Tag: Adrian Piciorea
-
Jocuri cu dragoste de pluș la vârsta bilețelelor despre viață și moarte: „Tristețe și bucurie în viața girafelor”. Totul va fi bine. La Teatrul Mic.
Post-it: calendar teatral 2025, pagina decembrie 12, Teatrul Mic, Sala Studio Gabroveni. Definiție: „Tristețe și bucurie în viața girafelor” este un spectacol magic cu trei actori de poveste, Alina Petrică, Gabi Costin și Vlad Ionuț Popescu, care dezvăluie cu multă luciditate, duioșie, tristețe și bucurie… nu mai e loc pe post-it, nici pe fața cu…
-
A way to blue sau șah-mat măjerian pentru clepsidra Războiului celor două Roze: „RICHARD III”. Regatul meu pentru o mână de nisip albastru. La Oradea.
Puterea. O mână de nisip pentru clepsidra largă și răbdătoare a partidelor de șah ale istoriei care toarnă repede o altă mână de nisip deasupra, măsurând uneori măreția pieselor nu atât după importanță cât după rezistența lor pe tabla de joc de pe fundul clepsidrei. De această dată a unui nebun de albastru. Și nu…
-
Salvați de Arca schilodului: „Billy șchiopul”, omul din Aran lansat la apă în curach-ul lui Vlad Massaci. La Comedie.
Un băiat cu două mame, ambele vitrege. Billy, un adolescent orfan, infirm și retras, cu sănătate fragilă și vise mărețe, crescut printre cleveteli și conserve de mazăre în prăvălia celor două mătuși care l-au luat de suflet de când apele i-au înghițit părinții. Mereu la intersecția ironiilor, disprețului ori milei adulților care se încrucișează zeflemitor…
-
Și dobitoacele au talent. Corporatist. „Bestiar”. Cel mai proaspăt socio-inventar. La Metropolis.
Domul Verde. Un spațiu eco-animalier sacru, human friendly, poate cel mai firesc nominativ pentru locul de baștină al eroilor celei mai noi povești teatrale marca Metropolis. O alegorie înscenată de Denisa Nicolae omului modern, sclav în urbe, în corporație, în rețelele sociale și în propria viață, împrumutate vremelnic, pe semnătură sub pseudonim, într-un team-building dramatic…
-
Războiul de pe scaunul mortului sau service pentru tragedia umană a lui Andrei Măjeri: „Piese de rezistență” albastră cu Lepa Brena. La Botoșani.
Patria-mamă. Un leagăn, o aspirație, o țintă. O cabină MAN a camionului istoriei ce se lasă condusă în semiîntuneric de OMul secolului XXI, care încă mai bâjbâie după libertate pe ruinele fascismului și comunismului din veacul dinainte, mitraliindu-și în continuare cu sânge rece semenii, fie și doar cu armele unor amintiri ce nu mai pot…
-
Tatăl nostru Care ești în Cloud, huemAI?!… „(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI.”
Rugăciune către Homo Deus: Tatăl nostru Carele ești în Cloud, sfințească-se ID-ul Tău, vie Cyber-Fizica Ta, facă-se Automatizarea Ta, precum în Cloud așa și pe Device. Simularea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșalele noastre transantropologice precum și noi iertăm greșiților noștri transumani și nu ne duce pe noi…
-
Dansul printre paharele cu apă ale unui bărbat adevărat: „CINE L-A UCIS PE TATA?”. Dubla crimă mărturisită de Andrei Măjeri într-o partidă de baschet. La Metropolis.
Să ucizi un fel de a fi. Un curaj pentru care nu te poate pregăti nimeni niciodată. O crimă tăinuită spre care suntem mereu împinși de toate nepotrivirile noastre cu ceea ce ne înconjoară, de toate disonanțele care ne amenință cu invalidarea, cu neacceptarea, cu respingerea, cu izolarea. O crimă pe care cel mai adesea…
-
Să numărăm cu Andrei Măjeri: 101, 102, 105, 106!… „LA ACADEMIE”. Apolo(-daco-traco-)getica satului românesc
Torna, torna, fratre! Autentic și mistificare în certificatul de naştere a limbii române. Și a satului românesc. Un fel de tot ce trebuie să știm despre originile unei identități. Cu protoidentitate cu tot, ca să pricepem și de unde anume ni se trage. Sau despre cum Gebeleizis a fulgerat într-o bună zi România, țara în…
-
Cioburi sparte din antologia inocenței: SF (SUPER FRAGIL). Andrea Gavriliu, ora de poezie pe scena Teatrului Excelsior.
O oră cât o copilărie întreagă. Șase cioburi ce-și adună forțele să recompună pocalul spart de unde s-a vărsat pe pământ poțiunea magică a copilăriei, din care parcă am și uitat când am sorbit ultima oară. Transformați în adulți morocănoși, intransigenți ori numai foarte serioși, după ce ne-am dat de doar trei ori peste cap,…
-
Tabloul de nesiguranțe: „STOP THE TEMPO”. La Teatrul Dramaturgilor Români.
