Uneori, codițele se ciulesc anume în cocuri năzdrăvane de o parte și de alta a urechilor făcute pâlnie pentru că nu le vine să creadă ce le este dat să audă.
Dar numai și numai pentru că, uneori, cea mai captivantă poveste nu este cea care ne-a plăcut cel mai mult, ci cea care încearcă să salveze cât mai multe dintre toate poveștile pe care le-am ascultat, le-am văzut, ori, cu muuuuult mai grav, chiar le-am citit!…
Le-am citit??? Cum așa?!… Un spectacol despre lectură? Despre cărți?? Despre biblioteci???
Dar când să se fi trezit fetițele cu pricina prinse și aduse la teatru să urmărească ceva atât de plictisitor?!… Tocmai ce li s-a spus clar (cred că e o doamnă învățătoare) că e despre citit. Aaaa, stai așa, că au început băieții șugubeți din primul rând, care au văzut deja spectacolul, să le explice: e cool, teme nefăcute, plictisitoare, apoi lecturi obligatorii… Ce să și înveți din ele? Nu, nu, e hotărât, nicio pagină în plus!… hai că-i fain, nici băiatul din rolul principal nu vrea să citească „Moș Nichifor”… dar citește despre Noe, narvali, unicorni…
Și neliniștea ia sfârșit imediat ce Thomas, un puști delicios puțin mai mare decât ei toți și un excelent negociator pe nume Matei Nițulescu, începe să se certe convingător (pe scena pe care a așteptat răbdător să se așeze pe scaunele din sală toate mirările gălăgioase) cu mama lui mult prea insistentă (Andreea Mera) care încearcă din răsputeri să-l înduplece să citească. Împotrivirile lui vehemente, excelent argumentate, conving repede copiii din sală că tocmai și-au găsit un aliat. Mai ales când tata (Alexandru Prica), aduce în scenă contraargumentul suprem: volumul opt, proaspăt apărut, al unui roman grafic de benzi desenate (cea mai bună carte care s-a scris vreodată despre un polițai cu cap de câine!). Numai bun să înceapă o dezbatere spectaculoasă, excelent tălmăcită de Mihaela Michailov și inteligent zugrăvită de Bobi Pricop pe limba copiilor de toate vârstele. Trezindu-le neastâmpăr nou (care nu ucide pisica, pentru că adevărul o readuce la viață!) și menținându-le vie nevoia de a afla mai mult, invitându-i cu îngăduință și munificiență în paginile propriilor povești (excelent decorul lui Raul Cioabă, un fel de predecupaj în carton al cărții cu imagini tridimensionale în care vom fi invitați cu toții, căreia eclerajul lui Marius Beșu – light design & DoP – îi va fixa paginile și i le va pune în valoare răsfoindu-le cu muzică și așternându-le în momente cheie proiecții).
Și așa începe o excelentă călătorie prin lumea perplexităților bine ticluite tuturor deloc-cititorilor, ademeniți cu multă răbdare între rafturile bibliotecii (spectacolul are, cum deja am subliniat, un vizual solid, care-l ține bine în chingile bine strânse la fiecare pas de adjuvanții bibliotecarei, Ana Toda, Andra Mirescu și Marius Boboc – acesta din urmă, la nevoie, și un minunat instructor de breakdance!) unde ne așteaptă generoasă, călare pe unicornul adus cu mare grijă în povestea potopului lui Noe, nimeni alta decât inegalabila Alexandrina Halic, o voce puternică și călăuzitoare a poveștilor noastre parcă dintotdeauna, o bunicuță puțin mai tânără decât bătrânul Noe dar mereu mai mică decât noi toți, acum doamna Unicorn, inspirat distribuită în rolul excepțional al bibliotecarei care și-a propus să alunge tristețile tuturor nepoților din lume.
Dând o mână de ajutor părinților, un minunat cuplu în scenă care apără pertinent viziunea adulților, punând corect lumina pe conflictele specifice dar și pe valoarea educației prin intermediul lecturii, dar și școlii, reprezentată aici prin învățătoarea puștiului (Carmen Palcu) cu care este absolut obligatoriu să dialogheze și cu care așează împreună pe talerul ridicat al balanței toate cele necesare pentru a o echilibra, după ce copiii au înghesuit vehement pe celălalt doar jocueile, revistele și benzile desenate ce se cer și ele răsfoite după modă și vremuri.
