Tag: Teodora Petre
-
Petale de heliotrop, flori de mireasă, fulgi de păpădie: Viața ca o scuturare în „Orașul nostru”. Piatra Neamț.
Doliu alb. O prezență fantomatică a banalului ce continuă să bântuie din amintiri Orașul nostru alb/negru, în care se succed regulat, preț de aproape trei ceasuri, întunericul și lumina, fără nicio umbră de gri. O partidă de șah cu remiza consimțită încă înainte de mutarea primei piese pe tabla de joc, dintr-o nouă rundă fără…
-
Delicateți din Era Fondatoare sau biografia teatrală a unei iubiri în Gründerzeit: „Eu sunt propria mea soţie – Charlotte”. Gabi Costin la Teatrul Mic.
Marii vizionari consemnați în istoria umanității sunt întotdeauna o combinație neobișnuită de fragilitate și forță. Sunt nebunii frumoși care au curajul de a visa și de a zbura, dar și puterea de a-și dezveli pieptul în care sălășluiește idealismul lor, dispus să se expună fără ezitare săgeților curioase și neîncrezătoare ale lumii, rezistentă la schimbare,…
-
Râsul în a patra dimensiune la Comedie: „Picasso vs. Einstein”, obsesii albastre într-un univers relativ
Când Picasso îl întâlnește pe Einstein într-un bar din Paris… Și îl înjură pe Matisse… Un început de banc bun. Și un spectacol delicios al Teodorei Petre, cea mai proaspătă premieră a Teatrului de Comedie (de luna trecută) care își începe viața de scenă în 2023 pe 14 și 15 ianuarie la Sala Nouă (din…
-
Cenzură peste un surâs dramatic sau cum (nu) se poate renunța la comedie: „Universitatea de râsete”. Amare.
Te-ai întrebat vreodată ce au în comun râsul și plânsul? Nimic mai simplu: lacrimile. De la primul scâncet până închizi ochii, ele îți însoțesc cu fidelitate obrazul emoțiilor cele mai puternice, alunecă precis pe pielea fină și întinsă și se strecoară apoi tot mai abil în crăpăturile ce i se deschid în cale, zăbovind mirate…
-
Eu-tu-noi-tu-eu sau teatrul descompus al lui Matei Vișniec, reconstituit în „Omul din oglindă” la Teatrul Mic
Eu, tu, noi. Voci. Multe voci. Voci care se acoperă una pe alta. Voci care nu se vor asculta niciodată una pe alta. Voci care nu spun nimic. Și care împreună reușesc să spună totul. Voci de cap ori de piept, stinse, joase, ridicate, șoptite ori răstite, brute sau cultivate, independente sau colective, care au…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 