Tag: Andreea Săndulescu
-
Scrisori în alb către călăul pe care l-am iubit sau cenușa-testament din urna Femeii care cântă: „Incendii” pe scena teatrului constănțean
Alb pe alb. Un doliu cu ștafetă neagră. Trei scaune albe așteaptă cuminți în semiîntuneric să odihnească pentru o clipă scrumul celor mai teribile amintiri ce vor fi așezate cu grijă la masa tăcerilor istoriei, în hăul fără de culoare dintr-un promis testament în alb. Un cec de cuvinte și de fapte pe viață…
-
Suflete cu mâneci suflecate care nu-și mai pierd viața punând întrebări: „Mândrie și prejudecată (un fel de)”. La Excelsior.
Când n-ai primit niciun „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. De la scriitoare. Și nu te-mpaci sub nicio formă cu destinul tău de personaj secundar. Sau lipsă. Rămasă nu doar fără propria ta servitoare sau un amor asortat la măcar un cuvenit apus de soare, ci chiar fără vreun fel de menționare. Cu…
-
Oase cu cicatrici îmbrățișate întru vindecare sau țărâna de pe mormintele din noi: „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”. La Național.
Poarta zidului imaginar se trântește apăsat, ferecată deja de conștiința propriilor granițe ce se cer călcate pentru a ținti precis. Ecoul metalic al zăvorului proaspăt tras ne împarte brusc în noi, refugiații din scaune și din noi înșine, dependenți de iluzia începutului (!), cocoțați curioși pe al patrulea perete cu actele de spectator la vedere,…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 