Construit și temeinic învârtit în jurul binomului Matei Nițulescu / Alexandrina Halic, excelent sudat, foarte bine explorat și încântător interpretat (copilul nesupus vs. autoritatea unui străin educator, deloc oarecare, dar mai ales în afara constrângerilor din mediul formal – o invitație explicită printre rafturi ori chiar în sala de spectacol, felicitări Bobi Pricop!), „Cred în unicorni” este un spectacol minunat pentru toate vârstele, excelent lucrat la toate capitolele, despre nevoia noastră de lectură, nu doar pentru achiziția limbajului scris, ci mai ales pentru a identifica de la vârste mici cea mai importantă modalitate de îmbogățire a vocabularului și spiritului și cel mai eficient instrument de modelare a caracterelor care-i poate restitui societății motoarele necesare pentru dezvoltare și progres, redându-le demnitatea adulților de mâine și poveștilor rolul decisiv în formarea umană, bine udată cu imaginar și fantezie la rădăcină, fără a știrbi nicio clipă nevoile de libertate și exprimare deschisă la vârsta copilăriei și adolescenței, din care va crește mare tulpina viguroasă a unei lumi sănătoase căreia oamenii de mâine îi vor savura cu siguranță fructele.
Și mai ales un spectacol important despre educație, care invită asumat la responsabilitate în identificarea nevoilor copiilor și întocmirea corectă a programelor școlare și a listelor de bibliografie obligatorie pentru nevoile specifice ale diferitelor vârste școlare și un spectacol absolut necesar despre negocierile ce se impun la schimbul de generație, despre inițiativă, perseverență și implementare a celor mai bune soluții în favoarea viitoarei societăți, despre transformarea amenințărilor cu care vin noile tehnologii în instrumente de lucru care să funcționeze în favoarea descoperirii și valorificării în societate a tezaurului existent (chiar și sau mai aes) pe rafturile deja prăfuite ale bibliotecilor amenințate cu singurătăți asurzitoare, pe care doar dialogul onest între legendele orale ori ilustrate pe hârtie de-a lungul vremii cu forme noi de ludic și de redare a poveștilor (chiar audiobook-ing, podcast-ing și video-gaming) ori forme noi de exprimare chiar pe hârtie (reviste, benzi desenate, etc.) îl mai poate salva.
Un tezaur care cândva încăpea mai bine în a fost odată, încă bogat în creaturi magice ce ne dau în continuare putere să spunem povești, pentru a putea uce mai departe arca lumii în vremuri vitrege, să salveze ce se mai poate salva.
Cu răbdare, că doar răbdarea e timpul poveștilor, mai ales a celor care așteaptă cuminți să fie citite pe scenele noastre. Și iarna, și toamna și primăvara și vara, azi în Piața Amzei, mâine-n toată țara!…
(Din unele călătorii te poți întoarce liniștit, mai ales după ce ai mai câștigat niște eroi de poveste. Spectacol musai de invitat în sălile de spectacol din toată țara, ca să aibă neapărat de unde să se întoarcă!…).
„Cred în unicorni” după Michael Morpurgo Dramatizarea și adaptarea: Mihaela Michailov
Teatrul „Ion Creangă”, Sala Mare
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Raul Cioabă
Muzică & Video: iRonic Distors
Light design & DoP: Marius Beșu
Miniaturi: Alexuțu
Grafica afișului: Alin Sterian (iRonic Distors)
DISTRIBUȚIA:
Thomas: Matei Nițulescu
Bibliotecara: Alexandrina Halic
Mama: Andreea Mera
Tatăl: Alexandru Prica
Învățătoarea: Carmen Palcu
Instructorul de breakdance: Marius Boboc
Adjuvanții bibliotecarei: Marius Boboc, Ana Toda, Andra Mirescu
Recomandat copiilor peste 6 ani
Durata: 60 min
Leave a comment