Tag: Marius Bodochi
-
Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.
My familiar unfamiliar. Amestec de recognoscibil cu nou încadrează atent spațiul de joc mărginit de bucățile unei statui dărâmate de pe soclu care are să privegheze subconștientul colectiv pe tot parcursul spectacolului. Fecioara din Orleans evadată din afiș sau Ioana d’Arc descălecată pentru a consola încă un soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă…
-
Cronica timpurilor noastre și aparatul de privit al lui Silviu Purcărete: GERTRUDE. Eliberarea de Hamlet, un recviem pentru o întrebare celebră.
Întuneric beznă. Se aud doar plăcuțele diafragmei amușinând spațialul pentru a-și deschide obiectivul. Către ceva anume plasat în scenă ce și-a studiat dinainte, la milimetru, orizontalele, verticalele și diagonalele, pregătit spre a fi revelat desăvârșit privirii tale uluite prin cadrul mai strâmt ori mai generos care i-a fost servit pe tavă. Te simți prins în…
-
Ode to our families: La câțiva oameni distanță de Radu Afrim
Noi, ei… Cam câți oameni pot să încapă între mine și tine?!… Eu, cu noi toți care m-au făcut cine sunt, Tu, cu voi toți care te-au făcut cine ești, pe care Ei, toți ceilalți, îi văd lipiți unul de celălalt când ajung din întâmplare în vreun curajos Noi. Traumă lângă traumă legând o realitate…
-
Sfârșitul se află în început și în același timp totul continuă: „Sfârșit de partidă”. Cu Mihai Măniuțiu la „Tony Bulandra”.
„− La ce e bună comedia asta în fiecare zi? − Rutina. Nu se știe niciodată. − Noaptea trecută m-am uitat în pieptul meu. Era în el o bubă mare. − Ți-ai văzut inima. ” Răzvan Vasilescu și Marius Bodochi. Hamm și Clov, zic. Păzind frigiderele în care au fost vârâți Nagg (Corneliu Jipa) și…
-
Oase cu cicatrici îmbrățișate întru vindecare sau țărâna de pe mormintele din noi: „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”. La Național.
Poarta zidului imaginar se trântește apăsat, ferecată deja de conștiința propriilor granițe ce se cer călcate pentru a ținti precis. Ecoul metalic al zăvorului proaspăt tras ne împarte brusc în noi, refugiații din scaune și din noi înșine, dependenți de iluzia începutului (!), cocoțați curioși pe al patrulea perete cu actele de spectator la vedere,…
-
De-a curmezișul afrimian: „Repetiție pentru o lume mai bună”. La flaut și la violoncel.
Globul de sticlă s-a dărâmaaat, a ieșit corbul și l-a luaaat!… Au mai rămas din el doar câteva din cioburile unei vieți trăite în încremenire, între tot felul de frici negru-Addams care i-au colorat vremelnic proximitatea. Și cântecul neterminat al podului de piatră promis să-l treacă în siguranță pe celălalt mal. Și umbra pereților înalți…
-
Al patrulea perete sau martor la un nou testament post-cehovian: „Casa de la țară”, clipe de rătăcire din același veac de singurătate la Naționalul bucureștean
Teatrul. Niște adulți care țipă unii la alții într-o încăpere cu trei pereți. De pe cel de-al patrulea, urechile se ciulesc cu mirare să le prindă și să le înțeleagă revolta, în timp ce ochii cată să-și potrivească privirea pentru a primi o nouă provocare. Din noua eră Cehov. Cred că cel mai revigorat dramaturg…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 