Tag: TNB
-
Scurta Înviere a domnului Lăzărescu sau lupte pentru un rol în același salt în gol: „Secundar”. Război cineteatral pentru o resuscitare la Național.
My familiar unfamiliar. Amestec de recognoscibil cu nou încadrează atent spațiul de joc mărginit de bucățile unei statui dărâmate de pe soclu care are să privegheze subconștientul colectiv pe tot parcursul spectacolului. Fecioara din Orleans evadată din afiș sau Ioana d’Arc descălecată pentru a consola încă un soldat căzut la datorie pe câmpul de luptă…
-
Loss of innocence sau fanaticii lui Botond Nagy de la Naționalul bucureștean: „Proorocul Ilie”, Fortza TNB!
Ilie 14. Vindecătorul lui Botond Nagy din Sfânta Evanghelie zugrăvită cu atenție de Irina Moscu în luminile celui mai crunt cotidian. Care pregătește molcom drujba Apocalipsei pentru ramurile uscate ale sufletelor rătăcite în cele 14 tablouri teatrale ce prind în rama istoriei (de-acum fluidă!) judecata păgână din zilele zbuciumate dinainte de osânda ce i-a fost…
-
Nu rămâne în urma noastră decât un gol. Care va fi umplut și primenit de primul venit. „Nora”, S.O.S. albastru pentru un salon alb de păpuși
Un alb bolnăvicios care-și așteaptă cuminte, într-un decor minimalist, macularea. Sau doar albastrul unei făgăduințe de salvare din rochița unei păpuși vechi, mutată într-o casă nouă. Un antreu cu obiecte și fotografii de epocă între care s-au rătăcit rânduri din celebra piesă din 1879 a lui Henrik Ibsen (!) îți asigură trecerea către salonul alb…
-
Post-it cu sânge și crini împușcați pe zidul în cruce al lui Ostermeier la Național: David Bowie între oglinzile Heddei Gabler
Ploaie, melancolie și muzică de coarde ciupite rece, întinzându-și amenințător griful peste imaginile în mișcare ce ne grăbesc către un contemporan sumbru, promis în afișul spectacolului. Hedda Gabler. Femeia tânără, frumoasă, puternică, sigură pe sine și pe feminitatea ei, învăluită repede în cea mai adâncă tristețe de femeie pe care i-ar fi putut-o inventa cinicul…
-
Catafalc cu bunică moartă pentru forme noi: Gábor Tompa, primul „TANGO” la București pe scena Naționalului
Hainele cele noi ale teatrului. Aruncate deștept peste metafora straielor lui ponosite, ținute anume la vedere spre a-i fi arătate limitele încă funcționale ale desuetului. Într-o delicioasă convenție în care kitsch-ul pare să fi luat demult locul vreunei intenții de bun gust, dacă și ea ar fi existat vreodată, în eclecticul ce a pus stăpânire…
-
Spune-mi cât de mult poți să (te) privești ca să-ți spun cine ești: „Abuzarea publicului”. La TNB.
Uite teatrul, nu e teatrul… Bau! Și apare teatrul. Și-apoi iar dispare. Numai ca să apară din nou. Un joc de-a v-ați ascunselea cu toată foamea ta de teatru cu care te-ai prezentat conștiincios în sala de spectacol. Ba dincoace, ba dincolo de cortină… Care cortină? Nu e nicio cortină! E o scenă goală. Un…
-
Oase cu cicatrici îmbrățișate întru vindecare sau țărâna de pe mormintele din noi: „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals”. La Național.
Poarta zidului imaginar se trântește apăsat, ferecată deja de conștiința propriilor granițe ce se cer călcate pentru a ținti precis. Ecoul metalic al zăvorului proaspăt tras ne împarte brusc în noi, refugiații din scaune și din noi înșine, dependenți de iluzia începutului (!), cocoțați curioși pe al patrulea perete cu actele de spectator la vedere,…
-
De-a curmezișul afrimian: „Repetiție pentru o lume mai bună”. La flaut și la violoncel.
