă, învârtind cu pricepere pe toate părțile această metaforă a postumanului.
Pentru că Marius Turdeanu îl toarnă priceput în toate recipientele (individual, profesional, familial, social) pe care le presupune metamorfoza personajului său, incapacitat brusc după toate optimizările lui pentru productivitate, invalidat, netolerat și în cele din urmă strivit de neputința de a mai răspunde nevoilor celorlalți, bolnav de banal, rutină, neîmplinire și revoltă surdă cu care-și contaminează, în chipuri și doze diferite, relațiile (frumos își definește și deosebește legăturile cu fiecare) și personalitatea multiplă (!), împovărată neîntrerupt în folosul altora, condamnată la obediență și cârcă suprasolicitată, surprinzând cu multă subtilitate toate straturile de uman și social pe care le presupun atât personajul Metamorfozei cât și biografia lui Kafka însuși (nuvela a fost scrisă în 1914 și publicată în 1915, după izbucnirea Primului Război Mondial, dată la care despre autorul ei, un tânăr evreu plăpând și bolnăvicios de 30 de ani, marcat de-a lungul vieții și educației sale de relația tensionată cu un tată autoritar care i-a înăbușit personalitatea, se putea spune cu certitudine că încă mai trăia împreună cu familia, acum într-un cartier gălăgios, scria ocazional, în limba germană, în reviste literare, trăind într-un oraș ceh, sub stăpânire austriacă, din salariul de angajat la o companie de asigurări, după o experiență traumatizantă de muncă într-o întreprindere italiană care-și exploata la sânge angajații, cu toate nuanțele pe care această identitate multistrat le dictează în crearea personajului Gregor Samsa, rămas până în era noastră digitală simbolul nezdruncinat al alienării, într-o lume industrială și postindustrială cu piciorul blocat pe accelerație, care încă mai mărește viteza și ne transformă pe nesimțite și azi pe mulți dintre noi până la autoeliminarea din propriile biografii).
Printr-o interpretare plină de nuanțe, actorul îl învestește interesant cu o suprapunere de răbdare învățată cu nerăbdare de forță majoră, asigurându-i o transformare lentă și meticulos asumată în toată ființa sa, precipitându-i încetul cu încetul, într-un registru bipolar, vorba și gesturile, descompuse dinamic atât prin mișcarea neobosită în scenă după ce sunt eliminate coordonatele spațiale, cât și prin inspirata folosire a alter-ego-urilor care-i asigură complementar portretul și nevoile repetitive (și disperate!) de exprimare postumană, împlinind teatral ca un personaj colectiv, mereu descompus și recompus, dramatizarea propusă de Yuri Kordonsky (Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu și Mircea Alexandru Băluță, actorii care au primit această sarcină, funcționează împreună ca un corp de balet al rezistenței la ratare, atent coregrafiat, sincronizat și explorat vizual ca o oglindă generoasă cu lupă progresivă pentru toți oamenii ce n-au învățat încă să-și deschidă aripile după ce și-au văzut chipul schimonosit de neputință în luciul oglinzii).
Interesantă opțiunea regizorului de a înlocui adesea (sau a intercala) dialogul, încă de la început, cu referiri la vedere la persoana a III-a, ispitind celelalte personaje să-l nareze pe Greg și să-i minimizeze acțiunile, abordându-l cu toții ca pe un personaj neglijabil, deja șters din istorie, lucru despre care Kafka însuși mărturisea în notițele intime că-l scotea din minți la comportamentul impersonal al tatălui său zeflemitor (aveam să aflăm mai târziu din ceea ce va fi publicat sub titlul „Scrisoare către tata”, o corespondență reală, așternută pe hârtie și niciodată înmânată părintelui cu pricina, scrisă fără scopul de a fi publicată, o parabolă a fiului rătăcitor însușită de decenii de toți semenii legați în traume de familie asemănătoare), care creează un soi de stânjeneală autoreferențială (ce amplifică delicios teatralitatea scenelor, un bun prilej de autoportretizare pentru actori, dar și o ocazie de a stabili, cu definiție cu tot, relațiile din scenă) fiecăruia dintre personajele cu care interacționează direct, scoase din zona lor de confort și obligate de neașteptatul eveniment din familie la propria metamorfoză. Confruntați cu propriile limite, cu micimea emoțiilor lor și chiar cu incredibila cruzime de care vor da cu toții dovadă.
În încercarea ei disperată de a-și optimiza umanul, familia îl ascunde, îl îngrijește și îl apără până când îndoiala, dezgustul, repulsia, ostilitatea și chiar ura încep să-și toarne veninul traumelor personale peste toată neacceptarea față de iremediabila metamorfoză a lui Gregor. Tatăl său, o figură patriarhală autoritară, nepăsătoare, indolentă și misecuvinistă, căreia îi dă viață cu incredibil de mult umor Bogdan Nechifor (ajută nespus dialogul sarcastic cu el însuși, prin care ridiculizează superb gândirea și comportamentul tatălui redevenit forțat capul familiei, mândru de propria livrea și noul său chipiu, dispus la numeroase reverențe – dar și la alte gesturi teatrale! – față de socialul util (!)), trece de la învinuire și reproș la violență verbală și apoi fizică până la crimă (el este, până la urmă, călăul nu doar moral, dar și per se al propriului său fiu, pe care-l strivește sub fructul biblic al cunoașterii și păcatului). Mama i se supune cuminte, în superba ei bipolaritate pe care i-o asigură cu multă asumare Mihaela Trofimov (autoare a unei izbucniri cutremurătoare care ți se va tatua pe suflet), în rolul femeii bolnave și co-dependente, care oscilează senzațional între iubire necondiționată și repulsia de nestăpânit ce-i amenință imaginea maternalului, singura ce pare să-i fi adus până acum împlinire, incapabilă să împace amintirea fiului serios și responsabil cu apariția noii creaturi care o îngrozește și o condamnă la milă, muncă silnică și durere cumplită.
