Tag: Florin Fieroiu
-
Teatru – extremă urgență. Sau istoria e ceea ce rămâne după ce și unii și alții au șters tot: „În zori, lumina e mai aspră”. Codul Replika.
Lupta cu mâinile goale împotriva răului. Cu obrazul întins, fardul discret, uniforma impecabilă, pantofii lustruiți, bereta așezată corespunzător pe creștet, privirea vigilentă, dreaptă și iscoditoare, pumnii încleștați și scrâșnetul discret așezat printre dinți sub un fermecător zâmbet ferm. Așa arată o luptătoare disciplinată a istoriei. Inspirație pentru deloc puținele femei care și-au făcut încetul cu…
-
Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.
My familiar unfamiliar. Amestec de recognoscibil cu nou încadrează atent spațiul de joc mărginit de bucățile unei statui dărâmate de pe soclu care are să privegheze subconștientul colectiv pe tot parcursul spectacolului. Fecioara din Orleans evadată din afiș sau Ioana d’Arc descălecată pentru a consola încă un soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă…
-
Tatăl nostru Care ești în Cloud, huemAI?!… „(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI.”
Rugăciune către Homo Deus: Tatăl nostru Carele ești în Cloud, sfințească-se ID-ul Tău, vie Cyber-Fizica Ta, facă-se Automatizarea Ta, precum în Cloud așa și pe Device. Simularea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșalele noastre transantropologice precum și noi iertăm greșiților noștri transumani și nu ne duce pe noi…
-
Catafalc cu bunică moartă pentru forme noi: Gábor Tompa, primul „TANGO” la București pe scena Naționalului
Hainele cele noi ale teatrului. Aruncate deștept peste metafora straielor lui ponosite, ținute anume la vedere spre a-i fi arătate limitele încă funcționale ale desuetului. Într-o delicioasă convenție în care kitsch-ul pare să fi luat demult locul vreunei intenții de bun gust, dacă și ea ar fi existat vreodată, în eclecticul ce a pus stăpânire…
-
Cronica timpurilor noastre și aparatul de privit al lui Silviu Purcărete: GERTRUDE. Eliberarea de Hamlet, un recviem pentru o întrebare celebră.
Întuneric beznă. Se aud doar plăcuțele diafragmei amușinând spațialul pentru a-și deschide obiectivul. Către ceva anume plasat în scenă ce și-a studiat dinainte, la milimetru, orizontalele, verticalele și diagonalele, pregătit spre a fi revelat desăvârșit privirii tale uluite prin cadrul mai strâmt ori mai generos care i-a fost servit pe tavă. Te simți prins în…
-
Florentina Țilea deschide fereastra singurătății în Sala Atelier a Naționalului: „Hai, să vorbim despre viață!”
Calea ți-e deschisă. Faci primii pași, înveți să-i așezi cuminte unul după altul, mergi, întețești pe zi ce trece umbletul tot mai sigur și, pe nesimțite, te trezești alergând. Fără să te fi gândit măcar o clipă la toată mișcarea asta către înainte, nu se știe exact către ce. Până-ntr-o zi, când te oprești brusc…
-
Vlad Massaci, arcuș și pizzicato pentru Turgheniev și orchestră: „Părinți și copii”, concert pentru coarde sensibile la TNB
Vlad Massaci în concert teatral cu „Părinți și copii” în cea mai nouă premieră de pe scena Mare a Naționalului bucureștean. O mână care trage priceput arcușul peste corzile unui violoncel teatral de mileniul trei, cu o octavă mai sus decât contrabasul literar rus care i-a dat tonul în urmă cu un secol și jumătate.…
-
Comedia măștilor lui Dabija la ceas de pandemie: „D-ale istericului”, un perpetuum carnaval pe bază de umor
Un cerc pasional cu țopârlani și imbecili, cocoțat într-un carusel de moravuri ușoare ca fulgul, învârtit nebunește pe turnanta Sălii Studio a Naționalului bucureștean. Un perpetuuum mobile care funcționează pe bază de umor, gălăgie și istericale a la Caragiale, descompus cu toată grija de Dabija. Un malaxor vizual, coregrafic și emoțional în care sunt tocate…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 