Întuneric. Vibe de club, muzică asurzitoare, neoane colorate luminând sacadat trupuri zvelte și deja plictisite, zvârcolindu-se neputincioase de după sufletele chinuite ce se străduiesc să-și arunce pe chip un rânjet larg. Carne fragedă, seară de seară, în căutarea pieii potrivite care să-i țină laolaltă singurătatea și anxietățile, orbecăind prin bezna unor vremuri ce i-au stins…
-
Încă o zi ca nicio altă zi în Parfumerie: „INDIVIDUAL COMPUS”, the show where you do You
Ești Eroul Marilor Așteptări. Care-ți traversează la tot pasul mintea, trupul, sufletul, copilăria, studenția, tinerețea, bulevardul, cartierul, mesageria și chat-urile din tot felul de aplicații, chiar și drumul cu liftul până la biroul tău de la etajul 17. Doar ca să se întâlnească zilnic acolo cu alte așteptări de la tine ale celor 216 colegi…
-
Doar inima unui câine mai poate distinge azi între drept și nedrept: „Pacea eternă” sau cum să ne împăcăm cu animalul din noi
În cușca ta. În așteptare. Mereu în gardă, mereu amenințat, mereu gata de atac. Cauți pacea. Îți spui că viața poate fi și despre altceva decât despre a lovi și a para loviturile altuia. Dar singura pace de care poți avea parte este cea pe care ți-o câștigi singur. Luptând pentru ea. Iar în războiul…
-
Împrăștiate în tăcere de Radu Nica prin labirintul iubirii: „Lacrimile amare ale Petrei von Kant” la Sfântu Gheorghe
Lacrimi nerostite. Ale dorinței. Ale trebuinței. Ale conștientizării. Ale suferinței. Ale neîmpărtășirii. Ale respingerii. Ale acceptării. Ale necondiționării. Ritmuri de emoție, înduioșare și durere, un plâns aproape inițiatic, în surdină, în întuneric, în solitudine, departe de ochii curioși ai lumii, lipsite de jălanie și bocete patetice, lacrimi bolnave, de durere profundă, pline de demnitate, țâșnite…
-
Hope is a dangerous thing for a woman like me to have!… AntigonaApp: „Pata oarbă” sau irisul căscat în orbita ochiului scos al lui Oedip
Feeling cool, celebrating theater, attending FNT. Poate că Antigona lui Andrei Măjeri coborâtă din filosofie are dreptate. Poate că Lumea e doar schița rudimentară a vreunui zeu copilăros care a abandonat-o la jumătatea creației, rușinat de execuția deficientă, un zeu subaltern de care zeii superiori se amuză, luând peste picior producția lui confuză care poate…
-
MDA-pretext pulverizat și tras pe nas din dragoste de teatru: Halucinații antice pe oglinda cotidianului cu „Medea`s Boys” la Apollo 111
Medeea cu mai puține e-uri. Un fel de –cstasy, mai mult halucinogen, mai puțin empatogen, gen, știi ce zic? Hai, coaie, că-i fain! Băieții o ard pe argonauțeală. Într-un party privat despre feminin/masculin, la limita misoginismului cu misandria. Medeea asta nouă e un Medea gender-free-mix și e doar un pretext de terapie. Printr-o supradoză de…
-
Când ne iubim până când nu ne mai recunoaștem: „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” la #Reactor
Suntem doar niște nume. Care poartă în ele, uneori cu grijă și cu discreție, alteori cu toată convingerea și asumarea necesare, alte nume ce ne-au fost încredințate. Când am venit pe lume, ori cu care ne-am întâlnit de atunci încoace, născocite anume pentru noi din literele extrase cu grijă din sacul fără fund al universului…
-
@Scuze, Noi!
[5CU23 NO1], transcrierea fonetică a dansului contemporan în prima zi de festival #bfringe10 Doi băieți faini au dansat aseară la mine în dormitor. Nu, nu a fost cazul să alertez pe nimeni, eu i-am chemat și i-am studiat cu atenție. Precis-precis mi-am dat consimțământul pentru 50 de minute de zâmbete și multe hohote cu Filip…
-
„Ana are mere” sau ABC-ul înțelegerii unei revoluții: „Kilometrul zero” de la Odeon, piatră pentru vindecarea de 1989
Ana are mere. Așa a început Ana să scrie. Ana are printre mere un măr imaginar. Așa s-a apucat Ana să viseze. Ana feliază mărul imaginar. Așa s-a pornit Ana să împărtășească. Ana gustă din fructul imaginar împreună cu ceilalți. Așa fixează Ana borna la kilometrul zero. Ana e liberă să cultive o livadă de…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 