Tag: Gabi Albu
-
Teatru – extremă urgență. Sau istoria e ceea ce rămâne după ce și unii și alții au șters tot: „În zori, lumina e mai aspră”. Codul Replika.
Lupta cu mâinile goale împotriva răului. Cu obrazul întins, fardul discret, uniforma impecabilă, pantofii lustruiți, bereta așezată corespunzător pe creștet, privirea vigilentă, dreaptă și iscoditoare, pumnii încleștați și scrâșnetul discret așezat printre dinți sub un fermecător zâmbet ferm. Așa arată o luptătoare disciplinată a istoriei. Inspirație pentru deloc puținele femei care și-au făcut încetul cu…
-
Sublima(ta) viață a paladinului Agilulf Emo Bertrandin din spiţa Guildivernilor şi a Celorlalţi din Corbentraz şi Sura, cavaler de Selimpia Citerioară şi Fes: „CAVALERUL INEXISTENT” la Teatrul de Artă
Cine n-are nevoie de un trup, să-și cumpere un nume lung și armura cavalerului Agilulf! Iar cine are unul dar nu știe că are, mai bine să-i devină scutier se pare!… A nu fi fiind. Asta numai zgândărind (sâc!) încă oleacă gerunziile superbei premize dramatice, cu limba bine ascuțită spre a amenda corespunzător orice…
-
Educație și dragoste în casa păpușilor: „TREI.TRÊS.TRIA.” La Replika.
Scena vieții. Singura promisiune a reflectoarelor la care visează o fetiță, așteptând cu nerăbdare momentul în care-și vor revărsa lumina asupra ei, arătând-o lumii. Un rol singular pentru care nu a fost invitată la nicio audiție și pe care trebuie să-l învețe din mers, repetând fără încetare de pe marginea căsuței prin care ghidează răbdătoare…
-
Bă, voi înțelegeți că arde țara, mă??? Arde Epoca de aur!!! „OPERAȚIUNEA PETARDA”. Catinca Drăgănescu la Nottara.
Frig, semiîntuneric, șoapte, tremur, puls accelerat, ochi căscați în orbite și urechi făcute precaut pâlnie să nu carecumva să te vadă ori să-ți audă cineva gândul care tocmai ți-a trecut prin cap. Ca o petardă rămasă neexplodată ce se va detona în fața ta de viitor spectator liber, rămas azi cu gura căscată întru aducere-aminte…
-
Tabloul de nesiguranțe: „STOP THE TEMPO”. La Teatrul Dramaturgilor Români.
Întuneric. Vibe de club, muzică asurzitoare, neoane colorate luminând sacadat trupuri zvelte și deja plictisite, zvârcolindu-se neputincioase de după sufletele chinuite ce se străduiesc să-și arunce pe chip un rânjet larg. Carne fragedă, seară de seară, în căutarea pieii potrivite care să-i țină laolaltă singurătatea și anxietățile, orbecăind prin bezna unor vremuri ce i-au stins…
-
Florentina Țilea deschide fereastra singurătății în Sala Atelier a Naționalului: „Hai, să vorbim despre viață!”
Calea ți-e deschisă. Faci primii pași, înveți să-i așezi cuminte unul după altul, mergi, întețești pe zi ce trece umbletul tot mai sigur și, pe nesimțite, te trezești alergând. Fără să te fi gândit măcar o clipă la toată mișcarea asta către înainte, nu se știe exact către ce. Până-ntr-o zi, când te oprești brusc…
-
Captiv într-un spectacol care nu se mai joacă: Marcel Iureș, „Creatorul de teatru” al Naționalului
Leul în cușcă. Artistul, în toată splendoarea nudității lui umane. Cu pantalonii în vine, lăsând să se vadă tremurând genunchii îndoiți, bâjbâind după calea pierdută la căderea luminii în fața iminentului apus, sprijinind indecis, pe gambele obosite, greutatea unui trup înțepenit care se silește să-și amâne prăbușirea, în timp ce-și revendică zgomotos dreptul la eternitate.…
-
N-am știut cum să-ți spun mai rămâi: „DISCO ’89: Cele 7 morți ale Mihaelei Runceanu” la Apolo 111
„De-ar fi să vii”. Unul dintre cele mai cunoscute cântece ale Mihaelei Runceanu. Care a sunat obsesiv în urechile românilor puțin înainte de revoluția din 1989, după moartea surprinzătoare a artistei, în condiții suspecte, la doar 34 de ani. Caz care a făcut mare vâlvă „în șoaptă” la vremea respectivă, fiind probabil cel mai mediatizat…
-
Fiica lui Stalin în proces deschis în mica sală de judecată unteatru: „Aici Moscova”
Catinca Drăgănescu dixit: „Aici Moscova! ”. Inconfundabila voce a lui Levitan tună a priori, doar de pe afiș, în micuța sală unteatru. Numai să capteze atenția. Pe scenă, boxa acuzațiilor cvasi-moscovite la adresa Svetlanei Allilueva (a unei excelente Nicoleta Lefter), unica fiică a lui Stalin, în jurul căreia se aude precis ecoul ciocanului Judecătorului universal,…
-
Punct ochit, punct lovit: „Pescărușul“ în poligonul de trageri al lui Eugen Jebeleanu. R.I.P., TNB!
Cehov nu privește în gol. De șnurul ochelarilor fără brațe legat de lentila dreaptă, brand new vision, stă atârnat demult laserul căutăturii scrutătoare, pusă dinadins deoparte, către oamenii acestui secol. El decupează abil sticla, eliberată de strânsoarea privirii prin dioptriile cu care s-a obișnuit atât de multă vreme ochiul, păcălit mereu de minciunile sfruntate aruncate…
-
Tăcerea mormântală sau dragoste și onestitate cu „Matilda și groparii” la Național
Tăcere. Grea, apăsătoare, care se așterne nemilos peste cel mai bine păstrat secret de familie al unei generații. Încuiat acum în casă, sub ferestrele ferecate, dincolo de ușa zăvorâtă de care se sprijină amenințător un capac de siciriu, semn că nu a fost încă dus la groapă. Doar dragostea îl poate scoate la iveală. Și…
-
Strigătul de disperare al școlii românești cu și fără „Limite”. La Replika.
Ai luat un 4 la Română pentru că nu ți-ai făcut tema… Fix în ziua când ți s-a rupt tricoul și au râs colegii de tine… După ce la ora de sport profesorul te-a avertizat că nu știe dacă vei putea lua notă de trecere la proba de rezistență de săptămâna viitoare… Și diriginta te-a…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 