Tag: Vlad Udrescu
-
Imaginer l’amour cu Eugen Jebeleanu sau Liniște, la Craiova se cehovează!… Splendoarea singurătăților tip „Ivanov”
Je suis Ivanov. Я Иванов. Je suis revenu te chercher. Cu o reverență cinemuzicală (à la française) în teatrul românesc față de marea cultură rusă și greu încercații ei supraviețuitori de azi. Sunt Ivanov. Întors să te iau, știind că mă aștepți și că nu ne putem lipsi unul de celălalt. Chemați să ne privim…
-
Ce-ai fi regretat dacă n-ai fi existat: „Outfitul şearpelui”. Povestea primului Om care l-a inventat pe Dumnezeu din nimic.
Prolog: de sapă și de coasă nu te scapă nimeni. Lumea privită cu susu’-n jos. La propriu. Prin ochii lui Cătălin Miculeasa, care se lasă anume studiat ca să-i înțelegem poziția. Sau individul târându-se în piele de șarpe pe undeva pe la baza unei piramide corpo-ratiste, în care omul, partea de jos a sistemului, duce…
-
Yorick glossy lipstick sau team building fără Horatio în Elsinore Office Building: „HAMLET”-ul craiovean. By Declan Donnellan.
E altceva putred în statul Danemarcei!… Memoriu parafrastic către noul CEO de la Elsinore sau un subiect numai bun de dezbătut într-o scurtă întâlnire corporatistă cu minunata echipă craioveană shakespeariană. În cercul de lumină aprins în mijlocul scenei, pe podeaua albă și îngustă ce traversează inițial sec un spațiu fără definiții, Hamlet îndoliat citește un…
-
Eu uit, tu exiști, el/ea își amintește: „TRILOGIA MEMORIEI”. Conjugarea verbelor neuitării în estuarul iubirii lui Radu Afrim.
Reavăn. O promisiune rece și necruțătoare ce-și agită ecourile pe plaja întunecată și răcoroasă, coborâtă amenințător la marginea grădinii printre stâncile acoperite de ceață și de groază, de care se sparg zgomotos valurile unei mări încă uluită. Pâmânt aruncat de-a valma printre țipete ascuțite de pescăruși peste felii de viață, peste amintiri, peste obiecte și…
-
Cu Radu Afrim, de la un capăt spre celălalt al ciozvârtei: câine cu om. câine fără om. la Naționalul craiovean.
O ciozvârtă mare, sângerândă, dintr-un animal imaginar proaspăt sacrificat, aruncată pe tava așteptărilor tale cele mai intime. Una dintre premizele dramatice pentru un festin teatral, „doar e Afrim!”, îți spui, clar trebuie să te înfrupți din carnea crudă ce-ți va fi întinsă ca să descoperi osul promis pe afiș. Vezi tu mai încolo de unde…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 