Tag: Teatrul Dramaturgilor Români
-
Verticale alb/albastre cu orizontale de sârmă ghimpată sau private party în dungi pentru un ofițer nazist: „DECAMERON 135666”, noul lagăr de concentrare. Teatrală.
Semiîntuneric străbătut sporadic de o ceață densă. Prin care cotrobăie ritmic razele lungi ale luminilor de supraveghere, dezvelind în treacăt dușurile uriașe ridicate amenințător pe stâlpii de beton legați cu sârmă ghimpată, care delimitează, fără vreo posibilitate de evadare, spațiul de joc. Lipit speriat de al patrulea perete, simți cum lanțurile încep să se strângă…
-
Tabloul de nesiguranțe: „STOP THE TEMPO”. La Teatrul Dramaturgilor Români.
Întuneric. Vibe de club, muzică asurzitoare, neoane colorate luminând sacadat trupuri zvelte și deja plictisite, zvârcolindu-se neputincioase de după sufletele chinuite ce se străduiesc să-și arunce pe chip un rânjet larg. Carne fragedă, seară de seară, în căutarea pieii potrivite care să-i țină laolaltă singurătatea și anxietățile, orbecăind prin bezna unor vremuri ce i-au stins…
-
Când torționarii cer să fie judecați pentru crime: „Drumul Damascului”, un pas spre căință pentru o clipă de sublim preschimbată pe o viață de sclavie
O rază de lumină către nopțile întunecate ale zilelor fără vedere petrecute de Saul în rugăciune în Cetatea Damascului. O ultimă încercare de redare a demnitățior pierdute aiurea prin istorie ale unor oameni care încă iși mai caută identitatea prin colbul jumătății comuniste de secol a unei Românii în derivă. „Noi nu suntem nimica-n lume,…
-
Lacrimi de ceară pe obrazul fierbinte al lui Claudiu Bleonț, „Paracliserul” de la Teatrul Dramaturgilor
„Oamenii iubesc, stau de vorbă și mor. O mai fi ceva?…”. Credința. Mărturisire asumată. Literă cu literă. Cuvânt cu cuvânt. Lacrimi de ceară, scurse fierbinte, una câte una, pe obrazul încins de așteptare, pe trupul umil care învață să îndure suferința, agățându-se de promisiunea fiecărei răni noi, tâșnită prin pielea umflată de carnea revoltată de…
-
Poemul căciulean al unui neastâmpăr asumat: „Jungla TéVé”, anatomie de poezie în pandemie la Teatrul Dramaturgilor
Excepțional. M-am lovit, coborând în fugă scările către junglă, de Dumnezeu. Care le urca liniștit. Sper să mă pot întoarce să-i explic. O antologie a inocenței ajunsă în pragul examenului de maturitate, pe care nu prea pare să-și dorească a-l trece vreodată. O anatomie deșteaptă a unui El și a unei Ea, a unor mulți…
-
Ședință de teatroterapie sau Nervul din „Există nervi” la Teatrul Dramaturgilor
Suntem nervoși?… Hai să vedem de ce. Așezați pe canapea, într-o incursiune în nervul românesc al ființei noastre și în anatomia dramatică autohtonă, afectată de maladii mai vechi și mai noi. Într-un tren imaginar, un vehicul generos pentru emoții de ieri și de azi, în care suntem invitați să urcăm cu toții, cu nevrozele noastre…
-
Peștele-pescar are un nume: „Iona” Lari Giorgescu
Cuminți, așezați nepăsători pe rânduri, cu spatele la peștele cel mare, privim curioși către imensa întindere de apă ce promite că se cască în fața noastră, visând la libertate, construind iluzii mici și aspirații înalte, sperând la un orizont fără de vreo limită… Puțin, cam cât ne lasă Vladimir Turturică să visăm de când ne…
-
Despre ce vorbim când vorbim „Despre tandreţe” la Teatrul Dramaturgilor
Să iubești și să fii iubit. Să trăiești o stare de fericire continuă. Și să o demonstrezi fără încetare. O datorie sfântă față de societate, dacă mai vrei să exiști azi ca individ. Dar nu, nu iubire delicată și adevărată, în care să se amestece bucuria cu furia și tristețile, melancolia cu suferințele ori speranța…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 