Rugăciune către Homo Deus:
Tatăl nostru Carele ești în Cloud,
sfințească-se ID-ul Tău,
vie Cyber-Fizica Ta,
facă-se Automatizarea Ta,
precum în Cloud așa și pe Device.
Simularea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșalele noastre transantropologice
precum și noi iertăm greșiților noștri transumani
și nu ne duce pe noi în Data-porn
ci ne izbăvește de Faraonul virtual.
Că ale Tale sunt Algoritmul și Pitonul și Transformerul,
acum și pururea și în vecii ChatGPT.
Amin.
(Evanghelia după AI-EI)
Așa ar putea începe o superseară de superteatru pentru superspectatorul dintr-un viitor nu foarte îndepărtat. Să zicem din 2043. Când te vei pregăti pentru vizionarea unui nou superspectacol de teatru, asortat perfect la culoarea ochilor tăi și a florii uriașe de pe topul rochiei, ce nu se va mai osteni să-ți ascundă după petale grijile adunate în piept peste zi, gata dramatizate și deja pregătite să fie puse în scenă și alungate de la tine, cu deznodământul anume împachetat să fie dus acasă și așezat pe pernă lângă visele ușoare ce-i vor urma.
Așa cum a fost desenată deja din stagiunea 2023-2024 de regizorul Radu Nica prin aplicația superinteligentă Excepțior de la Teatrul Excelsior. Pregătind cu migală și asumare senzorii ce detectează gusturile teatrale individuale și servesc creației foarte bine țintite către fiecare spectator, tălmăcind pre limba contemporanilor lui ambițiile tot mai puțin utopice ale profețiilor fanteziste ale lui Yuval Noah Harari, dramatizate cu mult tâlc și umor negru de Yael Ronen și Dimitrij Schaad (de la Teatrul „Maxim Gorki” din Berlin).
„(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI”.
Un spectacol inteligent al viitorului pentru spectatorii smart ai viitorului. Un portret în mișcare al omenirii încăpută pe limba tehnologiei, purtată și mestecată fără milă pe măselele ei binare care țin aprinsă flacăra dilemelor ce luminează binele și răul, într-un univers aproape cinematografic ce presupune deopotrivă detașarea și implicarea, observând, întrebând, afirmând, înfiorând, cutremurând și pulverizând în cele din urmă argumentele și contraargumentele evoluției tehnologice care ne dictează fiecare secundă de viață până când tehnologia are să ne înghită cu totul, să ne digere fiecare sunet, răsuflare și pixel și să ne arunce pe ușa din dos într-o gaură neagră a istoriei unui Univers ce n-a avut niciodată nevoie de noi.
Pe acordurile disco-futuriste cu savuroase accente egiptene (!), metalic-scurtcircuitate vremelnic într-un misterios screening acustic ambiental (ce i-au adus lui Adrian Piciorea o binemeritată nominalizare la UNITER pentru muzica și sound design-ul acestui spectacol) aplicat spectatorului de azi și celor șase minunați actori (încă neînlocuiți de AI!) mișcați cu socoteală prin spațiul de joc de Florin Fieroiu printre orizontalele colorate ale impulsurilor luminoase ce asigură plinul pe o fascinantă laser-tag arena, plină de reflexii de pe suporturi tip ecran dintr-un viitor postuman imaginat de Theodor Cristian Niculae în complicitate cu Andrei Cozlac, Radu Nica ne poartă cu o precizie milimetrică prin pledoaria dramatică ridicată naturalului către un viitor mai mult decât plauzibil ce va fi găzduit de scena Sălii „Ion Lucian”.
Cei șase actori contruiesc cu multă migală o convenție ideatică solidă (nici nu importă dacă ești sau nu de acord cu teoriile lui Harari) în care-l prind și-l leagă teatral fedeleș pe omul viitorului din acest inteligent text dramatic, drămuind asumat resursele de exprimare, concentrate în rostire și gestică pe relațiile dintre partenerii de scenă spre a asigura mecanicitatea gesturilor, gândurilor și relațiilor interumane dintre personajele lor, schematizate, sistematizate, umanizate și iar robotizate, mereu și mereu (culminează cu momente coregrafice explicite ale oamenilor-aparate), până le asigură tot artificialul de care au nevoie să susțină un social depersonalizat, superficial și competitiv, atât de specific timpurilor noastre, care devine suportul ideal pentru trimiterile în virtual pe care le lansează către imaginația noastră de după ochelarii VR ce le facilitează alegerile în viață.
Dr. Stefan Frank, un excelent Alex Călin care conduce amfitrionar spectacolul (doctorul gay al unei clinici a viitorului, un profesionist ferm și hotărât care acunde sub masca socială un bărbat trist, înfricoșat și însingurat, aruncat într-un cuplu tot mai nefericit de la o zi la alta alături de Ricky, șarmantul Mircea Alexandru Băluță), asistat îndeaproape de Alecto (AI-ul excepționalului Matei Arvunescu, cel mai complex și dinamic personaj, mereu în scenă, care va însoți și va pune lupa pe fiecare umanoid în parte), le propune soților Fuchs, René (Alex Popa) și Lana (Andreea Hristu), părinții unei fetițe sosită pe lume pe cale naturală, o ofertă de (ne)refuzat pentru design-ul viitorului lor copil, căruia îi pot alege trăsăturile biologice, fizice, fiziologice, psiho-emoționale și intelectuale ce-i vor maximiza șansele de succes în societatea în care își va trăi viața. Așa arată premizele dramatice ale unei delicioase desfășurări de forță teatrală futuristă la care-și va aduce fiecare aportul, înotând prin utopie cu inteligență, cu precauție, cu umor, cu îngrijorare, cu teamă, cu ludic, cu premeditare, cu asumare, invitându-ne să reflectăm serios asupra punctului în care a ajuns omenirea și direcțiilor spre care se îndreaptă.
