Tag: Radu Afrim
-
Sătui de lumea din noi sau ascensiunea unui extremist poate fi oprită: „Ultima vară de pace” în lesa sufletului lui Radu Afrim
Generația cu clanța de gât în așteptarea exit poll-ului. Prinsă la înghesuială, în pădure, între închisorile minții și sufletului și curajul de a evada. La claviatură și la burduf. De o parte a ușii lipsă, generația cu cheia de gât întinde mirată mâna cu cheia potrivită spre broasca sau butucul care nu mai există.…
-
Ce nu te omoară te afrimește: „Teatro Lúcido la malul infinitului” lui Radu Afrim. La Constanța.
Joac-o p-asta: un salvamar care nu vrea să i-o mai tragă unei tătăroaice sexy numai pentru că a văzut el niște vapoare încremenite în larg de câteva zile!… Nave de război!… Și cine-o să joace, mă, povestea asta? Și pe cine o să intereseze??? Dacă ești bărbat pe plaja vieții la agățat, nu te grăbi…
-
Owneri of a lonely heart în arhitectura tandreții din matricea afrimiană: „ZI DE BUCURIE”. Party cu noi înșine de Radu Afrim.
Un eu. Cel brav dintre noi care într-o zi va simți nevoia să plece. Și curajul să-și urmeze pornirea. Celălalt eu. Cel rămas răvășit în urmă care va trebui să-și înfrunte părăsirea. Mereu unul sau celălat, într-o lume cu oameni și povești în mișcare în căutare de îmbrățișare. Curajoși și răvășiți, plecați ori părăsiți, rămași…
-
Moartea, portret fără lacrimi în pinacoteca lipsită de remușcări de la hotarele neantului:„Trei piese triste” în laboratorul teatrului pentru suflet al lui Radu Afrim
Moartea. Poate doar o concluzie pentru o viață pretext. O fotografie în piatră la căpătâiul unei eternități caduce, scrijelită de muritori în ceața densă a câte unui petic de efemer cu care își cârpesc bortele giulgiului luat în primire la naștere în așteptarea așternutului veșnic, ca primă lecție plină de sens. Asumată abia în ceasul…
-
Suflări strivite sub propriile trupuri, căzute din Cer în țărâna Renașterii lui Radu Afrim: „ANTOLOGIA DISPARIȚIEI”
Cu dalta în chip cioplit. De lut, de Lumină, de aripă, de nor, de arcuș, de hârtie, de cuvânt, de pixel, de pas de dans. Așteptând a doua înflorire a nalbei mari, cu dezorientarea dintre vârste lunecând misterios spre țărână printre anotimpuri ce trec în toate sensurile pe o pânză din vremea Renașterii, în sfârșit…
-
Eu uit, tu exiști, el/ea își amintește: „TRILOGIA MEMORIEI”. Conjugarea verbelor neuitării în estuarul iubirii lui Radu Afrim.
Reavăn. O promisiune rece și necruțătoare ce-și agită ecourile pe plaja întunecată și răcoroasă, coborâtă amenințător la marginea grădinii printre stâncile acoperite de ceață și de groază, de care se sparg zgomotos valurile unei mări încă uluită. Pâmânt aruncat de-a valma printre țipete ascuțite de pescăruși peste felii de viață, peste amintiri, peste obiecte și…
-
Ode to our families: La câțiva oameni distanță de Radu Afrim
Noi, ei… Cam câți oameni pot să încapă între mine și tine?!… Eu, cu noi toți care m-au făcut cine sunt, Tu, cu voi toți care te-au făcut cine ești, pe care Ei, toți ceilalți, îi văd lipiți unul de celălalt când ajung din întâmplare în vreun curajos Noi. Traumă lângă traumă legând o realitate…
-
De-a curmezișul afrimian: „Repetiție pentru o lume mai bună”. La flaut și la violoncel.
Globul de sticlă s-a dărâmaaat, a ieșit corbul și l-a luaaat!… Au mai rămas din el doar câteva din cioburile unei vieți trăite în încremenire, între tot felul de frici negru-Addams care i-au colorat vremelnic proximitatea. Și cântecul neterminat al podului de piatră promis să-l treacă în siguranță pe celălalt mal. Și umbra pereților înalți…
-
Cu Radu Afrim, de la un capăt spre celălalt al ciozvârtei: câine cu om. câine fără om. la Naționalul craiovean.
O ciozvârtă mare, sângerândă, dintr-un animal imaginar proaspăt sacrificat, aruncată pe tava așteptărilor tale cele mai intime. Una dintre premizele dramatice pentru un festin teatral, „doar e Afrim!”, îți spui, clar trebuie să te înfrupți din carnea crudă ce-ți va fi întinsă ca să descoperi osul promis pe afiș. Vezi tu mai încolo de unde…
-
Cânt afrimian peste cea mai veche tristețe din lume: Naționalul ieșean, orașul cu fete sărace
Fete scăpătate. Fără nume și fără număr. De nu li se mai poate ține socoteala. Azvârlite cu nemiluita într-un oraș cu o fereastră mare (deschisă pentru ele către o iarnă eternă) și pântecul mereu umflat de alte fete care nu mai prididesc să se nască și să-i umple până la refuz străzile măturate de viscol…
-
Vocile retro de la P+2 sau jocul de-a copilăria altora: „Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”
– o cronică infinită la un scenariu infinit – Suntem doar păsări călătoare. Învățăm mai întâi zborul și întindem apoi aripile către necunoscut. Păsări-năzuință, care știu că singurele direcții posibile sunt departele și înaltul. Dar, oricât de mult ne-am depărta sau înălța, nu putem să uităm că lăsăm întotdeauna în urmă un cuib cu o…
-
În ghearele vulturilor, prizonieri în casa cu suricate a lui Afrim
„Are you dreaming?” Da. Cel mai probabil am un coșmar. Îmi apasă pieptul. Îmi înăbușă gândurile. Mă sufocă. Ce pot să fac azvârlită, fără drept de apel, într-un hău? Într-un cuib de oameni-mangustă condamnați la o deloc simplă supraviețuire în jungla cotidiană, demnă de toată mila, în așteptarea unui atac serios al vreunui posibil prădător,…
-
Gândurile surorilor Afrim în megafoanele Naționalului sau prima sută de ani cu trei surori
Oare cum arată tăcerea mâzgălită a unor oameni bolnavi de gânduri?… Strident. Dacă e să folosesc un singur cuvânt pentru cel mai recent spectacol montat de Radu Afrim pe scena Sălii Studio a Naționalului bucureștean: „Trei surori”- un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov. Poezie pură. Dacă mi-ar fi permise două. O joacă nebună a…
-
Din cearcănul ochiului care privește spre moarte: „Dansul Delhi“ în clinica lui Radu Afrim
Sunt un om bogat, dar infinit mai trist. Cu fiecare om care trece prin mine, cu toate comorile și tristețile lui. Dar sunt un om tot mai viu, cu toată moartea cu care sunt datoare. Cu fiecare ființă vie care trece prin mine, cu tot sfârșitul pe care la rându-i îl are de restituit ordinii…
-
Țara defrișărilor ilegale de codru și de conștiințe: PăduREA SpânzURAților lui Radu Afrim
Răvășitor. Așa arată pădurea spânzuraților lui Radu Afrim. Trecutul la taifas cu prezentul sau cum anume se rescrie un centenar. Un spectacol despre România Mare, o societate cu răspunderi atât de limitate că riscă să nu ajungă până la generația următoare. O lecție despre datoria pe care o avem cu toții în primul rând față…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 