Tag: Cătălina Mihai
-
Când autorul încearcă să ne salveze de tristețea poveștii: „BALENA”. Năvod cu cârlige de salvare pentru fiecare. La Metropolis.
Nimic mai trist pe lume decât poveștile din care a fost smulsă iubirea. Bucăți de viață trăite în umbră, în întuneric, în rătăcire și izolare, cătând să se lege unele de altele după respirații forțate ce le întrețin mirat narativul, numai pentru a ține pe linia de plutire destine frânte, duse nu se știe cum…
-
Catafalc cu bunică moartă pentru forme noi: Gábor Tompa, primul „TANGO” la București pe scena Naționalului
Hainele cele noi ale teatrului. Aruncate deștept peste metafora straielor lui ponosite, ținute anume la vedere spre a-i fi arătate limitele încă funcționale ale desuetului. Într-o delicioasă convenție în care kitsch-ul pare să fi luat demult locul vreunei intenții de bun gust, dacă și ea ar fi existat vreodată, în eclecticul ce a pus stăpânire…
-
De-a curmezișul afrimian: „Repetiție pentru o lume mai bună”. La flaut și la violoncel.
Globul de sticlă s-a dărâmaaat, a ieșit corbul și l-a luaaat!… Au mai rămas din el doar câteva din cioburile unei vieți trăite în încremenire, între tot felul de frici negru-Addams care i-au colorat vremelnic proximitatea. Și cântecul neterminat al podului de piatră promis să-l treacă în siguranță pe celălalt mal. Și umbra pereților înalți…
-
Al patrulea perete sau martor la un nou testament post-cehovian: „Casa de la țară”, clipe de rătăcire din același veac de singurătate la Naționalul bucureștean
Teatrul. Niște adulți care țipă unii la alții într-o încăpere cu trei pereți. De pe cel de-al patrulea, urechile se ciulesc cu mirare să le prindă și să le înțeleagă revolta, în timp ce ochii cată să-și potrivească privirea pentru a primi o nouă provocare. Din noua eră Cehov. Cred că cel mai revigorat dramaturg…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 