Month: October 2023
-
Cronica timpurilor noastre și aparatul de privit al lui Silviu Purcărete: GERTRUDE. Eliberarea de Hamlet, un recviem pentru o întrebare celebră.
Întuneric beznă. Se aud doar plăcuțele diafragmei amușinând spațialul pentru a-și deschide obiectivul. Către ceva anume plasat în scenă ce și-a studiat dinainte, la milimetru, orizontalele, verticalele și diagonalele, pregătit spre a fi revelat desăvârșit privirii tale uluite prin cadrul mai strâmt ori mai generos care i-a fost servit pe tavă. Te simți prins în…
-
Cioburi sparte din antologia inocenței: SF (SUPER FRAGIL). Andrea Gavriliu, ora de poezie pe scena Teatrului Excelsior.
O oră cât o copilărie întreagă. Șase cioburi ce-și adună forțele să recompună pocalul spart de unde s-a vărsat pe pământ poțiunea magică a copilăriei, din care parcă am și uitat când am sorbit ultima oară. Transformați în adulți morocănoși, intransigenți ori numai foarte serioși, după ce ne-am dat de doar trei ori peste cap,…
-
Odă întunericului din noi: „OGLINDA NEAGRĂ” a lui Ionuț Caras
Fără formă. Felul în care ne simțim uneori când căutăm să ne golim conținutul, treziți brusc la o realitate ce pare că nu ne aparține. Și în care am fost turnați în câteva momente de neatenție, fără știrea noastră, câtând să luăm repede forma vasului cu pricina, până am ajuns plini cu tot ce au…
-
Asemănări și deosebiri pentru dialectica unei iubiri: „Oxigén” – decalog pentru dragoste şi sufocare la Teatrul „Tamási Áron”
SuperVibe. Lume alergând bezmetică prin Univers, cătând să-l umple cu tot ce poate, strâmtorându-l până la sufocare. „Oxigén”. Nu știu cum să-l descriu pe scurt altfel decât un performance despre a respira spectaculos împreună. Cum îi declară reporterului personajul din textul lui Ivan Vîrîpaev încă de la început: „Asta înseamnă că vremea genurilor pure e…
-
Învățăturile Gianinei Cărbunariu către fiul ei ascultător, Teatrul Excelsior: Zi-le, Sadoveanu! Fără număr, fără număr!… Stop. DOUĂ ORE CU PAUZĂ (Moromeții, volumul III)
Într-o bună zi, iată că intră pe poarta ogrăzii doi străini. Băieţii în clasă erau cu monitorii… Hai, bre, Domnule Trandafir, nu e politically correct, asta e din alt secol!… Stați așa, m-a luat flama, nu e domnu Trandafir!… E István Téglás de la Baraolt, județu’ Covasna, cu diapazonu’n mână și o superbă tălmăcire a…
-
Teatrul fără timp sau cum se scrie în Cer istoria de pe scenă: O ISTORIE A VIOLENȚEI. Zilele Ostermeier în X-Fest la București.
„O istorie a violenței”. Sau teatru mare european la noi acasă. Celebrul regizor german Thomas Ostermeier cu o montare a Schaubühne Berlin (în coproducție cu Théâtre de la Ville Paris, Théâtre National Wallonie-Bruxelles și St. Ann’s Warehouse Brooklyn, susținut de LOTTO-Stiftung Berlin) a unei dramatizări după celebrul roman autobiografic „History of Violence” al tânărului scriitor…
-
Ține-mă puțin de intimitate ca să nu cad în iubire: „EX” la Teatrul Mic. De la EXcelent.
Irespirabil. Așa se simte adesea aerul dens care plutește într-un interior domestic, sufocat de sarcini și obligații casnice și administrative, închis între pereții ticsiți de obicei de amintiri și dovezi de iubire cât să țină ridicat moralul celor captivi parcă fără scăpare înăuntru. El și Ea. Și deja, deși încă devreme, demultul. Cel ce s-a…
-
Bă, voi înțelegeți că arde țara, mă??? Arde Epoca de aur!!! „OPERAȚIUNEA PETARDA”. Catinca Drăgănescu la Nottara.
Frig, semiîntuneric, șoapte, tremur, puls accelerat, ochi căscați în orbite și urechi făcute precaut pâlnie să nu carecumva să te vadă ori să-ți audă cineva gândul care tocmai ți-a trecut prin cap. Ca o petardă rămasă neexplodată ce se va detona în fața ta de viitor spectator liber, rămas azi cu gura căscată întru aducere-aminte…
-
Toma Dănilă leagă în nod de venin firul rupt al durerii dinspre două capete ale aceleiași amărăciuni: „OTRAVĂ” la unteatru
Dacă suferința ar putea să urle poate că așa ar urla. Încet. Aproape în șoaptă. Până i se aude precis surdina căznindu-se să blocheze coardele răzvrătite ca să-i păstreze neatinsă taina plângerii în cutia de rezonanță. În piepturile astea chinuite în care respirațiile, tăiate cu bisturiul destinului și cusute la loc una de alta, se…
-
Ode to our families: La câțiva oameni distanță de Radu Afrim
Noi, ei… Cam câți oameni pot să încapă între mine și tine?!… Eu, cu noi toți care m-au făcut cine sunt, Tu, cu voi toți care te-au făcut cine ești, pe care Ei, toți ceilalți, îi văd lipiți unul de celălalt când ajung din întâmplare în vreun curajos Noi. Traumă lângă traumă legând o realitate…
Luciana Antofi - eseuri teatrale 