Tag: Alexandru Potocean
-
Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.
My familiar unfamiliar. Amestec de recognoscibil cu nou încadrează atent spațiul de joc mărginit de bucățile unei statui dărâmate de pe soclu care are să privegheze subconștientul colectiv pe tot parcursul spectacolului. Fecioara din Orleans evadată din afiș sau Ioana d’Arc descălecată pentru a consola încă un soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă…
-
Post-it cu sânge și crini împușcați pe zidul în cruce al lui Ostermeier la Național: David Bowie între oglinzile Heddei Gabler
Ploaie, melancolie și muzică de coarde ciupite rece, întinzându-și amenințător griful peste imaginile în mișcare ce ne grăbesc către un contemporan sumbru, promis în afișul spectacolului. Hedda Gabler. Femeia tânără, frumoasă, puternică, sigură pe sine și pe feminitatea ei, învăluită repede în cea mai adâncă tristețe de femeie pe care i-ar fi putut-o inventa cinicul…
-
Cronica timpurilor noastre și aparatul de privit al lui Silviu Purcărete: GERTRUDE. Eliberarea de Hamlet, un recviem pentru o întrebare celebră.
Întuneric beznă. Se aud doar plăcuțele diafragmei amușinând spațialul pentru a-și deschide obiectivul. Către ceva anume plasat în scenă ce și-a studiat dinainte, la milimetru, orizontalele, verticalele și diagonalele, pregătit spre a fi revelat desăvârșit privirii tale uluite prin cadrul mai strâmt ori mai generos care i-a fost servit pe tavă. Te simți prins în…
-
Fuga în Tăcere din noi înșine: „Exil” pe scena Mare a Naționalului
Acasă. Deportare. Expulzare. Părăsire. Surghiun. Români pribegi într-o Românie imaginară căreia încearcă să-i găsească definiția potrivită. Niciodată rămași, niciodată plecați de tot. Fugari nepricepuți pe o hartă interioară, parcă anume căzută din cui de pe peretele de la Răsărit ca să se prăbușească în ea însăși, în cea mai cruntă realitate care i-a fost hărăzită…
-
Punct ochit, punct lovit: „Pescărușul“ în poligonul de trageri al lui Eugen Jebeleanu. R.I.P., TNB!
Cehov nu privește în gol. De șnurul ochelarilor fără brațe legat de lentila dreaptă, brand new vision, stă atârnat demult laserul căutăturii scrutătoare, pusă dinadins deoparte, către oamenii acestui secol. El decupează abil sticla, eliberată de strânsoarea privirii prin dioptriile cu care s-a obișnuit atât de multă vreme ochiul, păcălit mereu de minciunile sfruntate aruncate…
-
Vlad Massaci, arcuș și pizzicato pentru Turgheniev și orchestră: „Părinți și copii”, concert pentru coarde sensibile la TNB
Vlad Massaci în concert teatral cu „Părinți și copii” în cea mai nouă premieră de pe scena Mare a Naționalului bucureștean. O mână care trage priceput arcușul peste corzile unui violoncel teatral de mileniul trei, cu o octavă mai sus decât contrabasul literar rus care i-a dat tonul în urmă cu un secol și jumătate.…
-
Filmul unor recunoașteri dureroase la Naționalul bucureștean: Adio, domnule Haffmann
Teatru pandemic. O reinventare a convenției, într-un examen de regie în pandemie. A unui film developat după o placă fotografică pe care istoria a imprimat imaginile dramatice ale unuia dintre cele mai triste momente ale ei. Spre a le așeza în album și a le răsfoi într-un alt moment delicat din lunga ei curgere. Cu…
-
Țara defrișărilor ilegale de codru și de conștiințe: PăduREA SpânzURAților lui Radu Afrim
Răvășitor. Așa arată pădurea spânzuraților lui Radu Afrim. Trecutul la taifas cu prezentul sau cum anume se rescrie un centenar. Un spectacol despre România Mare, o societate cu răspunderi atât de limitate că riscă să nu ajungă până la generația următoare. O lecție despre datoria pe care o avem cu toții în primul rând față…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 