Surprinzător, în rolul surorii Greta, prezentată de Kafka drept grijulie și atentă înainte de a fi damnată să-i acorde îngrijire și să-și distrugă confortul personal pentru a pune umărul la supraviețuirea, bunăstarea și păstrarea secretului familiei rămasă fără singurul ei întreținător, Oana Predescu îl primește încă de la început pe Greg cu o ostilitate fățișă, ca a unui personaj pragmatic al vremuriilor noastre care știe precis ce va urma și se așează direct și cuminte sub semnul fatidicului, incapabilă atât de acțiune cât și de propria metamorfoză, (fals) eliberată abia când va învârti cheia în ușa spre ireversibil, acceptând fără uimire glasul ritmic al roților metamorfozei ce se îndepărtează pe șine, pierdută în iureșul transformărilor celorlalți care tocmai și-au găsit un nou proiect social-familial (!).
Doar încă unul între atâtea proiecte personale pe care le presupune conformitatea și ipocrizia în socialul mai larg, ce reduce oamenii la funcții și jocuri de rol și de putere, reprezentat aici în primul rând de servitoare, Dana Marineci tonică și îndrăzneață, foarte bine plasată într-o excelentă modificare de paradigmă pe care o înțelege și o asumă conștient, schimbând cu pricepere și mult umor registrul și relațiile de putere, dar și de aparițiile episodice, rigidul administrator-șef (delicios Mihai Mitrea), rotița vigilentă și neînduplecată din obediența față de sistem care cere imperios supunere oarbă și lipsă de orice fel de greșeală, și, mai ales, cei trei chiriași, ponosiți și pedanți deopotrivă, savuroasa porție de teatru în teatru (în cea mai elaborată scenă a spectacolului, servirea și autoservirea mesei (!)), invitat în sufrageria familiei Samsa în lipsă de opțiuni de supraviețuire care ar fi putut-o sufoca (excelentă apariția lui Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu și Ovidiu Ușvat, un trio formidabil care dă drumul la un altfel de teatru și de replici, destinzând doct și plin de emfază atmosfera tensionată a casei care depinde acum de mărinimia și satisfacția lor, într-o recognoscibilă aroganță care asigură sarea și piperul reprezentației).
Punându-și laolată, alături de familie, definițiile despre existență, acum superb împlinită teatral pe scena Excelsiorului, redusă la utilitate, iubire condiționată, respect tranzacțional și spectacol social, legată în relații temporare și superficiale de unică folosință, supuse analizei cost-beneficiu și presărate cu gesturi de afecțiune utilă, ca întreaga mașinărie a societății ce se mișcă tot mai curioasă în jurul coliviei lui Gregor, dispusă să sacrifice fără milă individul la prima abatere de la scopul pentru care a fost creat, ce-i poate compromite funcționalul, emoționalul, popularitatea, dezvoltarea economică, ordinea socială la care nu mai este în stare să participe și, în final, existența însăși.
Pe care acest Gregor Samsa istovit și scârbit al minunatului Marius Turdeanu, smuls definitiv din corvoada celor câțiva ani de disciplină impecabilă într-o meserie obositoare și o viață epuizantă, dintre tic-tac-urile nemiloase de pe cadranul ceasului, bătăile orologiului din turn și soneriile implacabile ale alarmelor din zori, dintre visele zbuciumate asortate somnului neodihnitor și gândurilor negre despre legăturile umane mereu reci și schimbătoare, nu pare câtuși de puțin să și-o mai dorească.
Abandonat pentru totdeauna în insectar alături de alte pupe ce se zbat inutil preț de câteva clipe în care-și visează eternitatea în lumina ce se stinge încet între pereții temniței cu fereastră generoasă către lumea de afară.
„Metamorfoza” de Franz Kafka Traducere colectivă
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
Regie și adaptare: Yuri Kordonsky
Scenografie: Oana Micu
Lighting design: Cristian Șimon
Sound design: Andrei Doboș
Asistenți regie: Vasea Blohat, Șerban Suciu
Asistent scenografie: Miruna Rădulescu
Regie tehnică: Andreea Ghiciu
Producător delegat: Camelia Moroianu
Foto: Volker Vornehm
DISTRIBUȚIA:
Gregor: Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță
Grete: Oana Predescu
Mama: Mihaela Trofimov
Tatăl: Bogdan Nechifor
Servitoarea: Dana Marineci
Administratorul-șef: Mihai Mitrea
Primul chiriaș: Dan Clucinschi
Al doilea chiriaș: Dragoș Spahiu
Al treilea chiriaș: Ovidiu Ușvat
recomandare: 14+
durata: 2h 10′ (fără pauză)
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment