Tag: Ofelia Popii
-
Loss of innocence sau fanaticii lui Botond Nagy de la Naționalul bucureștean: „Proorocul Ilie”, Fortza TNB!
Ilie 14. Vindecătorul lui Botond Nagy din Sfânta Evanghelie zugrăvită cu atenție de Irina Moscu în luminile celui mai crunt cotidian. Care pregătește molcom drujba Apocalipsei pentru ramurile uscate ale sufletelor rătăcite în cele 14 tablouri teatrale ce prind în rama istoriei (de-acum fluidă!) judecata păgână din zilele zbuciumate dinainte de osânda ce i-a fost…
-
Nu lăsa marea să intre: „Cineva are să vină”. La Arcub.
Uneori oamenii își inventează propria lor mare și se așează tăcuți pe malul ei. Sperând că are să-i vindece. De rănile furtunilor trecute, de nisipul care așteaptă să-i înghită, de boala zgomotului lumii, de împreună, de ei înșiși. Luându-se de mână cu ce au mai drag și izolându-se undeva departe, după ce vor fi reușit…
-
Melcii de hârtie nu mor sau cum să punem laolaltă bucățile noastre de Dumnezeu: „MASS”. Spovedanie și rugă pentru părinți la unteatru și la TNRS.
Un borcan colorat cu mirări, amintiri și lovituri de hârtie. Lovește-mă, ca să aflu cine ești! Lovește, până nu e prea târziu! Și hârtia se strânge neputincioasă într-un pumn trimis direct în plex. Urmat de o pauză de respirație de o oră și ceva. De teatru de cea mai bună calitate. Așa arată spectacolul semnat…
-
Umanul industrial și recăderea în teatral: Faust-ul lui Purcărete, cea mai frumoasă prăbușire
„Faust”. Uzina de absolut. Bucăți de uman explodat din universul nostru cel mai intim, izbite zgomotos de pereții reci ai unei hale industriale, prelinse în lacrimi de ceară fierbinte ce urmează să-i vegheze la căpătâi, împrăștiate pe podeaua prăfuită, amestecate aleator printre pagini mototolite de clasic și de cotidian și așezate apoi la vedere, pe…
-
Soții Grosu și marea întrebare, strigată de la Sibiu: Cui i-e frică de Virginia Woolf?
Mie, George, mie, Martha. Și ție. Și tatei. Și musafirilor noștri. Și creatorului nostru, Edward. Și Ofeliei, și lui Marius, și Cezarei și lui Horia. Și Andreei și lui Andrei. Și lui Vladimir. Și rucsacului cu care am plecat în spinare prin țară. Și spectatorilor noștri. De până acum și de acum încolo. Și replicilor…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 