Tag: Ioana Pashca
-
Ispită în sânge pentru nara mereu flămândă a animalului din noi: „Acasă / La Zoo”. La Teatrul Act.
Ar trebui să stăm de vorbă. Cele câteva cuvinte de la care pot porni una către alta, înverșunate, pline de reproș, mirate sau doar perplexe, două singurătăți. Care se însoțesc de obicei în tăcere sub același acoperiș, prea prinsă fiecare de treburi cotidiene în vreo odaie a casei ca să mai ajungă în camera în…
-
Delicateți din Era Fondatoare sau biografia teatrală a unei iubiri în Gründerzeit: „Eu sunt propria mea soţie – Charlotte”. Gabi Costin la Teatrul Mic.
Marii vizionari consemnați în istoria umanității sunt întotdeauna o combinație neobișnuită de fragilitate și forță. Sunt nebunii frumoși care au curajul de a visa și de a zbura, dar și puterea de a-și dezveli pieptul în care sălășluiește idealismul lor, dispus să se expună fără ezitare săgeților curioase și neîncrezătoare ale lumii, rezistentă la schimbare,…
-
Cavalerul ultimei șanse în căutarea sclavului perfect: „Emigranți” la Teatrul Mic
Nu fugim mai niciodată spre ceva, fugim mereu de ceva. Cel mai adesea de multele forme de sclavie pe care le-a cunoscut istoria de-a lungul secolelor zbuciumate în care și-a căutat mâinele prin puterea celor ce au reușit până la urmă să o scrie. Forța lor s-a bazat însă întotdeauna pe spinările celor mulți, dispuși…
-
Să facem dragoste pe cadavre sau ținte legitime în Armata lui Thomas Mâțâțelu: „Locotenentul din Inishmore” la Teatrul Mic
Orange is not the new black. Numa’ zic. Despre cele mai serioase lucruri la modul cel mai neserios. Sau despre cele mai neserioase lucruri la modul foarte serios. Așa cum o impune subiectul unui mic text mare (ori un mare text mic) despre absurdul violenței. La modul dur, zgomotos, energic, tulburător, accelerat până la paroxism.…
-
De o parte și de alta a copilăriei: „Măcel” la Teatrul Mic
Într-o lume bipolară, ale cărei mereu alte două fețe se ciocnesc violent în contemporan una de cealaltă, revendicându-și supremația în chestiunea obrazului ce se cere întors, un mic bobârnac în nasul civilizației se poate oricând transforma într-o palmă serioasă peste ceafa ce n-a avut vreme să se ferească, din care ricoșează negreșit direct peste obrazul…
-
Numai puțin, să mă sinucid, „Noapte bună, mamă!”
Ne naștem în minciună. Deschidem ochii în lume și, până să distingem ceva, toate pe care urmează să le descoperim au fost deja ajustate cu grijă de cei din jur, preocupați să ni le prezinte în cea mai bună lumină posibilă, pentru a ne simți bineveniți. Din punctul lor de vedere. E ceea ce se…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 