Globul de sticlă s-a dărâmaaat, a ieșit corbul și l-a luaaat!… Au mai rămas din el doar câteva din cioburile unei vieți trăite în încremenire, între tot felul de frici negru-Addams care i-au colorat vremelnic proximitatea. Și cântecul neterminat al podului de piatră promis să-l treacă în siguranță pe celălalt mal. Și umbra pereților înalți…
-
Fuga în Tăcere din noi înșine: „Exil” pe scena Mare a Naționalului
Acasă. Deportare. Expulzare. Părăsire. Surghiun. Români pribegi într-o Românie imaginară căreia încearcă să-i găsească definiția potrivită. Niciodată rămași, niciodată plecați de tot. Fugari nepricepuți pe o hartă interioară, parcă anume căzută din cui de pe peretele de la Răsărit ca să se prăbușească în ea însăși, în cea mai cruntă realitate care i-a fost hărăzită…
-
Pionieri în grădina jocului de-a viața și de-a moartea: „Beginners” la Naționalul bucureștean
În orice sfârșit e un început. Și în orice început deja un sfârșit. În care se vede încolțind începutul, din care va înflori sigur sfârșitul unui alt nou început aducător de sfârșit. Până când nu vom mai ști în ce ordine s-au întâmplat toate în grădina asta cu începuturi de sfârșit și sfârșituri de început.…
-
Viața, doar o scenă pentru un rol secundar: „Figuranta” de la Național, o voce pierdută în Corul Antigonei
O singură viață, care merită cu siguranță trăită. Motorul fiecărui om care se respectă. Când omul ăsta e și actor pe deasupra, numărul de vieți trăite e neprecizat. Greu să le desprinzi dintre ele pe cele care chiar merită trăite… Pe lângă ce i-a fost numai lui dat… Viața aia din spatele tuturor vieților pe…
-
Dreptul la carne, dar nu și la sângele creștin: Neguțătorul evreu din Veneția controverselor antisemite, botezat creștinește la TNB
„Neguţătorul din Veneţia”, repetiții „Neguţătorul din Veneţia” a lui Shakespeare – o piesă antisemită? Montarea recentă de la Naționalul bucureștean – un spectacol antisemit? Nu cred că Veneția lui Morfov se vrea un Judenrein, așa cum nici cea a lui Shakespeare nu cred să se fi revendicat. Deși nu era deloc străin de ideile…
-
DansActorii lui Gigi Căciuleanu, pescăruși-bufon pe acoperișul Naționalului: ON THE (p)ROOF
Cum poți să-ți imaginezi o Introfugă. Un Giumbușglonț. O Zvîrlucitelniță. Un Titirezache. O Căzutcîșă. Un Ricoșluc. Un Învîrtișag. Sau măcar o Zburătăcitură. Cam tot ce poate face ad-Hop o lume de bufoni contemporani, așa cum știe să se lase inventată într-o privire atentă, ascunsă cu grijă sub pleoapa unui ochi de suflet inteligent, sprinten și…
-
Lecția despre fiasco în educație: „Class” cu profesorul Felix Alexa la Național
Teama de eșec. Sau ce anume ne ține în loc când încercăm să ne aventurăm în zbor. Și el se frânge încă înainte de prima zbatere de aripi. O lecție curată de teatru, pe un text care a fost declarat cea mai bună piesă de teatru a anului 2018 de către Uniunea Scriitorilor din Irlanda…
-
Bulevardier pe Scena Mare: „Noii infractori” ai Naționalului
Ilustrație din caietul-program de Horațiu Mălăele, care semnează și grafica afișului Disperarea cu toate ingredientele ei: rutină, tristețe, singurătate, neîmpliniri, griji, responsabilitate, neputință, vină. Sau ce îi împinge pe oameni să meargă pe lângă lege, fără să se gândească la consecințe. Și când anume faptele lor încep să fie socotite un pericol social. Ambalată cu…
-
Țara defrișărilor ilegale de codru și de conștiințe: PăduREA SpânzURAților lui Radu Afrim
Răvășitor. Așa arată pădurea spânzuraților lui Radu Afrim. Trecutul la taifas cu prezentul sau cum anume se rescrie un centenar. Un spectacol despre România Mare, o societate cu răspunderi atât de limitate că riscă să nu ajungă până la generația următoare. O lecție despre datoria pe care o avem cu toții în primul rând față…
-
Armata te face bărbat, violul te face femeie: Papagalul mut al lui Nae Caranfil sau coliviile Cavalerului d’Eon
O bijuterie teatrală. Așa arată debutul binecunoscutului cineast Nae Caranfil pe scena Naționalului bucureștean. După ce a ascultat cu supunere confesiunile unui veac, din panierul unei rochii „a la francaise”, citind printre rânduri în tăcerile unui martor papagal, căruia istoria a ales să-i smulgă limba. O notă de subsol a lui Mateiu Caragiale în „Craii…
-
Galopând pe fibra optică sau cea mai nouă singurătate: (D)EFECTUL PLACEBO
Suntem ceea ce butonăm. Tastăm. Scroll-uim. La un vârf de deget distanță de tot ce ne interesează, admirăm, iubim ori tânjim, fabricăm încontinuu idolatrii, desăvârșiri, supremații, eternitate și absolut. Fără frica vreunui efemer, fără conștiința vreunui artificial, fără remușcările vreunei risipiri. Nu ne mai privim în ochi. Ne privim în poze de profil. Ne întâlnim…
-
La ora beției: AFTER HOURS sau momentul Δt al adevărului
Trebuie să vă îmbătați necontenit. Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul. „Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută întrebaţi vântul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 