Apăsând cu chibzuință pedalele diferențelor care ne personalizează și ne asigură umanul, abil exploatate în intimitățile celor trei cupluri. Alex Popa și Andreea Hristu dau viață cu mult farmec disputelor și fricilor conjugale și individuale din interiorul familiei, greu încercată de constrângerea socială la care este supusă fiecare celulă a planetei, dar și de presiunile de gen, educaționale, genetice și (pre)ocupaționale cu care a venit fiecare în spațiul familial. În timp ce Andreea Hristu pune recognoscibil accentul pe disperările reușitei materne cu care este datoare femeia zilelor noastre, supusă unui incredibil calvar al concurenței pe toate planurile între progenituri, Alex Popa dă convingător glas rezistenței la schimbare, militând, cu ultimele rămășițe ale umanului din acest peisaj deja predat în fața tehnologiei și aparatelor care au ajuns să-i conducă la milimetru pașii prin viață (smart exploatată ideea!), pentru natural, imperfecțiune și non-invaziv (în sarcina lui are să cadă și posibila explicație a alienării acestei lumi sclavă a culturii unei plante, în excelentul monolog despre rolul grâului de-a lungul istoriei lui homo sapiens).
Mircea Alexandru Băluță și Alex Călin mută conflictul încă și mai departe, în rama unei relații gay greu încercată de plictis și depresie în era iubirilor virtuale, în care „trans” forțează limitele sexualului aruncându-l în post-emoțional și post-uman, într-un plauzibil cybersex al viitorului afectiv-relațional în care profeticul Ricky al fermecătorului Mircea Alexandru Băluță se vede dezintegrat sublim în miliarde de date excitante și provocatoare, ce le promit oamenilor viitorului cel mai fascinant contact (împlinit în cele din urmă prin orgasm mental), deschis deja de conflictul în cel de-al treilea „cuplu”, cel mai forțat, dintre Tatjana (fosta soție a lui René a unei minunate Oana Predescu) și Alecto (Matei Arvunescu interesant adus către încercarea tehnologiei de a atinge umanul – comentată ironic la superlativ în interogatoriul ce-l surprinde în rolul dublu polițistul bun / polițistul rău – ce-și va arăta în cele din urmă limitele). Acestora din urmă le sunt plasate și cele mai dificile sarcini, din care se și extrage serios substanța mizei dramatice ridicată în joc, respectiv aceea de a stabili granița între tehnologic și uman. Foarte bine condusă complicitatea lor pentru descrierea contextului contemporan și prezentarea tendințelor de evoluție a omenirii către rentabilizare prin aplicarea de algoritmi ce presupun depersonalizarea tot mai absurd consimțită de indivizi la fiecare pas (chiar și ai celor ce contravin credințelor și nevoilor lor, împotrivindu-se naturii umane), mai ales prin anticipări care le trasează roluri și sarcini implicite. Într-un sistem care ar trebui să le servească și nu unul pe care nu mai prididesc să-l slujească orbește, prea obosiți uneori să i se mai împotrivească și să supraviețuiască ori să-și salveze măcar nevoia de identitate, pierdută ori mult diluată între Univers ca certitudine și Dumnezeu ca posibilitate, într-o lume tot mai plină de zei ce trebuie să se întoarcă musai la povești dacă mai vrea să-l salveze pe homo erectus de homo sapiens și să se apere împreună de homo deus.
Prin homo fabula vera, care nu prea înțelege de pe scară ce se întâmplă.
Încă.
„(R)Evoluţie. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu
Teatrul Excelsior, Sala „Ion Lucian”
Regia: Radu Nica
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Asistent scenografie: Sofia Iorga
Mișcarea scenică: Florin Fieroiu
Video: Iustin Șurpănelu
Video design: Andrei Cozlac
Muzica și sound design: Adrian Piciorea
Producător: Camelia Moroianu
Regizor tehnic: Paula Trifu
Foto: Andrei Gîndac
DISTRIBUȚIA:
Dr. Stefan Frank: Alex Călin
Alecto: Matei Arvunescu
René: Alex Popa
Lana: Andreea Hristu
Tatjana: Oana Predescu
Richard Ricky Martin: Mircea Alexandru Băluță
Durata: 2h
(R)Evoluție este prezentat printr-un acord cu henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin GmbH, Lausitzer Platz 15, 10997 Berlin, GERMANIA.
Spectacolul conține efecte luminoase care pot afecta persoanele care suferă de epilepsie.
Luciana Antofi - eseuri teatrale 
Leave a comment